Chiar daca in ultimul timp am cam evitat scrierea unui articol aniversar, nu puteam sa nu impartasesc cu voi tocmai bucuria momentului in care sa pot spune tuturor: Dragii mei, „Jurnalul Alinutei” implineste azi 10 ani! 😀
Ma simt cuprinsa acum de un amalgam de ganduri, trairi si amintiri, asa ca sper sa nu devin prea siropoasa sau sa va plictisesc pana la final. Au fost 10 ani in care s-au intamplat atat de multe lucruri si schimbari in viata mea, de nu-mi vine nici mie sa cred ca am fost protagonista acestui „film” care, de cele mai multe ori, ba s-a derulat ca intr-un vis frumos, ba ca un chinuitor cosmar!
Pregatiti-va pentru o poveste cu totul altfel de cum v-am obisnuit pana acum.
Mi-amintesc cu nostalgie cu cate emotii imi faceam public „Jurnalul…” in urma cu 10 ani, in miez de noapte, fix de aniversarea zilei mele de nastere. Probabil ca imi imaginam ca toti cunoscutii mei din online exact asta asteptau la acea ora tarzie, in loc sa doarma tun asa cum ar fi facut orice om normal la cap. 😛 Insa, spre surprinderea mea, au existat neasteptat de multe persoane care mi-au imbratisat initiativa chiar din primul moment, m-au sustinut, m-au incurajat si m-au ajutat neconditionat, cu o parte dintre acestea pastrand legatura pana in ziua de azi. Aveti toata recunostinta mea!
A urmat apoi un an extraordinar de prolific, publicand atunci aproape jumatate din articolele existente azi pe site. A fost cea mai frumoasa perioada a mea, atat din punct de vedere publicistic, dar mai ales dpdv al relatiilor de comunicare pe care le-am intretinut, atat cu cititorii mei, cat si cu colegii de breasla. Lucrul acesta m-a motivat sa nu renunt la aceasta pasiune a mea, ci sa continui sa scriu cu acelasi entuziasm si sa le impartasesc tuturor din experientele noastre de calatorie.
Pentru cei care abia acum au descoperit acest blog, dar si pentru aceia care doresc sa-si reaminteasca diverse episoade din escapadele noastre din primii 6 ani de activitate, m-am gandit sa fac o mica recapitulare a articolelor aniversare aici:
- Jurnalul Alinutei a implinit un an!
- Doi ani de „Jurnal…”
- De trei ani impreuna pe blog!
- Si-am implinit #4anideblog!
- Blogul meu implineste azi 5 ani!
- Despre noi inceputuri… la aniversarea celor #6AniDeBlog
Din pacate, odata cu trecerea anilor si timpul meu liber a devenit din ce in ce mai limitat. Copiii aveau nevoie de toata atentia mea si de suport permanent, jobul imi devenise din ce in ce mai solicitant, iar pandemia a navalit peste noi ca un tsunami, dandu-ne vietile peste cap. Frecventa postarilor mele pe blog s-a injumatatit de la an la an, iar eu tanjeam dupa vremurile cand „Jurnalul…” era locul meu de suflet in care ma refugiam de zgomotul lumii si-n care incercam sa fiu de ajutor tuturor celor care-mi solicitau sfatul. Daca in primul an publicam in medie cam 3 articole pe saptamana, iar in ultimii patru am scris de max. 3 ori pe an, in prezent am ajuns sa am vreo 52 de ciorne care asteapta cuminti sa fie finalizate si carora nu stiu cand le va veni randul la postat. 🙁
Si, ca si cum viata nu ar fi fost suficient de complicata, in perioada 2023-2024 am fost coplesita de mai multe probleme de sanatate, „reusind” performanta sa nu public nimic timp de aprox. 21 de luni. Atunci cand corpul sufera, nici mintea nu-ti poate fi fericita, iar sufletul sufera si el. Nu ai cum sa creezi frumosul sau sa mimezi fericirea atata vreme cat luni de zile faci fel de fel de investigatii (fara a obtine un diagnostic precis) si te supui la proceduri dureroase in speranta ca poate-poate te vei face bine candva.
Si cand te hotarasti, cu mult optimism, sa nu-ti mai bagi in seama toate durerile, ci sa inveti sa convietuiesti cu ele, primesti lovitura suprema, afland ca un membru al familiei are cancer intr-o forma avansata! Luna martie s-a facut noiembrie, de nici mi-am dat seama cand a trecut timpul. Am fost (si inca mai suntem) intr-o lupta permanenta cu aceasta boala nemiloasa (si cu sistemul medical, in general), iar fiecare clipa de viata castigata o simtim ca pe o mare victorie.
Independent de vointa mea, toata perioada asta s-a transformat intr-un adevarat test de anduranta atat pentru noi, apartinatorii, cat si pentru cei din jurul nostru. Am avut prieteni (putini, ce-i drept) care mi-au fost alaturi inca din prima secunda de la aflarea vestii si care m-au invatat cum sa fac primii pasi pe drumul acesta pe care nu doresc nimanui sa fie nevoit vreodata sa-l cunoasca. Am avut parte de straini care m-au ajutat neconditionat sa punem lucrurile in miscare cat mai rapid pentru a putea beneficia de tratament in timp util. Am primit incurajari de la prieteni si cunostinte din online, despre care nu nici nu as fi banuit ca pot fi atat de empatici cu suferinta mea, care inca imi scriu periodic si ma intreaba de sanatate chiar si acum.
Atunci cand deznadejdea imi dadea tarcoale, am fost scoasa din casa aproape cu „forta” de catre oameni faini din Bucuresti, care ne-au primit in viata lor cu bratele deschise si ne-au devenit prieteni, de zici ca ne cunoastem de-o viata. Ei au mare grija sa ne faca mereu surprize frumoase si sa nu care cumva sa gasim pretexte puerile de a refuza invitatia lor la o cafea, la spectacole festivaluri, aniversari sau chiar vacante pe care sa le petrecem impreuna, lucruri pentru care le sunt profund recunoscatoare. 🙂
La polul opus a tot ceea ce am povestit pana acum s-au aflat si niste situatii pe care efectiv refuz sa mai incerc sa le inteleg. Am trait sentimente de dezamagire sufleteasca provocate de comportamentul unor persoane pe care eu le consideram prieteni sau apropiati ai familiei noastre, care efectiv au ales sa ne evite, de parca am fi fost ciumati. Helloooo… cancerul nu e o boala contagioasa, stiati asta?!? Si nici nu-i un gunoi bun de ascuns sub pres, pe care sa ne prefacem ca nu il vedem. Va puteti imagina macar pentru o secunda cam cat de mult ar fi contat o vorba buna spusa asa, din cand in cand?
Ce sa mai zic de cei care mi-au taxat inactivitatea din online prin eliminarea mea din lista lor de „prieteni” sau care mi-au blocat contul pe retelele lor de socializare, tacerea mea fiind (probabil) un „adevarat” pericol pentru viata lor?!? Le-am considerat pe toate niste lectii de viata din care am avut si inca mai am foarte multe de invatat, desi ma mai trezesc cateodata intrebandu-ma: oameni buni, cand ati incetat sa mai fiti OAMENI? Voi realizati ca goana asta a voastra dupa like-uri, aprecieri sau preaslaviri VIRTUALE v-a transformat atat de tare incat ati uitat tocmai de cei din viata reala… stiti voi, viata aia in care ne zbatem cu totii si care ar fi mult mai frumoasa daca am comunica si ne-am sustine unii pe ceilalti??? Si NU, nu vreau sa se inteleaga ca am scris toate cele de mai sus vizand 2-3 persoane din anturajul meu pentru ca nu ar fi corect. In ultimii 4 ani de zile „surprizele” de genul acesta au fost atat de multe incat n-as avea loc sa le enumar intr-un singur paragraf. 🙁
Mda… dupa cum observati nu prea am avut timp sa ma plictisesc in ultima perioada si asta este doar o parte din ceea ce se poate povesti aici! N-am scris toate acestea pentru a-mi plange de mila sau a cersi compasiunea cuiva. Tot ceea ce mi-am dorit a fost doar sa-mi justific cumva absenta din online, care poate ca pe unii i-a dezamagit sau doar i-a intrigat pe altii. Bine… acum c-o mai exista si categoria celor pe care efectiv nu i-a interesat acest subiect este alta poveste, dar acestia clar nu fac parte din comunitatea mea. 😉
Si-acum… gata cu vestile proaste si atmosfera sumbra zugravita mai sus, ca doar nu asa ma stiti voi pe mine. 😛 N-oi mai fi eu exact persoana de acum 10 ani, dar nici nu pot spune ca m-am lasat doborata de toate greutatile si suferintele din ultimul timp. Acestea nu au facut altceva decat sa imi intareasca caracterul si sa imi demonstreze ca sunt o persoana mult mai puternica decat as fi banuit ca sunt. Cand a fost de suferit am suferit ca un caine, iar cand a fost de adunat cioburile de pe jos, le-am adunat bucata cu bucata fara sa comentez, avand de fiecare data toata sustinerea familiei mele.
Ma gandesc ca poate va intrebati daca am mai calatorit in tot acest rastimp, ca doar d-aia ne-am strans cu totii aici, nu-i asa?
Ei, bine, DAAAA, chiar daca am facut treaba asta mult mai rar ca inainte! N-ar fi fost corect fata de cei dragi din jurul meu ca eu sa cad intr-un ocean de deznadejde, renuntand la cea mai mare placere a mea: aceea de a descoperi lumea impreuna cu ei.
Desi n-am mai postat pe nicaieri instantanee din diversele locuri in care am am ajuns, sa stiti ca am ales niste destinatii extraordinar de frumoase, in care am profitat la maxim de petrecerea timpului alaturi de familia mea.
Daca ar fi sa fac o mica retrospectiva a calatoriilor noastre din afara tarii din ultimii 4 ani, aceasta ar arata cam asa:
2021: Barcelona (mai), Mallorca (iunie), Thassos (august)
2022: Toscana&Cinque Terre (aprilie-mai), Paros (iunie), Thracian Cliffs (iulie), Elvetia (iulie-august), Thassos (august), Paris (septembrie), Nuremberg (decembrie)
2023: Dolomiti (februarie), Coventry (Birmingham-Londra-Oxford) (aprilie si iulie), Belgia (iulie), Kefalonia (august)
2024: Kaprun (februarie), Bergamo/ Milano & Lacul Como (aprilie), Luton (iunie), Zakynthos (august)
Fiind vorba de perioada post-pandemica, o parte dintre aceste destinatii au fost doar repetare a unora deja vizitate, in care noi ne-am simtit foarte bine si in siguranta. Au fost si locuri pe care ne-am dorit musai sa le revedem, dupa foarte multi ani, de data aceasta fiind insotiti si de fiicele noastre. Cateva dintre destinatii erau de fff multa vreme pe lista scurta de must-see-uri, carora parca nu le mai venea randul odata si odata. 😀 Sunt ultra-mega-incantata sa am reusit sa le vad cu ochii mei!
Si, nu in ultimul rand, au fost si locuri in care am ajuns invitati fiind de membri ai familiei care locuiesc in zonele respective sau pentru ca fetele noastre aveau bilete la concert. Va las pe voi sa ghiciti care cum a fost imparteala. 😉
Si-n Romania am reusit sa mai „evadam” din cand in cand, cate 1-2 weekend-uri/an. Daca veti avea vreodata intrebari sau veti dori vreo informatie despre Vlahia Inn, Amfiteatrul Transilvania, Raven’s Nest sau pe unde am fost cazati in Leresti, Sacele, Sibiu sau Cluj, va voi raspunde cu cea mai mare placere!
O alta noutate ar fi faptul ca am inceput sa prindem incet-incet gustul concertelor mari. 😛 Da, stiu, poate ca e cam tarziu avand in vedere varsta noastra, dar mai bine acum decat niciodata. Dupa ce fetele si-au achizitionat (cu greu) bilete la The Weeknd (2023) si Taylor Swift (2024), ne-am incumetat si noi sa mergem, pentru inceput, la cele din Romania: Coldplay (M-I-N-U-N-A-T!) si Ed Sheeran. Mai o Nostalgia, mai o Discoteca ’80 (Cluj), Andre Rieu, Nikos Vertis, Andra, mai un spectacol de teatru pe aici pe langa casa… au trecut repede cei 4 ani, exact cat ai clipi din ochi.
V-am promis ca o sa fie o povestire mai altfel si cred ca m-am tinut de cuvant pana acum, asa ca anul acesta am sa va scutesc de statisticile din Google Analytics. 😉 Se pare ca inca mai exista persoane care se documenteaza din articole scrise despre vacante sau City Break-uri si zic asta pentru ca blogul meu „functioneaza” singur-singurel, bine-merci, cu cateva mii de cititori pe luna. Nu vreau sa va mai fac promisiuni de care nu sunt convinsa 100% ca ma pot tine, dar imi doresc enorm sa ma reintorc la scris si la ceea ce-mi placea cel mai mult sa fac aici: sa impartasesc cu voi din experientele noastre din calatorii. Material didactic am, slava Domnului, pentru inca foarte multi ani de acum incolo, sanatate si liniste sufleteasca sa fie!
In final, cu permisiunea voastra, am sa va mai spun doar cateva vorbe…
Pretuiti viata si bucurati-va la maxim de ea! Nu va mai irositi timp valoros pe retelele de socializare sau cu persoane care nu dau doi bani pe voi, ci aratati-le celor dragi cat de mult ii iubiti! Dedicati-le LOR, tot timpul din lume, caci nu se stie niciodata in dreptul cui se va opri ruleta ruseasca, iar atunci nu va mai fi loc nici macar pentru regrete. Fiti buni si empatici si nu mai judecati lumea dupa aparente. Niciodata nu veti sti ce drama se ascunde in spatele fiecaruia dintre noi.
Cam la concluziile astea am ajuns dupa 10 ani de online. 😀
Va multumesc tuturor celor care mi-ati fost aproape in toata aceasta perioada si care ati facut posibila aceasta aniversare! Eu ma bucur enorm, atat pentru cei care au ales sa lectureze sau sa se documenteze din paginile blogului meu, cat si pentru cei care si-au gasit inspiratia si informatiile necesare in alta parte. E loc sub soare pentru toata lumea si ar fi pacat sa nu intelegem cat de norocosi suntem ca avem astfel de posibilitati. Sper sa ne revedem cat de curand pe aici, tineti-mi pumnii stransi!
Hai sa fim sanatosi cu totii si... La multi ani, drag "Jurnal"!
6 Comentarii
La Multi Ani Alinuta !
Cu multa sanatate si sa fii cat mai fericita !
Multumesc frumos, Mihai! 🙂
Urarile tale mi-au mers la suflet.
Apreciez tare mult ca ti-a facut timp sa citesti randurile mele pana la capat. Ma straduiesc din rasputeri sa revin cat de cat la ceea ce era normalitate inainte…
Alinuta,
am citit randurile de mai sus. Nu am stiut de problemele de sanatate.
Am vazut ca scrii mai rar (desi asta este o pasiune a ta si intuiam ca iti face mare placere).
M-am gandit ca esti ocupată cu diverse.
Ai spus ca ai material pentru multe articole. Astept sa te intorci la scris, sa ne bucuram de amintirile din calatorii.
In ultima perioada incerc sa fac lucruri care ma bucura, care ma ,,linistesc”.
In articolul pe care l-am scris despre ,,Cimitirul Monumental” din Milano, chiar spuneam ca la iesire, in drum spre metrou, mi-am amintit o fraza pe care o citisem undeva: ,,SINGURA URGENȚĂ a ta este să fii în viață, să trăiești…”
Te imbratisez! Chiar daca te stiu doar din virtual, de multe ori ma gandesc la tine, ma intreb pe unde mai esti, ce faci, ce mananci, ce vizitezi!
Lili, draga mea prietena,
Cred ca s-a facut curent in casa sau mi-a intrat praf in ochi caci am lacrimat instant. Stiu ca sunt intr-un moment al vietii mele cu o incarcatura emotionala extrem de puternica, asa ca fiecare incurajare incerc sa o pun la temelia procesului meu de vindecare. 😛
Nici nu-ti imaginezi cat de mult mi-as dori sa ne cunoastem si in realitate! Nu stiu daca sau cand voi ajunge eu la Baia Mare dar, daca din intamplare vei avea vreun drum in capitala, te voi astepta cu bratele deschise sa stam la povesti la o cafea.
Iti voi asculta sfatul de a ma reintoarce la scris, doar ca evenimentele politice din ultimele zile m-au bulversat asa de tare incat iar mi-au disparut elanul si echilibrul sufletesc, gandindu-ma cu ingrijorare la viitorul copiilor mei. 🙁 Sper din tot sufletul ca lucrurile sa reintre pe drumul normalitatii.
Ramane sa ne scriem si in privat, nu numai pentru a stabili detaliile viitoarei noastre intalniri, ci mai ales pentru a afla vesti una de la cealalta.
Multumesc din suflet pentru toata sustinerea ta si gandurile pe care mi le-ai impartasit. 🙂 Sunt o norocoasa!
Te imbratisez strans si vreau sa stii ca mi-ai facut ziua muuuult mai frumoasa!
Draga Alina, am citit cu intarziere acest articol, fix intr-o dimineata in care nu sunt nici eu chiar in apele mele, insa tin mult sa urez „La multi ani, blogului!” și mai ales „La multi ani si multa sanatate tie si celor dragi!”
Nu-ti stiam nici eu problemele de sanatate si cum se intampla de obicei, nu stim de cele mai multe ori povestile reale din spatele blogurilor, paginilor social media si a altor interfete pentru ca viata cu bune si rele este dincolo de ele. Imi pare rau sa citesc despre zbuciumul si greul din spate, insa faptul ca-l vezi si accepti cred ca face parte din puterea ta personala si asta este ceva pentru care te felicit din inima. Nu cred ca sunt multe de spus in plus, poate doar ca autenticitatea ta s-a facut simtita si in acest articol personal si este cartea de vizita a acestui spatiu virtual de care ai atata grija. Chiar daca n-ai mai publicat nimic recent, articolele deja existente sunt o reala sursa de inspiratie pentru cititori si sunt sigura ca ei revin aici cand au nevoie de sfaturi despre o anume calatorie. Poate ai sa-ti regasesti linistea in a termina de slefuit cateva din acele ciorne, nu stiu cum e pentru tine, dar de multe ori pentru mine scrisul este terapeutic.
Iti mai doresc, sa gasesti sens in orice demers de a fi bine, cu sanatatea, cu cei din jur si desigur cu tine!
Te imbratisez si astept cu nerabdare sa ne citim din nou cu bine! ❤
Biaaa… cat de mult ma bucur ca esti aici! 😀
Imi e cumplit de dor de vremurile cand formam o comunitate mica in blogosfera, in care socializam cel putin saptamanal! Parca au trecut 1000 de ani de cand asteptam cu nerabdare lunea sau weekendul pentru a afla care pe unde a mai calatorit si cu ce povesti s-a intors de acolo. Cat de buna era cafeaua savurata in compania lor!
Pandemia vietii si tot ceea ce a urmat dupa au adus in viata noastra numai probleme carora nu prea reusim sa le mai dam de cap, nebunia pe care am trait-o in ultimele doua saptamani fiind un exemplu elocvent… 🙁
Chiar daca acum nu-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti multumi pentru urarile si incurajarile pe care mi le-ai transmis, sa stii ca apreciez enorm ca ti-ai facut timp sa imi scrii, mai ales ca stiu cat de ocupata ar trebui sa fii cu activitatile de familie si jobul.
M-am gandit de multe ori la scris ca la o terapie, doar ca de fiecare data cand ma reapucam de el aparea iar neprevazutul si iar o luam de la capat cu alergaturile si batutul pe la usi. Cateodata ma simt ca intr-un „quantum leap”. 🙁 Cu toate astea, eu inca mai sper ca intr-o zi soarele va straluci si pe strada mea…
Iti trimit de la Bucuresti calde imbratisari si urari de dimineti frumoase si cu multe zambete pe buze!
Abia astept sa vad pe unde vi se vor mai indrepta pasii (apropo, Creta e si pe lista noastra scurta de mult timp 😉 ).
Tinem aproape! ❤