Dupa o absenta prelungita din online, care a fost si fortata si voita si necesara la un moment dat, incerc cu timiditate sa ma reapuc de scris, c-ar fi si pacat sa tin numai pentru mine atatea si atatea experiente frumoase din calatorii. Si ce alt mod de a va spune „La multi ani!” in noul an as fi putut sa aleg, decat sa va povestesc despre cea mai recenta vacanta a noastra si anume cea din Kitzbühel (Tirol – Austria). 🙂

In vacanta la schi!

Cei care ne sunt apropiati (sau fideli blogului) stiu foarte bine ca nu suntem o familie de schiori inraiti. 😛 Daca domnisoara noastra cea mare practica acest sport cu o eleganta deosebita de vreo 10 ani, iar cea mica schiaza de 7 ierni cu ghidusia si nerabdarea specifice varstei, ei bine, sotul meu a intrat „in bransa” destul de tarziu, invatand sa schieze odata cu mezina, mai mult de dragul fetelor si din dorinta de a le fi alaturi pe partii. Din motive medicale, eu a trebuit sa renunt la practicarea sporturilor de iarna, desi nu prea cred ca as fi avut vreo sansa in acest sens, avand in vedere frica mea de inaltime (boala grea, nu gluma 😀 ). In consecinta, NU mi-as dori sa lecturati acest articol prin ochiul critic al unui schior pasionat/ profesionist, ci mai degraba ca pe o sursa de inspiratie in alegerea unei destinatii pentru o viitoare vacanta de iarna sau de schi in Austria! 😉

Vedere panoramica a vaii Kitzbüheler Ache

Ne-am intors din Kitzbühel exact in urma cu o saptamana… Stiu, in ultimii ani nu prea am reusit sa va povestesc despre vacantele noastre de schi din Austria pentru ca, de fiecare data, perioadele de dupa acestea pentru mine au coincis cu cele mai incarcate si dificile saptamani ale anului la serviciu, cu date limita si volum mare de munca intr-un timp destul de scurt. Noroc cu vacanta asta prelungita si mutarea celei din februarie in ianuarie, ca cine stie daca mai apucam sa va scriu cate ceva?!? 😀

Din iarna lui 2014 si pana in prezent am reusit sa ajungem in mai multe destinatii de schi din Austria. Dupa 3 vacante petrecute in Kaprun, am prins curaj si am inceput sa ne dorim sa vedem si alte resorturi, alegand Ischgl, Saalbach-Hinterglemm, Solden si Kitzbühel. Daca in prima destinatie schiorii familiei au descoperit tainele acestui frumos sport de iarna, statiunea de anul acesta a reusit sa ne impresioneze prin frumusetea si rafinamentul sau! Abia acolo am inteles de ce este considerata resortul de schi favorit al persoanelor cu foarte multi bani din Austria, Germania sau Rusia, unii dintre ei fiind chiar proprietari de apartamente sau vile in zona. 😉

Proprietate in Kitzbühel

Dar sa incepem cu inceputul…

1. Cum am ajuns in Kitzbühel?

Desi numele statiunii imi trecuse de vreo cateva ori pe la ureche, fara a-i acorda vreo importanta deosebita (ce rost ar fi avut daca tot nu schiam?!? 😀 ), poate ca nici anul acesta nu as fi luat-o in seama daca nu mi-ar fi fost recomandata de un bun prieten (caruia ii multumesc inzecit si pe aceasta cale!). Mi-a vorbit asa frumos despre Kitzbühel incat eu chiar am crezut ca el fusese deja acolo (ulterior am aflat ca nu 😛 ), iar seara am si purces la studierea destinatiei si rezervarea cazarii in urmatoarele zile.

Ca de fiecare data cand mergem in vacanta de schi din Austria si anul acesta am optat pentru cazari intermediare pe traseul nostru pana/ dinspre acolo. Daca in ultimele ierni am ales Gyor-ul (pentru dus) si Szeged-ul (pentru intors), ei bine, anul acesta am zis sa facem o aroganta si sa mergem pana la Viena, cu gandul de a ne si plimba un pic prin oras!!! 😉

Viena vazuta de la inaltimea etajului 18 al Hotelului Sofitel

Zis si facut, numai ca planurile de acasa nu se potrivesc intotdeauna cu cele din targ… 😀 Desi aveam de gand sa plecam din Bucuresti in data de 03.01.2020 pe la orele 3 sau 4 noaptea, cu destinatia finala Viena, ei bine, in seara zilei de 02.01 am schimbat brusc directia si am plecat la Sibiu. :)))) Cazarea am rezervat-o pe Booking cand eram inca pe Autostrada si vi-o recomand cu mare caldura (au conditii excelente), mai ales daca plecati iarna spre Viena si aveti nevoie si de parcare subterana: Plaza35 ApartHotel Sibiu.

Sofand spre Viena

A doua zi am plecat lejer de dimineata, in jurul orei 07:30, ajungand in capitala austriaca la ora locala 16:00. Cele 9h30min cat a durat calatoria au inclus urmatorii timpi de stationare: 7 min in vama Nadlac, 10 min la o benzinarie Mol pana in Budapesta, 35 min pauza de masa (+vigneta AT) la ultimul Mol pana in granita cu Austria, 38 min cumparaturi la PADO Shoppingpark de langa Parndorf. Daca facem un mic calcul, sofatul efectiv Sibiu-Viena (~799 km) a durat aprox. 8h. Ce-ti e si cu autostrazile astea… 😉

Traseul Viena-Kitzbühel (~377 km) fi trebuit sa il parcurgem in aprox. 4h. Din pacate, aproape jumatate din drumul spre Salzburg ne-am „luptat” cu o ploaie torentiala de toata frumusetea, ceea ce a ingreunat foarte mult sofatul pe autostrada si a impus respectarea unor restrictii suplimentare, semnalizate pe afisajele electronice. Daca mai punem la socoteala si cei aprox. 70 km prin munti, de la iesirea de pe A1 spre Kitzbühel (varianta pe autostrada A8, prin Germania, fiind fff aglomerata), pe care i-am parcurs in 1h20min, atunci poate ca veti intelege de ce timpul estimat s-a prelungit cu inca 40 min.

Ploaie torentiala pe Autostrada in Austria

Cei care vor dori sa mearga la Kitzbühel cu avionul, iar apoi sa inchirieze masina sau sa se foloseasca de transferul cu taxi, e bine sa stie ca statiunea se afla situata la 95 km distanta de Innsbruck, 80 km de Salzburg si 120 km de Munchen, dar si faptul ca este legata de marile orase printr-o linie de cale ferata, avand 3 statii.

2. Kitzbühel – o poveste de oras

Cand am intrat in statiunea Kitzbühel vremea era foarte mohorata (in loc sa ninga, plouase si aici 🙁 ). La prima vedere, orasul nu m-a incantat foarte tare…

Primul contact cu Kitzbühel

…pana seara, cand am iesit la plimbare prin centru, in zona sa pietonala. Mi s-a parut, de departe, cel mai frumos resort de schi in care a ajuns pana acum! Cladiri foarte colorate, pictate si foarte frumos iluminate, decorate inca de Craciun, biserici impunatoare, magazine atragatoare (sau, dupa caz, „respingatoare” prin preturile produselor expuse in vitrine 😀 ), arcade, piatete, terase/ baruri cu mese incalzite la foc de lemne, trasuri (trase de cai) care-si asteptau clientii dornici de plimbari nocturne… Nu stiai la ce sa te uiti mai intai si mai intai!

Kitzbühel – frumos ca o poveste

Kitzbühel este un oras medieval plin de farmec, situat la altitudinea de aprox. 800 m. Pitorescul sau nu sta numai in frumusetea peisajului, a cladirilor si aleilor sale intortocheate, ci si prin faptul ca se intinde pe mai multi km lungime (eu nu am reusit sa il strabat de la un capat la altul, desi faceam in medie cam 7-8 km zilnic) si se desfasoara pe mai multe diferente de plan de-a lungul vaii Kitzbüheler Ache, atat pe versantul Mt. Kitzbüheler Horn, cat si pe cel al Mt. Hahnenkamm.

Rasarit de soare in Kitzbühel

Tot de poveste sunt si locuitorii lui sau cel putin cei care lucreaza in comert/ turism. Toti cei cu care am interactionat au fost foarte ospitalieri, dornici sa ne ajute, sa intre in vorba cu noi, sa glumeasca sau sa ne faca poze, lucru mai putin obisnuit la popoarele din vest, din cate imi amintesc eu din experienta personala! 😉

3. Ce poti face in Kitzbühel iarna/ vara?

Kitzbühel poate fi o destinatie minunata in orice anotimp!

Desigur, orasul este faimos in primul si in primul rand pentru domeniul sau schiabil si competitiile sportive care au loc aici dar, in acelasi timp, poate fi o adevarata oaza de relaxare si pe timpul verii.

Enjoy the silence!

Activitati de iarna:

  • practicarea sporturilor de iarna (schi, placa, patinaj, sanius, hochei, curling)
  • drumetii prin padure, pe zapada (winter hiking, inclusiv la apus de soare)
  • balaceala in Aquarena (spa water world)
  • participarea la ceremoniile de Advent sau la Targul de Craciun
  • participarea la competitii sportive internationale (schi, polo pe zapada)
  • vizitarea muzeului orasenesc (valabila tot timpul anului)
  • distractie in baruri sau la Cazino
Cazinoul din Kitzbühel

Activitati de vara:

  • drumetii montane
  • mountainbike
  • practicarea golfului si a tenisului
  • turism culinar, cu degustare de vinuri sau de preparate specifice locale (valabil tot timpul anului)
  • zboruri cu balonul, parapanta sau elicopterul (in orice anotimp)
  • lectii de echitatie
  • rafting
  • participarea la competitii internationale de tenis, golf sau raliu cu masini de epoca
  • participarea la festivaluri de muzica, film si teatru
Plimbare cu balonul

4. Domeniul schiabil din Kitzbühel

Kitzbühel este singura statiune de schi fara ghetar din Austria, care isi deschide portile pentru practicantii sporturilor de iarna din luna Octombrie si pana la inceputul lui Mai. Asa se explica prezenta pe partii a zeci de tunuri de zapada numai in zona observabila din statiune, daramite sus, pe munte!

Tunurile de zapada in actiune!

Faima acestui resort a depasit insa granitele nationale odata cu startul competitiei internationale de schi Hahnenkamm Kitzbühel Race, care anul acesta implineste 80 de ani. Aceasta aduna zeci de mii de turisti si pasionati din intreaga lume (Arnold Schwarzenegger fiind nelipsit de la ultimele sale editii), pentru care se fac pregatiri cu multe saptamani inainte. Noi am prins aceasta perioada si am vazut cu ochii nostri cum era intretinuta partia de concurs, cu erau aduse cu elicopterul materialele/ schelele pe partie, cum se construia tribuna VIP (chiar langa hotelul unde eram cazati) samd. O adevarata desfasurare de forte, fara nicio exagerare!

Pregatiri pentru Hahnenkamm Kitzbühel Race

Ceea ce am sa va descriu in continuare despre acest subiect va fi doar din ceea ce am citit sau din experienta personala a membrilor familiei mele, pentru ca v-am spus deja ca eu nu schiez! 😉

Kitzbühel se „lauda” cu 57 de instalatii de transport pe cablu, 185 km de partii marcate (106 km de partii albastre, 60 km de partii rosii si 19 km de negre), peste 60 cabane si restaurante pe munte si 2 puncte panoramice special amenajate, unde poti face fotografii pentru retelele sociale (si nu numai).

Una din partiile albastre (grad mic de dificultate)

Schiorii mei au urcat numai in zona Mt. Hahnenkamm (1670m) – Mt. Pengelstein (1938m) – Mt. Ehrenbachhöhe (1802m), nesimtind nevoia sa ocoleasca tot orasul pentru a ajunge la gondolele care duceau catre partiile de schi de pe Mt. Kitzbüheler Horn (1996m). In ciuda conditiilor meteo destul de ciudate pentru aceasta perioada (fff cald sus, pe munte) ei au fost foarte multumiti de partii, organizare, apres ski-uri si dejunurile luate la inaltime. Iar faptul ca, la sfarsitul zilei, angajatii de la punctele de unde luau gondola le multumeau pentru ca le-au folosit instalatiile prin cablu demonstreaza tuturor gradul de civilizatie si standardele foarte inalte la care se desfasoara toate lucrurile acolo. Cum sa nu te reintorci?!?

Zona de relaxare pe partia de schi

5. Shopping in Kitzbühel

Tin sa precizez inca din capul locului ca statiunea Kitzbühel este considerata a fi un resort de lux si asta pe buna dreptate! Tot centrul pietonal este impanzit de magazine de brand, cum ar fi Louis Vuitton, Tommy Hilfinger, Lacoste, Moncler, Helmut Eder, Swarovski si multe altele. Nicaieri in lume nu am intalnit atata lume eleganta pe metrul patrat asa cum am vazut in Kitzbühel! Femei si barbati de varsta a 3-a aranjati, coafati, imbracati cu niste outfit-uri asa cum numai prin vitrinele magazinelor de lux mai vezi! Am ramas foarte placut impresionata si, recunosc, mi-ar placea sa avem si noi, romanii, mentalitatea (si veniturile) lor pentru a putea arata asa bine la o varsta asa de inaintata. Ziceai ca abia acum si-au inceput viata cu adevarat!

Una din vitrinele exclusiviste din Kitzbühel

In acelasi timp, in Kitzbühel pot fi intalnite si magazine cu preturi ceva mai mici, dar tot pentru oamenii care au venituri mult peste medie (zic eu): Stefanel, Benetton, Napapijri, Palmers, oui, Super Dry, Douglas.

Dar pe principiul zicalei „cine cauta gaseste!” e bine de stiut ca sunt multe locuri in care veti putea face cumparaturi de produse de calitate germana/ austriaca la preturi mult mai mici decat la noi in tara: NKD, dm drogerie markt, s.Oliver, Billa. Mai mult decat atat, in ultima zi de sedere in Kitzbühel am descoperit o mare platforma comerciala in zona iesirii din oras spre Zell am See, in care magazine precum Depot, C&A, Hervis, BIPA, dm, Deichmann, EUROSPAR aveau produse cu mari discounturi de nu stiai ce sa alegi mai intai sau la ce sa renunti! :))))) Aviz amatorilor: creeaza dependenta! 😛

6. Cazarea si masa in Kitzbühel

Despre cazare nu am foarte multe de spus: a fost excelenta, chiar daca a trebuit sa aerisim (aproape) zilnic caloriferul pentru a avea caldura (pe gustul eu) in camera. 😀 Incepusem sa faceam glume pe tema asta: cand o veni Arnold Schwarzenegger la competitia internationala de schi Hahnenkamm Kitzbühel Race sa zica si el „Saru’ mana!” ca gaseste camera incalzita la parametrii normali! :)))) In ceea ce priveste preturile, pot fi gasite cazari frumoase, pe toate buzunarele, dar nu neaparat foarte aproape de instalatiile de transport pe cablu.

What a view!!!

Nu stiu altii cum sunt, dar noua ne place la nebunie bucataria tiroleza, in mod special anumite feluri de mancare! 😛

Gulash Soup ca cel din Austria nu am mai mancat niciunde, chiar daca si cel nemtesc, dar si cel unguresc sunt delicioase in felul lor. Deeeci… nici-un pranz fara felul meu de mancare preferat, insotit de o chifla, un pahar de Radler si un cappuccino – nici nu aveam nevoie de mai mult! 😉

Supa Gulas – preferata mea!

Snitelele vieneze! Da, da, da… snitelele acelea bine fragezite si prajite exact cat trebuie, astfel incat sa mearga foarte bine cu cartofii fierti sau prajiti si dulceata de merisoare turnata peste ele din belsug – nu aveau cum sa dea gres!

Sniteeeel!!!

Nici cu fripturile insotite de galuste mici, mici de tot, denumite Spätzle sau tigaia taraneasca cu cartofi, ceapa, sunca si ochiuri prajite sau supa clara de vitel, plina de fasii de clatita sarata sau salatele Cesar, pastele, pizza (acestea din urma „imprumutate”) – toate aveau un gust impecabil. Ce-i al lor e al lor: gatesc excelent austriecii astia! 😉

Seara era ceva mai complicat, cand ne intalneam cu totii la masa pentru ca, desi comandam doar un singur fel de mancare, ne era fff greu sa nu comandam macar un desert sau doua pe care sa le share-uim! Da, stiu, nu pot renunta la dulciuri si pace. 🙁

Desertul nostru preferat din Austria va ramane pentru totdeauna Kaiserschmarrn-ul, un fel de clatita extrem de pufoasa, zdrentuita si presarata cu zahar pudra, care se serveste cu un sos (piure) dulce de mere sau de prune. Anul acesta, cel mai bun desert de acest gen l-am mancat chiar la hotelul la care am stat si care era un Apfelschmarrn: aceeasi reteta ca mai sus, dar cu mere taiate, incorporate in clatita. Salivez numai cand ma gandesc la asa ceva! :)))))

Apfelschmarrn

Un alt desert care noua ne place la nebunie e Germknödel , un fel de galusca/ gogoasa umpluta cu magiun de prune si fiarta la abur, care se serveste cu sos de vanilie din abundenta, presarata cu mac si zahar pudra. E GE-NI-A-LAAAA! Despre strudelele cu mere sau branza dulce, inecate in acelasi sos fabulos de vanilie nici nu va mai povestesc, caci acus’ imi vine sa inchid calculatorul si sa ma refugiez in bucatarie! 😀

Un Germknödel delicios!

Dar o sa ma trezesc rapid din reverie atunci cand imi voi aminti de preturile la mancare… 🙁 Cel mai scump mi s-a parut snitelul vienez: 20 – 24 – 28 eur/ portie (in functie de restaurant), un pret nesimtit de mare pentru ceea ce reprezinta preparatul in sine! Dar se poate supravietui si mai pe low cost: mai un gulash soup/ clear soup de 4,5 – 6 – 8 eur/ portie, mai o pizza de 10 eur, mai un sandwich cu cremwusti/ carnati/ sunca de 5-6 eur sau o branzoaica de 2,3 eur de la patiserie, nici nu stii cand trece timpul! Cu bauturile era mai complicata treaba pentru ca sunt foarte scumpe: 4-7 eur o bere, 4-5 eur o Cola, 8 eur un pahar de vin, iar daca voiai o sticla de apa plata de la restaurant ar fi trebuit sa scoti din buzunar 5-6 eur. Scump, dom’le, scump, dar daca ai intrat in hora trebuie sa joci, nu mai poti da inapoi! 😉

7. In loc de concluzii

Atunci cand ajung intr-o destinatie de schi din Austria, cred ca nu exista placere mai mare pentru mine, in calitatea mea de „ne-schior” 😀 , decat sa ratacesc pe stradutele aproape pustii ale statiunii, fotografiind locuri pitoresti si case traditionale, dupa care sa ma opresc intr-una din brutariile orasului (denumite Bäckerei), pentru a-mi alege un strudel si a bea o cafea. Asa mi s-a intamplat si in Kitzbühel, fiind probabil una dintre cele mai frumoase amintiri de acolo. Vanzatorul a fost extraordinar de amabil si a deschis o conversatie ca si cum eram oaspetele lui cel mai de seama, ba chiar (vazandu-ma singura), s-a oferit sa imi faca o poza cu telefonul, sa o am ca amintire. 🙂

Placerea mea nevinovata 🙂

Cam despre asta este vorba atunci cand se practica un turism de calitate! In Kitzbühel nu am simtit absolut deloc ca sunt tratata altfel decat orice alt turist din statiune, nu m-am simtit nicio clipa in nesiguranta (orice lucrare/ pregatire pentru competitie era supravegheata de persoane care dirijau circulatia sau inchideau piste). Cand am mers la plimbare intr-un oras apropiat (St. Johann in Tirol), soferul autobuzului s-a dat jos din masina in mod special ca sa imi arate unde gasesc programul de intoarcere in Kitzbühel. Pai cati ar proceda asa cu strainii la noi in tara?!?

Am zis ca o sa scriu putin si iar m-a intins la povesti cu voi! Eu ori nu postez cu lunile ori nu ma mai opresc din scris! 😀

Daca mai aveti curiozitati/ nelamuriri/ neclaritati, astept intrebarile voastre! Sper sa imi mai revin si cu frecventa postarilor de pe Instagram si sa mai pun acolo si alte instantanee din Kitzbühel, ca tare frumos a mai fost in vacanta!

Sfarsit de vacanta in Austria!

Hai sa avem un 2020 plin de amintiri frumoase!