Iata-ne din nou la ceas aniversar: „Jurnalul Alinutei” implineste azi 5 ani, prilej de bucurie, dar si de nostalgie, pe care nu am putut sa il neglijez nici de aceasta data! š
Avand in vedere absenta mea de pe blog din acest an, am stat mult sa cumpanesc utilitatea unei astfel de retrospective. In ultimele 12 luni am reusit sa scriu extrem de putine povesti de calatorie (la limita „subzistentei” – as putea zice eu š ), am avut intarzieri mari cu raspunsurile la comentariile de pe blog si am postat din ce in ce mai rar, atat pe pagina de Facebook a „Jurnalului…”, cat si pe cea de Instagram. Cei care ma cunosc stiu bine ca nu a fost vorba de leneveala, ci doar de un an destul de complicat care, din pacate, nu s-a sfarsit inca…
Ei, bine, pasiunea mea pentru scris si calatorii, dar si dorinta de a-i ajuta pe ceilalti nu m-au lasat sa va tradez pe voi, cei mai fideli cititori ai blogului, asa ca am hotarat sa nu renunt la traditia articolelor aniversare. In continuare va port un respect deosebit pentru faptul ca mi-ati ramas aproape, indiferent de perioadele mai mult sau mai putin fericite prin care am trecut impreuna in toti acesti 5 ani de „Jurnal…”.
Si gata cu melancolia si butoiul ei fara fund!!! š Azi e zi de sarbatoare si trebuie sa fim veseli pentru ca iata cate realizari si recorduri am reusit sa avem impreuna, in tot acest rastimp de cand ne cunoastem…
Cum a evoluat „Jurnalul” conform statisticilor Google Analytics?
In ciuda faptului ca a fost cel mai slab an al meu dpdv al numarului de articole publicate pe blog (doar noua postari š ), se pare ca cititorii „Jurnalului…” se incapataneaza sa se documenteze temeinic aici pentru vacantele lor, mai ales pentru cele programate in Grecia. š
Statisticile Google Analytics sunt muuuuult peste asteptarile mele si ele arata cam asa:
- blogul a ajuns la un numar record de 620.000 de cititori unici, din care peste 220.000 numai in ultimul an;
- numarul vizualizarilor articolelor mele a crescut cu 445.000 in 2019, depasind acum 1.270.000 accesari;
- procentul cautarilor organiceĀ a crescut la 86%, iar cel al cautarilor directe a scazut la 7%, in conditiile in care a aparut o usoara modificare a procentului accesarilor din retelele sociale (la 6%);
- se mentine procentul vizitatorilor noi versus cel al cititorilor vechi, respectiv 83% si 17%;
- maximul numarului de vizitatori unici intr-o singura zi a fost atins in data de 26.06.2019, ajungand la 3.241 de accesari, atunci cand unul din articolele mele a fost distribuit pe pagina de facebook a blogului mihaijurca.ro (Multumesc mult, Mihai!!!).
In rest, a ramas aceeasi tendinta de crestere masiva a numarului de vizitatori ai blogului in lunile vacantei de vara: aprox. 35.700 cititori in iunie, 36.800 cititori in iulie, respectiv 34.600 cititori august (cresteri evidente comparativ cu aceleasi perioade ale anului anterior).
Avand in vedere ca anul acesta a functionat mai mult singur decat cu vreun aport substantial din partea mea, eu nu pot decat sa ma declar EXTREM de multumita de evolutia „Jurnalului…”! Nici nu vreau sa imi imaginez care ar fi fost situatia in cazul in care as fi reusit sa scriu/ postez macar un articol pe saptamana… š
Al 5-lea an calator – un buchet de vise implinite!
Avand in vedere ca 2020 va fi un an de mari emotii pentru noi (fiica noastra cea mare va trebui sa-si sustina examenele maturitatii, respectiv bacalaureatul), mi-am dorit extraordinar de mult ca-n acest an sa reusim sa mergem in formula familiala completa in ultimele doua destinatii pe care le mai aveam pe bucketlist-ul nostru: Sicilia si Provence! Am facut eu ce-am facut, m-am dat peste cap si, cu mari eforturi si renuntari, am reusit sa-mi indeplinesc visul: cel de-al 5-lea an calator al „Jurnalului Alinutei” a reusit sa ne poarte in locurile mult visate!
1. City Break la Kƶln (Cologne) – mini-vacanta de 1 Decembrie
Daca in ultimii ani, pentru mini-vacanta de 1 Decembrie am optat pentru destinatii pe care le-am considerat ceva mai calduroase decat pe la noi (Valencia si Madrid), iar acolo am avut parte de o vreme nu tocmai prietenoasa, anul trecut am decis din start sa vizitam un oras din Germania, care nu numai ca ne-a oferit unele dintre cele mai frumoase Piete de Craciun pe care le vazusem pana atunci, dar si o temperatura mai mult decat acceptabila si tocmai potrivita pentru plimbari prelungite: Kƶln (sau Cologne).
Despre cat de incantati am fost de aceasta experienta v-am povestit deja intr-un prim articol: 9 PieČe de Craciun, 3 ČÄri Či un singur City Break: Kƶln, urmand ca, pe viitor, sa va mai depan si alte amintiri din acea frumoasa escapada a noastra.
2. Vacanta intersemestriala la schi in Sƶlden
De vreo 4 ani incoace, ne-am facut un obicei din a ne schimba destinatia de schi din vacanta intersemestriala din februarie! Dupa 3 sejururi in Kaprun, si cate unul in Ischgl si Saalbach-Hinterglemm, anul acesta am ales Sƶlden-ul – una dintre cele mai renumite statiuni de schi din Austria.
Ca de fiecare data, dupa ce ne intoarcem de acolo, sunt asa de aglomerata cu problemele de serviciu incat nu apuc sa mai scriu nimic despre experientele noastre din Austria, lucru pe care il regret din tot sufletul! Tot din acest motiv, nici anul acesta nu am gasit ragaz pentru povesti din Sƶlden, cu aroma de vin fiert si multa zapada in jur, desi a fost destinatia de iarna pe care schiorii din familia noastra au plasat-o pe primul loc in topul preferintelor personale. š
Nu stiu cand sau daca voi mai apuca sa scriu vreodata despre aceasta, insa Sƶlden-ul este o destinatie fff pitoreasca si ofertanta, atat pentru cei care se pricep sa schieze, cat si pentru cei care nu au nimic in comun cu acest frumos sport de iarna. Sincera sa fiu, n-am sa pot uita prea curand plimbarile mele prin sat sau de-a lungul raului, pe durata carora obisnuiam sa fac zeci de fotografii. Vremea extraordinar de frumoasa a fost un mare avantaj!
Daca mai punem la socoteala si posibilitatea de balaceala in apele termale de la Aqua Dome (LƤngenfeld), obiectiv amplasat la vreo 15-20 minute (de mers cu masina) distanta de Sƶlden, n-ar fi rau sa nu ocoliti aceasta destinatie, mai ales daca sunteti niste impatimiti in de-ale schiatului.
3. Vacanta de Paste in Sicilia
Vacanta noastra din Sicilia a fost, probabil, una dintre cele mai frumoase vacante pe care le-am petrecut pana acum!!! šĀ
Acolo ne-am petrecut Sarbatorile Pascale si a fost locul in care am simtit pentru prima oara (cu adevarat!) ce inseamna Italia, cu tot ceea ce are ea autentic: oameni simpli, mancare delicioasa, orase unul mai pitoresc ca altul si peisaje care iti taie rasuflarea. Am povestit cu mare drag despre toate acestea in articolul: 7 zile de vacanta cu copiii in Sicilia!
4. Doua week-end-uri pe litoralul bulgaresc
Da, da, da… am fost in BULGARIA! Chiar doua week-end-uri la rand!!! š š
Si asta nu pentru ca as fi facut vreo pasiune subita pentru tara vecinilor nostri, ci pur si simplu pentru ca am onorat invitatiile primite din partea unor colaboratori la doua simpozioane ale firmelor pe care le reprezinta.
Primul dintre ele a avut loc in statiunea Nisipurile de Aur, la Hotel Riviera Beach. Din pacate, am ajuns acolo cu o zi intarziere, dar a fost suficient pentru a ne reincarca bateriile si a cunoaste oameni minunati, cu care am legat prietenii stranse! š Resortul cuprinde mai multe hoteluri cu plaja proprie, cu nisip fin si intrare lina in apa. Conditiile de cazare sunt foarte bune (chiar daca mobilierul pare mai vechi), iar ospitalitatea vecinilor bulgari a fost la mare inaltime. Punctul forte al hotelului mi s-a parut amplasamentul sau langa o padure, fiind inconjurat de gradini si brazi.
Cel de-al doilea simpozion a avut loc la Lighthouse Golf & Spa Resort, langa orasul Balcic. Alta clasa, alte conditii de cazare si alte facilitati… Desi era doar 1 Iunie, am facut plaja si ne-am balacit in piscina incalzita si acoperita a hotelului, iar cea mai mare aroganta a fost sa mergem la cateva sedinte de masaj filipinez la SPA-ul din incinta resortului. Seara beneficiam de un program artistic cu muzica si dansuri traditionale, chiar in holul hotelului. Daca nu ati ajuns inca pe acolo, eu vi-l recomand din tot sufletul!
5. Doua zile la Conacul Archia (Deva)
In legatura cu escapada noastra in acest colt de Rai, ce poarta numele de Conacul Archia, despre care nici nu ai crede ca se afla pe undeva prin Romania, sentimentele mele sunt oarecum contradictorii si asta nu pentru ca mi-ar fi displacut ceva la el.
Desi acolo am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiente turistice romanesti (conditii de cazare impecabile, gazde atente si prietenoase, preparate culinare demne de concursurile MasterChef, piscina, cocktail-uri, teren de echitatie samd), bucuria mi-a fost umbrita de cea mai groaznica experienta de care am avut parte in Romania si anume cel mai infect si neprofesional loc in care am putut sa ajungem vreodata – o adevarata fabrica de facut bani pe spinarea celor neinformati: Tabara pentru copii de la Straja! Noi am avut norocul sa avem un copil inteligent si cu personalitate, care a avut curajul sa ne marturisesca toate ororile din acea tabara (lenjerii neschimbate intre serii, mancare neconforma, gandaci in camera, wc stricat si, ceea ce a fost cel mai grav, instructori certati cu legea, fara nicio legatura cu psiho-pedagogia copilului). Din pacate, nu am stomacul atat de tare sa va pot povesti mai mult de atat, dar uite ca din cauza aceste experiente oribile nu am putut sa ne bucuram pe deplin de ospitalitatea Conacului Archia, pe care a trebuit sa il parasim in prag de noapte pentru a ne lua copilul din mizeria in care era tinut in acea tabara.
6. Vacanta in Provence si pe Coasta de Azur
Provence-ul a fost ultima reduta a listei dorintelor personale in materie de calatoreala in formula familiala completa! š Imi doream foarte mult sa ajungem acolo si visam sa alergam printre lanurile nesfarsite de lavanda.
Daca am reusit sau nu, veti afla si singuri lecturand articolul: Vacanta cu aroma de lavanda – Provence si Coasta de Azur. Una peste alta a fost o vacanta frumoasa, cu de toate, inclusiv cu un grad avansat de oboseala!
7. Vacanta super-relaxanta in Insula Thassos
Ma intreb si acum: oare cum am putut eu sa gandesc vreodata ca Insula Thassos m-ar putea dezamagi candva?!? š
Recunosc: am comis-o! Am plecat de acasa cu inima stransa si asteptari destul de reduse… Imi era frica de faptul ca acolo as putea gasi aglomeratie, haos, mizerie si ca voi ajunge sa ma plictisesc in cele 10 zile de vacanta, obisnuita fiind sa colind si sa descopar locuri noi din Grecia. In Thassos urma sa ajungem pentru a 12-a oara, asa ca ce secrete ne mai putea ascunde insula?!? š
Ei, bine, sa stiti ca m-am inselat amarnic: a fost cea mai relaxanta vacanta in care am fost vreodata, de nici nu mi-am dat seama cand s-a terminat! š Ne-am trezit la ce ora am vrut, ne-am luat micul dejun fara graba, pe terasa cazarii noastre (doar noi si marea), am facut plaja atat in locuri pe care le cunoasteam, cat si in locuri noi, am mancat fix preparatele dupa care tanjim un an intreg si am baut cocktail-urile preferate, incercand insa si unele noi. Am ras, am povestit, ne-am intalnit cu prietenii, am facut snorkeling si am citit cartile care asteptau de atata amar de vreme sa fie citite.
Timpul parca a stat in loc pentru 10 zile, iar cand am ajuns la sfarsitul sejurului, ne-am dat seama ca nu colindasem deloc insula, nu ajunsesem in locurile preferate si nu mersesem in croaziera pe mare, asa cum ne planificasem. Pur si simplu ne-am relaxat total si ne-am simtit atat de bine incat nu a mai fost nevoie de nimic altceva in plus fata de ceea ce experimentasem deja. š
8. Un week-end de suflet in localitatea 2 Mai
O reuniune cu colegii din facultate ai sotului (de fapt numai gasca lor, de 4 colegi plus familiile, cu care ne distram in tinerete š ) a fost prilejul perfect de a iesi intr-un weekend pe litoralul romanesc. Era ultimul, inainte de inceperea scolii, asa ca am profitat din plin de el. Glume de pe vremea noastra, copii mai mari si mai mici, soare si vreme buna de plaja, un apus si un rasarit de exceptie, castroane intregi de scoici preparate mai bine decat in Grecia (tara mea etalon la capitolul fructe de mare š )… iata cate motive am avut sa ne simtim minunat intr-un timp atat de scurt!
Am facut cunostinta si cu Vama Veche, care ne-a placut destul de mult, dar nu suficient pentru a face vreo pasiune pentru ea sau a ne dori sa ne pierdem noptile pe acolo. Am imbatranit inainte de vreme, recunosc… š
9. Doua week-end-uri la Sibiu
Daca stiam ca Sibiul e atat de MINUNAT, poate ca am fi ajuns mai demult acolo, dar niciodata nu e prea tarziu pentru a descoperi locuri extraordinare!
Avand in vedere ca fiica noastra cea mare era plecata intr-o tabara internationala si ca urma si aniversarea unor ani de la casatoria noastra, am hotarat sa ii oferim si mezinei o iesire din rutina zilnica, asa ca am zis sa dam o fuga pana la Sibiu. Acolo am inchiriat un apartament foarte aproape de Piata Mare si am avut parte nu numai de o vreme extraordinar de calduroasa, dar si de oameni foarte faini si experiente frumoase, incat ne-am dorit sa revenim in zona si cu domnisoara noastra cea mare.
Dorinta ni s-a indeplinit mult mai repede decat ne-am fi asteptat… Deschiderea oficiala Targului de Craciun din Sibiu a fost un motiv suficient de puternic sa ne rezervam o cazare in acelasi loc, rememorand intr-un fel experienta avuta cu 7 saptamani in urma: cafea delicioasa la Kokoon, cu o gazda de mare exceptie, vizitarea Muzeului Astra si, nu in ultimul rand, cireasa de pe tort a fost ceremonia de deschidere a Pietei de Craciun. Super amintiri!!!
Planuri de viitoare vacante…
…ei, bine, nu avem!!! :)))))
Obiectivul principal al familiei noastre va fi ca domnisoara noastra majora sa-si vada visele implinite! Chiar daca acest lucru va insemna o multime de sacrificii, eu zic ca va merita fiecare clipa de sustinere neconditionata a sa.
Probabil ca la vara vom merge din nou in Grecia (DA, nu ne-am saturat inca de ea!!! š š ), iar in iarna la schi (pentru ca nu se stie daca ne vom mai potrivi cu totii la vacante pe viitor), dar planuri de calatorii pentru 2020, in adevaratul sens al cuvantului, chiar nu ne-am facut pana acum! Vedem din iulie incolo ce-o mai fi…
Observ ca a devenit o obisnuinta sa ma concentrez mai putin pe facutul de fotografii sau strans de materiale din vacante, profitand in schimb 1000% de timpul petrecut in familie. Dupa o varsta, prioritatile si obiceiurile noastre se mai schimba. š Ba chiar am acordat un mic interviu Mirunei care, sper eu, o sa raspunda catorva din intrebarile pe care cei mai curiosi dintre voi le au in legatura cu autoarea „Jurnalului Alinutei”. Il puteti citi integral aici, pe Miru’s World!
Intentionez ca, din cand in cand, sa mai fac si lucruri numai pentru mine, cum ar fi participarea la editiile anuale ale celor mai importante intalniri din blogosfera romaneasca: Instacamp si Webstock! Atmosfera e wow, prezentarile sunt adevarate lectii de viata, iar intalnirile cu colegii din aria de Traveling sunt mereu foarte emotionante!
In loc de concluzii…
… VA MULTUMESC din suflet pentru toata aprecierea si sustinerea voastra! Voi imi faceti zilele mai frumoase! š Sanatate, bucurii si inspiratie tuturor, care sa va dea puterea de a trece cu bine peste toate greutatile vietii!
La multi si fructuosi ani!
18 Comentarii
MulČi ani Ć®nainte Či poate cu mai mult timp de scris Ć®n urmÄtorul an! Frumoase vacanČe v-aČi organizat, unele dintre destinaČii aČteaptÄ Či pe lista mea de ceva timp…
La cĆ¢t mai multe cÄlÄtorii Či mult succes fetei!
Merci frumooooos, Ella! š
Si eu mi-as dori din tot sufletul ca lucrurile sa stea un pic altfel, dar bine ca se poate si atat…
Doamne ajuta!
LA MULTI ANI !
Merciiiii! š
Va pup pe toti 3!
Si noi iti multumim, Alinuta, pentru timpul acordat acestui minunat blog de unde mie mi-au venit idei de vacanta, unde am gasit informatii utile, de unde mai evadez, din cand in cand, din cotidian, daca nu pot calatori atat de mult pe cat mi-as dori. Chiar daca mai rar, mai bine asa decat deloc, asa ca nu renunta! La multi ani!
@KERKYRA, ma bucur din tot sufletul ca mi-ai fost si imi esti atat de aproape inca din primele zile de viata ale „Jurnalului…”!
Asa ca si eu, la randul meu, ITI MULTUMESC, atat pentru prietenia pe care mi-ai aratat-o de-a lungul timpului, cat si pentru incurajari si vorbele frumoase pe care mi le-ai scris de fiecare data! š
Te pup si te imbratisez cu mare drag!
Calatorii frumoase Alinuta…atat timp cat inca se mai poate!
Multumeeeeeesc, @METAL!!! š
Sa stii ca nu exista calatorie in afara tarii in care sa nu ma gandesc la vorbele astea ale tale… Si zic asta nu numai din cauza situatiei politice actuale sau a evolutiei omenirii in general, dar mai ales a starii mele de sanatate care care imi limiteaza mersul prelungit pe jos din ce in ce mai des…
Asta e, mergem mai departe!
Si ne tinem aproape unii de altii, ca de obicei!
Va citesc cu mare placere, talentul dvs. este evident, blogul e special si tonic!
Heeeeiii, Nick, ce surpriza frumoasa mi-ai facut cu aceasta interventie a ta! š
(se pare ca avem cam aceeasi varsta, asa ca, daca nu te superi, cred ca ne putem tutui š )
Multumesc din suflet pentru gandurile frumoase transmise! Admiratia este reciproca… š
Toate cele bune si din partea mea!!!
Foarte frumos, la multi ani & spor la calatorit š
Multumesc mult de tot, Razvan!!!
Sanatosi sa fim, ca de restul ne-om mai ocupa noi cumva… š
La multi multi ani si la cat mai multe calatorii minunate!
Merci frumos, Miruuuuuu’!
Va pup si va imbratisez cu drag, de la mic la mare! š
La multi ani Jurnalului si la cat mai multe calatorii cu care sa ne delectezi!
Multumesc frumos! š
Doamne ajuta!
LA MULTI ANI SANATOSI CU MULTE VACANTE REUSITE !
Merci, Clauuuu!!! š