Offff… ce mi-ar mai fi placut mie sa le cutreier vreo saptamana… doua… trei! 😛
Din pacate, in sudul Portugaliei nu am avut alocate decat 3 zile, timp in care am vazut atat cat am putut sa vedem din Algarve si in care ne-am indragostit iremediabil de plajele ei.
Cred ca nu voi gresi, daca voi spune ca Algarve (denumire provenita din limba araba, „al gharb” insemnand „Vestul”), este regiunea cea mai spectaculoasa a Portugaliei! Avand peste 200 km deschidere la Oceanul Atlantic, unicitatea ei consta in tarmurile foarte inalte si franjurate, apa de culoarea smaraldului si peste 150 de plaje pitoresti, cu nisip fin, de culoarea caramelului, ascunse printre stancile care ies din apa, asemeni unor varfuri de aisberguri.
Asa cum am povestit deja, noi ne-am ales drept „cartier general” micul orasel Lagos. Stiind ca nu vom avea prea mult timp pentru colindat, in prima dimineata petrecuta acolo, am rugat-o pe gazda noastra sa imi faca o lista a celor atractive plaje si must-see-uri din zona (pe directia Est-Vest, pornind din Lagos):
- Meia Praia
- Praia da Batata
- Praia dos Estudantes
- Praia do Pinhao
- Praia de Dona Ana (aflata in prezent in reparatii/ consolidari)
- Praia do Camilo
- Farol da Ponta da Piedade
- Praia do Canavial
- Praia do Porto de Mos
- Praia da Luz (+ village)
- localitatile pescaresti Burgau si Salema (cu plajele aferente)
- Farol do Cabo de Sao Vicente
1) Meia Praia
In prima zi din Algarve, rapusi de oboseala acumultata din timpul calatoriei pana acolo, am reusit sa ne odihnim putin dupa-amiaza, dupa care ne-am echipat si am plecat spre plaja…oriunde ar fi fost aceasta 😀 , caci habar nu aveam incotro s-o luam!!!
Pe harta parea aproape, dincolo de raul Bensafrim, numai ca nu ne-am gandit CUM vom ajunge la acea plaja („PRAIA”, in limba portugheza)! Plimbandu-ne pe „faleza” acestuia, in directia oceanului, am realizat ca cea mai la indemana metoda de a-l traversa este de a ne folosi de platforma plutitoare care, contra sumei de 0,6 eur/persoana, te trecea pe partea Orasului Nou, in dreptul careia se intinde cea mai generoasa plaja a zonei, Meia Praia, cu o lungime de aprox. 4 km.
M-am uitat la ceas… Era ora 17:30, iar la 18:00 micul bac plutitor isi inchidea „pravalia”! Pentru a ajunge din nou in Orasul Vechi, ar fi trebuit sa ocolim pana la un pod peste rau, facand astfel vreo cativa km buni pe jos. Avand in vedere ca aveam ceva probleme cu mersul (din cauza unui picior lovit acasa 😛 – am povestit patania intr-un comment, in primul articol referitor la Vacanta in Portugalia), am renuntat la idee si ne-am indreptat spre micuta Praia de Batata, din dreptul gurii de varsare a raului in Ocean.
2) Praia da Batata
Este prima plaja cu care am facut cunostinta in Algarve.
Desi soarele se pregatea sa apuna, locul era foarte animat si plin de tineri.
Praia da Batata are un nisip foarte fin si intrarea lina in apa. Nu este amenajata cu sezlonguri si umbrelute, dar toata lumea stie lucrul acesta, asa ca fiecare vine acolo cu prosoape, rogojini sau umbrelute proprii. Recunosc, sincer, mie chiar mi-a placut sa o vad asa! 😉
Tot aici a avut loc si primul nostru contact cu Oceanul Atlantic (in formula familiala completa). Brrrrrr….rece rau, oameni buni, mult prea rece pentru mine!!! Simteam „ace de gheata” pana la os. 😀
Cu toate astea, mezina familiei nu a avut nici-un stres si a intrat cu tot cu rochita in apa, balacindu-se de parca ar fi avut 28 de grade si nu 20-21, cum cred ca avea…
Avand in vedere ca este plaja cea mai apropiata de oras, este si cea mai cautata de turistii comozi, care nu isi doresc sa se deplaseze prea mult pe durata sejurului lor.
3) Praia dos Estudantes
Initial, am crezut ca aceasta e plaja mai mica, vecina cu Praia de Batata. Abia in timpul excursiei noastre cu vaporasul m-am dumirit cum sta treaba si unde este amplasata. Se pare ca accesul la ea se face tot din zona Praia da Batata, coborand niste trepte, aflate langa o terasa de pe faleza.
4) Praia do Pinhao
Este o plaja la care accesul se face chiar din Lagos, pe straduta care coboara spre ocean, din dreptul unitatii de pompieri a orasului (denumita foarte haios, „Bombeiros” 😛 ).
Noi am vazut-o atata de pe ocean, cat si in ultima seara petrecuta in Lagos, dar nu cunosc prea multe lucruri despre ea.
Poate doar ca este o plaja ingusta, strajuita de un perete foarte inalt, pe care se afla treptele care fac legatura intre faleza si ea.
5) Praia de Dona Ana
A fost singura plaja a carei denumire o stiam inca de acasa si pe care o vizualizasem in fotografii. Extrem de incantata de spectaculozitatea ei, abia asteptam sa o vad, asa ca dezamagirea mea a fost foarte mare cand am aflat de la gazda noastra din Lagos, ca este inchisa pentru reparatii. 🙁
Din fericire, ceva-ceva tot am vazut din ea, in timpul excursiei noastre cu vaporasul catre grotele din Algarve. Asa am aflat ca sunt anumite zile in care este permis accesul turistilor acolo. Utilajele pe care le-am observat pe plaja mi-au confirmat faptul ca era in toiul unor lucrari de consolidare a peretilor falezei, deci ar fi fost un „oaresce” risc sa te duci pana acolo… zic (precum vulpea care nu ajunge la struguri 😛 ).
6) Praia do Camilo
Este o plaja la care am ajuns cu masina, fiind amplasata la vreo 4-5 km distanta de centrul Lagosului. Inca din parcarea amenajata pe faleza, am fost intampinati de un peisaj care iti taia respiratia si care greu ar putea fi descris in cuvinte.
Am coborat cele aprox. 222 de trepte, am inchiriat o umbreluta si ne-am bucurat de vremea excelenta de care am avut parte.
La ora 10, cand am ajuns noi acolo, nu era aglomerata, asa ca am putut s-o exploram si s-o descoperim cum trebuie.
Prin tunelul de acces, sapat in stanca, am ajuns si la cea de-a doua plaja, ceva mai mica, dar cel putin la fel de frumoasa ca cea principala.
Desi toata lumea facea baie, eu n-am indraznit decat sa ma ud un pic pe maini si pe picioare, pentru ca apa era prea rece pentru „batranetea” mea. 😀
A fost o zi superba de plaja, care s-a incheiat cu o masa copioasa la Restaurantul O Camilo si cu o plimbare pana la farul si grotele de la Ponta da Piedade.
7) Praia do Porto de Mos
Este ultima plaja vizitata de noi in Algarve, unde am ajuns tot cu masina, deoarece e mai departe de Praia do Camilo, dincolo de capul Ponta da Piedade.
Aflata la marginea unei localitati micute, acolo am vazut niste cladiri mai luxoase decat cele cu care ne obisnuisem in Lagos (posibil sa fi fost si hoteluri, nu stiu). Masinile pot fi parcate (fara plata) intr-o zona special amenajata.
Praia do Porto de Mos este o plaja extrem de generoasa, care se intinde pe o lungime de cativa kilometri. Latimea ei este considerabila, asa ca nimeni nu va putea sa se planga vreodata de aglomeratie acolo.
Din loc in loc este cate un restaurant, cu cateva randuri de sezlonguri si umbrelute. Inchirierea unui set costa 12 eur si principala regula este ca, in fata acestora, desi pana la apa mai sunt cativa zeci de metri, nimeni nu are voie sa isi deschida vreo umbreluta proprie, ci doar sa stea pe cearceaf (motivatia: pentru a nu impiedica view-ul celor care au inchiriat sezlongurile 😀 ). Dar nu-i problema, sunt spatii suficiente in care fiecare poate face ce vrea, fara a i se cere socoteala.
Noi am avut parte de cea mai calduroasa zi a sejurului nostru, in care termometrul a urcat pana la 39 de grade. In consecinta, si apa s-a mai incalzit un pic, pentru ca pana si eu am considerat-o cat de cat acceptabila pentru putina balaceala. 😛
Desi aveam posibilitatea sa mancam la unul din restaurantele de pe plaja, va avertizez ca preturile sunt muuuult mai mari decat in Lagos, asa ca va recomand sa va intoarceti in oras, pentru masa de dupa-amiaza, unde oferta este fff variata, iar preturile foarte ok.
In drumul nostru spre Cabo de Sao Vicente, am avut placerea sa descoperim alte doua plaje extrem de spectaculoase…
8) Praia do Tonel
Amplasata in dreptul localitatii Sagres, este o plaja care te ameteste numai cand te uiti la ea! 😛
Din cate am inteles, este un loc preferat de surferi si nerecomandat celor mai putin familiarizati cu inotul, pentru ca in zona sunt curenti oceanici foarte-foarte puternici.
9) Praia do Beliche
Aflata pe traseul dintre Sagres si Cabo de Sao Vicente, e o alta plaja foarte spectaculoasa si cautata de turisti, ascunsa printre stancile care marginesc oceanul. Principala atractie o constituie aici nenumaratele grote care pot fi vizitate, inchiriind o barca sau o canoe.
Cam acestea au fost plajele cu care am facut cunostinta pe parcursul sejurului nostru din Portugalia 😀 .
La un moment dat, mi-am cumparat doua ghiduri fotografice cu instantanee de pe cele mai faimoase plaje din Algarve, asa ca (abia acum 😉 ) sunt in masura sa va fac o lista cu cele pe care nu ar trebui sa le ratati (pe directia est-vest):
- plajele din Ilha de Tavira (Tavira)
- Praia da Falesia si Praia de Santa Eulalia (intre Albufeira si Vilamoura)
- Praia de Sao Rafael si Praia da Gale (zona Albufeira)
- Praia da Marinha (intre Carvoeiro si Armacao de Pera; e superba!)
- Praia da Rocha (Portimao)
- Praia dos Tres Irmaos (Alvor)
- Praia de Odeceixe si Praia do Castelejo, pe coasta vestica a regiunii Algarve
Dupa cum observati, in Algarve chiar nu e timp de plictiseala! Merita cu prisosinta, macar un sejur de 7-10 zile petrecut acolo de unde, cu siguranta, va veti intoarce acasa cu bateriile incarcate si cu niste amintiri de neuitat!
Pentru detalii sau fotografii suplimentare, eu am dat zilele trecute peste aceste doua site-uri: Algarve Uncovered si Plaje.
Si nu uitati: Algarve este un mic Paradis, aflat la numai jumatate de zi distanta de noi! 😉
10 Comentarii
ce minunatii de pesisaje! ce apa! ce soare! m-am pierdut in imaginile astea si aproape ca am simtit mirosul sarat al marii in nari!
In general, nu exagerez cu fotografiile… De data asta, insa, mi-a fost ataaaaat de greu sa aleg doar cateva, incat am cam „abuzat” de ele.
Si tot mi se pare ca nu sunt suficiente si ca ar mai fi fost cateva care v-ar fi placut la nebunie! 😛 😀
L.E. EXACT acel miros sarat al marii l-am simtit si noi cand am iesit pentru prima data la plimbare pe strazile Lagosului! 😉
ah, din partea mea, liber la fotografii! as putea sta ore intregi sa ma uit la asa culori!
That’s my girl!!! 😛
Vai ce plaje frumoase! Si ce fotografii!!! Mi-ai facut dor de mare si de vacanta cu postarea ta 🙂
Larisa… si pentru noi au fost o surpriza si ne-au placut atat de mult, incat vizita la Lisabona a palit in fata frumusetii plajelor din Algarve!!!
Poate ca, totusi, nu a fost o idee chiar atat de buna sa combinam cele doua destinatii, pentru ca am tot facut comparatii intre ele dupa……. 😛
Superb, ce mai pot spune! Jumatate de zi distanta si 4 ore de zbor 🙂 dar nu se stie niciodata, imaginile acestea fabuloase au ramas pe retina.
Aaaaa, pai jumatatea de zi include si zborul cu avionul care, intre noi fie vorba, chiar a fost unul placut (nici nu stiu cand am ajuns la Lisabona, pt ca am motait mai tot timpul 😛 )!
2-3h prin aeroporturi, 4h zborul, 3h drumul cu masina…hai ca trec repede, iar rasplata este pe masura! 😉
Intr-adevar, destinatia este SUPERBA!!!
Foarte util si frumos articolul. Felicitari!
Multumesc din suflet!!!
Sper sa-ti fi fost de ajutor… 🙂