Voi continua povestirile despre mini-vacanta noastra de la Barcelona din aprilie 2014, cu amintiri despre cea de-a treia zi petrecuta acolo. Inca de dimineata, se anunta a fi o zi foarte insorita, lucru care ne-a umplut sufletele de bucurie, privind orasul de la fereastra hotelului H10 Marina Barcelona, unde am fost cazati.

Pana in acel moment, avusesem parte de experiente minunate in prima zi a City-Break-ului nostru, cand vizitasem L’Aquarium Barcelona, La Boqueria, Rambla si Barri Gotic, precum si in cea de-a doua zi, Monserratul fiind unul din locurile care ne-au ramas la suflet.
Oare ce surprize ne mai asteptau??? 😛
Ziua a III-a – Cand adultii dau in mintea copiilor la CosmoCaixa si pe Tibidabo
Imediat dupa micul dejun, am plecat spre Tibidabo, zona in care intentionam sa vizitam cateva din atractiile turistice ale Barcelonei foarte apreciate de copii: Muzeul de Stiinta „CosmoCaixa” si Parcul de distractii.

Zis si facut!
Am plecat cu metroul de pe linia L4 pana in statia Urquinaona, loc in care l-am schimbat cu unul de pe linia L1 pentru a ajunge in Pl. Catalunya. De acolo, pana in statia Av.Tibidabo a trebuit sa calatorim cu ferrocarrilul de la linia L7.
In drumul nostru spre Muzeul CosmoCaixa, ne gandeam sa ne plimbam putin cu Tramvaiul Albastru (Tramvia Blau), pornind din piata F. Kennedy. Din „nefericire”, acesta era deja plin cand am ajuns noi, asa ca a trebuit sa renuntam la idee.

Facand insa niste calcule rapide, ne-am dat seama ca totusi nu se justifica o astfel de plimbare: 4,20 eur de persoana, pentru numai 3 statii (cate aveam noi de parcurs pana la primul obiectiv turistic de atins in acea zi), mi s-a parut un pret destul de exagerat! Drept pentru care, am mai mers cca 20 m pana la statia autobuzului 196 si am profitat din plin de gratuitatea pe transportul in comun, de care beneficiam in urma achizitionarii BCN Card-urilor.
Muzeul de Stiinta CosmoCaixa

Dupa ce am coborat din autobuz, trebuie sa recunosc ca am fost un pic dezorientati in localizarea Muzeului CosmoCaixa. Studiind mai bine harta, ne-am dat seama ca trebuie sa ne intoarcem un pic din drum si sa o luam la dreapta, pe langa soseaua perpendiculara pe cea pe care ne aflam, avand ca indiciu de orientare un submarin vechi.

Carrer D’Isaac Newton… nici ca se putea un nume mai potrivit pentru strada pe care se afla amplasat un Muzeu de Stiinta! In nici 5 minunte ne aflam deja in fata intrarii lui. 😉

Pentru ca eram posesori de BCN Card, noi am beneficiat de acces gratuit in muzeu. Nu trebuie insa sa va faceti griji asupra acestui aspect, CosmoCaixa fiind nu numai unul dintre cele mai spectaculoase muzee din Barcelona, dar si un muzeu care practica poate cele mai mici tarife din oras.
Inca de la intrare, am fost „intampinati” de doua dintre marile personalitati ale lumii stiintifice: Albert Einstein si Darwin. E adevarat, erau un pic din …ceara, dar ce mai conteaza un detaliu atat de nesemnificativ??? 😛 😀

Din punctul nostru de vedere, CosmoCaixa a fost unul dintre cele mai fascinante muzee de stiinta vizitate pana in acel moment! Fiind unul interactiv, vizitatorii sai pot participa in timp real la diverse experiente de fizica sau chimie, ba chiar la producerea unor fenomene ale naturii (la scara redusa, bineinteles), in Sala Materiei.

Foarte bine gandit si riguros alcatuit, muzeul ii ajuta pe cei mici sa inteleaga cum au decurs lucrurile de-a lungul istoriei, ce descoperiri stiintifice s-au facut si cum ne ajuta ele pe noi in ziua de astazi.

Unul dintre punctele de atractie ale muzeului a fost bolul cu plasma, care reactiona la fiecare atingere din partea noastra… 🙂

… iar miniatura padurii amazoniene (Bosque inundado), de la unul din capetele muzeului ne-a introdus in atmosfera tropicala braziliana.

CosmoCaixa este un MUST-SEE al Barcelonei, in care nu vei sti cand vor trece 3-4 ore de vizitare. Barcelonezii isi petrec multe week-enduri acolo, profitand din plin de muzeu, Planetarium, de gradinile, terasele, zona de picnic si restaurantul din incinta.
Daca ajungeti in Barcelona, nu ratati Muzeul CosmoCaixa, care fascineaza deopotriva atat copilul, cat si adultul!
Tibidabo – Catedrala del Sagrat Cor

Templo del Sagrado Corazón de Jesús – este un alt loc in care imi doream de foarte multa vreme sa ajung, fiind convinsa ca acolo voi avea parte de una dintre cele mai frumoasa privelisti ale Barcelonei, de la inaltime (si cat ma bucur ca nu m-am inselat!). 😉
Plecand de la Muzeul CosmoCaixa, am mai mers cateva statii cu autobuzul 196 pana la capat de linie, loc de unde am luat Funicularul ce urca pe Muntele TIBIDABO!

In varful lui se afla amplasata impunatoarea Catedrala del Sagrat Cor, care este vizibila cam din toate colturile Barcelonei. Dupa ce am facut cateva fotografii in zona, ne-am dorit ceva mai mult de atat…
Astfel, am apelat la elevatorul din incinta catedralei (2 eur/pers), urcand pe acoperisul ei, mai bine zis pana la nivelul terasei care permite accesul turistilor. Imaginile surprinse de acolo fac cat 1000 de cuvinte, ramanand niste amintiri de neuitat pentru noi! 😉

Surpriza cea mare insa a fost ca de acolo sa vedem inclusiv Montserrat-ul, obiectiv turistic vizitat de noi doar cu o zi in urma!

Recomand din tot sufletul sa nu ratati nici Catedrala del Sagrat Cor!!! Este un loc impresionant, de unde pot fi surprinse peisaje de vis, iar arhitectura ei este una deosebita!
Parcul de distractii TIBIDABO
Daca tot renuntasem la o excursie la Disneyland Paris in favoarea unui City Break la Barcelona, mi-am zis ca n-ar strica sa mergem totusi si intr-un Parc de Distractii, pentru a testa reactia fetelor si la o astfel de experienta. Si m-am gandit sa nu mergem pana la PortAventura, ci sa ne incercam „norocul” la Tibidabo Amusement Park, care avea program numai in week-end, respectiv sambata si duminica, dupa ora pranzului.
Ei bine… neinspirata elegere!!! 🙁

In primul rand, tin sa precizez faptul ca oferta de jocuri sau posibilitati de distractie acolo este relativ redusa: cateva trenulete pentru bebelusi, cescute rotitoare (mezina noastra, in varsta de 5 ani pe atunci, nici nu a vrut sa se uite la ele), masinute tamponate ca in balciurile de pe la noi, un avion suspendat, in care iti era si frica sa te urci, ca nu cumva sa se rupa schela de care era agatat, un Muntanya Russa, un Tibidabo Express (la care se statea serios la coada) si… cam atat! Nici daca vroiai sa te plimbi pe aleile parcului, la aer curat, nu ieseai in castig: in maxim jumatate de ora cred ca nu aveai ce face! 😛
Dupa ce am dat un tur al parcului, in care imi intrebam (cu disperare 😀 ) mimozele daca vor sa se dea in ceva, la capatul lui o aud pe mezina: „Uite, in asta vreau sa ne dam!”
Ma uit mai bine: era vorba de un fel de trenulet, care trecea prin apa la un moment dat – Mina d’Or.

Desi soarele ardea cu putere, ne-am asezat la coada, hotarati sa nu plecam de acolo fara sa ne „scoatem” un pic parleala pentru banii dati pentru accesul in parc.
Dar… ce sa vezi? Dupa juma’ de ora de asteptare, li se strica alora „jucaria”, iar dupa alt sfert de ora gazdele ne anunta ca nu pot repara defectiunea! 😀 😛
A fost picatura care a umplut paharul!
Asa am realizat ca parcurile de distractii nu prea sunt pentru noi si ca am cam irosit timpul (si banii) cu Tibidabo Amusement Park. Desi beneficiam de un discount prin BCN Card, dupa parerea mea, tariful foarte mare de acces nu se justifica. Punct.
Daca printre voi sunt insa si persoane care prefera acest gen de distractie, ei bine, sa stiti ca in incinta lui gasiti si vreo 2-3 locuri unde puteti manca ceva, in caz ca intarziati mai mult prin zona.
Placa Catalunya
Obositi si dezamagiti, ne-am reintors in centrul orasului. Am luat elevatorul pana la ultimul nivel al parcului si am facut cale intoarsa: funicular, autobuz si ferrocarril pana in Placa Catalunya. Acolo ne-am amuzat copios, gasind un grup numeros de tineri care participau la o batalie cu perne. Nici acum n-am inteles daca era vorba de vreun obicei, vreo sarbatoare sau pur si simplu era o actiune organizata ad-hoc. 😀

De suparare ca pierdusem timpul degeaba prin asa-zisul parc de distractii, ne-am delectat cu o mica sesiune de shopping in magazinele Zara si Mango, din apropierea Pl. Catalunya. Apoi am vizitat raionul de jucarii din vestitul magazin El Corte Inglés, ca sa impacam si fetele cu cate o jucarie mai…altfel. 😉

Rambla
Ne-am continuat plimbarea pe Rambla, admirand cladirile, forfota strazii, buchetele de flori, oamenii-statui. O Marilyn Monroe de Barcelona ne-a salutat „calduros” de la balconul Muzeului Erotic. 😛

Dupa atata alergatura, ne-am oprit abia in Pl. Reial, pentru o binemeritata cina.
Barri Gotic
Putin mai tarziu, am avut placuta surpriza sa participam la oficierea slujbei de seara de la Biserica Sf. Treime.

Si uite asa s-a incheiat inca o zi minunata la Barcelona, traversand din nou Barri Gotic, admirand vitrinele din oras…

… si decizandu-ne cu greu ce produse sa ne alegem (posete, portofele sau gentute pentru calatorii), de la un frumos magazin de pielarie pe care vi-l recomand, daca veti trece prin zona: Guido – articles de pell.

(va urma)
12 Comentarii
Ce sa zic, Barcelona e frumoasa. Ba nu. E minunata si inepuizabila. E si distractiva cand o calci prima oara.
In drum spre Gibraltar am oprit sa ne tragem sufletul in Barcelona. Am gasit relativ repede cazare, … in apropiere de biserica-vesnic-in-constructie. Lasasem masina la doua strazi mai incolo … cu gandul ca, dupa ce ne cazam, aducem si vehiculul. Am reusit sa ne cazam. Am plecat sa luam masina spunandu`i receptionerului ca revenim in 15 minute. Cat naiba sa dureze traversarea a doua intersectii semaforizate. La prima intersectie ne`am incadrat gresit si in cinci minute eram déjà pe autostrada de Valencia (cred) uitandu-ne, eu si sotia, unul la altul, ca doi macaci. Am ajuns la hotel dupa vreo trei ore …. spre disperarea receptionerului. Seara am luat niste beri si am dat pe un film vorbit in alta limba decat spaniola. Un film in care niste spanioli care vorbeau o alta limba decat spaniola impuscau alti spanioli care vorbeau spaniola. Dupa trei beri diferentele lingvistice nu mai prezentau relevanta.
In rest, Barcelona este exact cum apare in articolele tale !
Cred ca termenul de „inepuizabila” i se potriveste perfect!!! 😛
Scriu de atata vreme despre Barcelona si vad ca tot mai apar subiecte noi din tolba amintirilor… Adevarul e ca imi e si tare, tare drag sa povestesc despre ea! 😉
Atmosfera si modul in care ne-am simtit acolo… sunt UNICE!!!
Noi am inlocuit berea cu Sangria: nicaieri parca n-a fost mai buna ca la Barcelona!
Sa fim sanatosi si sa ne mai facem drum pe acolo, indiferent daca programat sau nu! 😛
Sa nu uit, … o primavara minunata !
Merci mult de toooooot!!! 🙂
Si voua va doresc sa aveti parte de o primavara cel putin la fel de frumoasa!
Ai dreptate legat de Cosmo Caixa, un adevarat muzeu de stiinta interactiv atat pt copii cat si pt adulti. La noi a durat o plimbare de autobuz de 7 statii plus ca sa descoperim ca trecusem de el dar nu regret deloc plimbarea….
Am incercat sa povestesc cat mai multe despre experienta noastra la CosmoCaixa, deoarece cei mai multi dintre vizitatorii Barcelonei isi concentreaza atentia pe operele lui Gaudi, nestiind ca exista si alte obiective turistice, cel putin la fel de interesante, insa mult mai accesibile ca pret. 😛
Ma bucur din tot sufletul ca nu sunt singura care a ramas impresionata de vizita la acest muzeu!
Cat despre plimbarile prin Bracelona…n-are ziua atatea ore cate mi-ar placea mie pentru colindat… 😉
La Tibidabo nu am reusit sa ajungem, desi ne-am fi dorit. A ramas pentru o viitoare excursie la Barcelona, eu una nu m-as satura de orasul asta niciodata!
Asa cum cred ca a reiesit deja din articol, daca te referi strict la parcul de distractii, sa stii ca nu ai pierdut mare lucru… 😛
Cat despre Catedrala, DA, este impresionanta, atat prin pozitionarea ei („deasupa orasului”), cat si prin arhitectura! 🙂
Ca si tine, sunt o vesnic indragostita de Barcelona! Nu ai cum sa nu iubesti orasul asta… 😉
Buna ziua ! Am o nedumerire: daca am bilet la ora 17 pentru Sagrada si iau autobuzul turistic pot sa fac ruta pana la capat si sa o iau din nou de la inceput pentru a ajunge iar la Sagrada la 17 ???
Buna Dana! 🙂
Daca ai bilet pentru autobuzul turistic, poti urca si cobori din el (respectand linia/ culoarea traseului respectiv), ori de cate ori vei dori pe parcursul zilei pentru care ti l-ai achizitionat, indiferent de statia la care cobori. De aceea se si numeste Hop On Hop Off… 😉
Doar sa fii atenta si la intervalul orar in care acesta „functioneaza”, respectiv 9:00-20:00. Have fun!
Multumesc!!
Placerea a fost de partea mea! 😛