Deseori, am fost intrebata: oare ce am vazut noi asa de senzational la Insula Thassos, de inca nu ne-am plictisit de ea, desi am vizitat-o de atatea ori? 😛
Ei bine, sa nu va asteptati sa va raspund in cateva cuvinte, pentru ca e aproape imposibil!
Thassosul se vede, se asculta, se miroase, se gusta… se simte prin toti porii si abia apoi se poate crea o conexiune intre tine si el… Sau poate ca nu, depinde de la persoana la persoana… 😉
Primul nostru sejur in Grecia l-am petrecut in Nea Skioni (Halkidiki). Acolo am ajuns mai mult dintr-o intamplare, pentru ca de rezervare s-au ocupat niste prieteni, care doar ne-au intrebat la telefon: „Mergeti sau nu mergeti?” Am zis DA, fara a sta prea mult pe ganduri, asa ca acum trebuie sa le multumim inca o data, pentru ca au fost „deschizatorii” nostri de drumuri catre frumoasa Ellada!
Super incantati de experienta primei noastre vacante in Grecia, am inteles ca aceasta era tot ceea ce ne doream de la un concediu pe litoral! 😛
Asa ca anul urmator am inceput cautarile pentru o noua destinatie in Ellada, care trebuia sa intruneasca urmatoarele „caracteristici”: sa fie relativ aproape de Romania, sa aiba peisaje spectaculoase, cazare cu demipensiune/restaurant si foarte aproape de o plaja cu nisip fin (pentru ca aveam copii mici pe atunci))… Si uite asa am ajuns noi in Insula Thassos!
Localizarea Insulei Thassos
Pentru cei care inca nu au auzit de Insula Thassos, este bine sa amintesc faptul ca aceasta este situata in nordul Marii Egee, fiind cea mai apropiata insula de partea continentala Greciei.
Aflata la aprox. 510 km distanta de Vama Giurgiu, la care se adauga 35-40 min traversare cu ferry (din localitatea Keramoti), Thassosul a devenit in ultimii ani o destinatie greceasca foarte cautata, mai ales de catre familiile cu copii mici, care nu-si doresc sa piarda mult timp pe drum.
De ce sa ne petrecem concediul de vara in Thassos?
1. In primul si in primul rand, in Thassos ne ducem pentru a face plaja!
Avand aprox. 95 km de coasta, insula „ne pune la dispozitie” peste 40 plaje cunoscute sau mai putin cunoscute. Fie ca sunt plaje obisnuite/clasice, cu nisip fin, sezlonguri cu umbrelute si intrare lina in apa (Golden Beach, Paradise Beach, Makryammos Beach), fie ca sunt salbatice si mai greu accesibile (Salonikios Beach, Agios Ioannis Beach, Arsanas Beach) sau doar ca impresioneaza prin unicitate, peisaj si culori spectaculoase (Marble Beach), sigur veti gasi in Thassos cel putin o plaja pe gustul vostru si care sa va faca sa va simtiti rasfatati!
2. In al doilea rand, in Thassos ajungem pentru a admira peisajele sale deosebite!
Insula are un relief complex si variat: de la munti cu altitudine de peste 1200 m (vezi Vf. Ypsarion), dealuri pline cu paduri de pini si pana la zonele joase, bogate in leandri, smochini, maslini si alte plante specifice zonei mediteraneene. De asemeni, ceea ce impresioneaza in Thassos este alternanta plajelor intinse cu cele ascunse printre stanci, care alcatuiesc niste tablouri greu de descris in cuvinte!
3. In al treilea rand, in Thassos gasim una dintre cele mai curate ape!
Thassosul este denumit pe buna dreptate Insula de Smarald si asta nu numai datorita faptului ca abunda in vegetatie, cat mai ales din cauza culorii apei marii, care este intr-adevar una speciala: verde-smarald! Faptul ca acolo sunt interzise deversarile in Egee, face ca apa sa fie nu numai curata, dar si bogata in flora si fauna.
4. In Thassos ne putem desfata papilele gustative cu produse si preparate culinare de exceptie, specifice zonei.
Prima oara cand am mancat in Thassos o salata greceasca cu masline Throuba (stafidite) am crezut ca acestea sunt stricate si am cam strambat din nas 🙁 , neatingandu-ma de ele. Observand ca pe unde comandam acest preparat intalneam acelasi soi de masline, am indraznit intr-un sfarsit sa le gust…
Sunt senzationale!!! 😛
Asa ca de atunci, in fiecare vara, ne facem aprovizionarea din insula cu masline si ulei de masline, cat sa ne ajunga pentru un an intreg.
Ceea ce am povestit mai sus este numai un exemplu… Bucataria greceasca din insula Thassos este foarte diversificata si pe gustul tuturor. Se bazeaza pe legume la cuptor sau pane, branza feta, peste si fructe de mare si este renumita prin mielul de Theologos sau carnea de capra la cuptor. Despre deserturi, nu am sa va povestesc inca, pentru ca nu am de gand sa va am pe constiinta pe ziua de azi! 😀
5. Nu in ultimul rand, in Thassos ne place pentru ca acolo nu avem timp sa ne plictisim!!!
Dupa ce ne luam portia zilnica de plaja si snorkeling si ne potoleam apoi foamea de dupa-amiaza, zilnic aveam programat cate ceva de facut…
Fie ca ajungeam in vreun sat de munte, uitat de timp (Panagia, Kazaviti, Theologos, Kastro), fie ca vizitam vreo manastire sau capela (Manastirea Arh. Mihail, Manastirea Sf. Pantelimon, Capela Sfintilor Apostoli), fie ca ajungeam la Lacul si Cascadele Maries sau ca urcam pana la situl arheologic din Limenas, era imposibil sa nu gasim ceva interesant de vazut!!! 🙂
Au fost zile in care am mers pana la Piscina Naturala sau Plaja de Marmura, DOAR pentru a ne bucura de aceste minuni ale naturii sau in care am optat pentru un Jeep Safari in munti, ajungand pana pe Varful Ypsarion, de unde am admirat imaginea panoramica a insulei!
Singurele lucruri pe care nu le-am incercat pana acum in Thassos au fost Plimbarile cu vaporasul in jurul insulei si Cursurile Scolii de Scuba Diving din Potos…dar inca nu e timpul trecut! 😉
Seara ne-o petreceam cu plimbari lungi pe faleza, savurand un cocktail la vreun Beach-Bar sau mancand o inghetata delicioasa de smochine, cataif cu nuci sau clatite cu ciocolata.
Cam ce ne-am putea dori mai mult de la un concediu de vara la mare decat LINISTE, FRUMOS si RELAXARE??? 😛
26 Comentarii
I love Thassos !
Inspirat fiind de cana personalizata si fotografia de coperta a paginii tale de Facebook , am ales sa -mi manifest si de data aceasta , daca mai era nevoie , interesul si pasiunea pentru acest subiect !
La fel ca mulți iubitori de Thasssos ,am descoperit cu câțiva ani in urma aceasta insula cu plaje superbe , aerisite , cu nisip fin si o apa limpede de culoarea smaraldului , toate așezate intr-un loc ,,binecuvântat de Dumnezeu ” , in care muntele se întâlnește doar la câțiva pași distanta cu marea !
Probabil ca la începuturile documentarilor noastre despre Insula Thassos , am întâlnit pe diferite forumuri ( voit sau nevoit … ) pe mulți dintre cei care azi citesc Jurnalul Alinuței , aici incluzând-o cu siguranță si pe buna noastră gazda si prietena , Alinuța . De aceea , mă alătur ei spunând răspicat ca ,,este loc pentru toata lumea sub soare „si orice informație …orice sursa alternativa de informare poate aduce un plus de simpatie pentru insula si este bine venita !
Desigur , ar putea curge multe rânduri povestind fiecare despre vacantele din Thassos , pornind de la subiecte de top – privind diversitatea ofertei de cazare si traseele alese spre destinația de vacanta , dar si despre oferta bogata in plaje , taverne si bucătăria greceasca .
Ce cred eu despre Thassos ? Acesta destinație de vacanta mi-a asigurat o liniște interioara .o siguranță a locurilor -atât de necesara in vacanta , m – a relaxat . m-a incantat si mi-a creat o stare de bine , pe alocuri chiar de confort .
Mi se pare un loc excelent in care iți poți încărca bateriile bine de tot, cat sa te tina un an întreg.
Așa ca voi reveni cu plăcere si in acest an pe frumoasele plaje ale insulei Thassos după vizita in zona Sithoniei de acum doi ani , dorind sa revăd o parte din locurile deja știute si de ce nu , sa descopăr si alte locuri plăcute pe care nu am ajuns încă sa le cunoaștem .
Felicitări Alinuța pentru modul in care ai abordat acest subiect de care știu ca ești foarte legata sufletește ! 🙂
La final profit de ocazie si te rog sa-mi îngădui , sa iți adresez tie si tuturor cititorilor acestui Jurnal …toate cele bune si de folos ! Sărbătorile de Paste sa va aducă liniște si bucurie sufletească, atât de necesara încât sa răzbim in tumultul vieții de zi cu zi ! @A.
Paste fericit ! 🙂
Adrian, ai pus punctul pe „i”!!! 😛
Intr-adevar, Thassosul are darul asta de a te face sa uiti de toate problemele si de a te relaxa, prin tot ceea ce inseamna insula asta!
Mii de fotografii, zeci de mii de amintiri si milioane de trairi…asta inseamna DRAGOSTEA pentru THASSOS!!!
Dar asta nu inseamna ca toti trebuie sa simtim la fel… 😉
Multumim din suflet pentru urari! Un PASTE FERICIT tie si familie tale!
Sarbatori frumoase si linistite alaturi de cei dragi va doresc tuturor!!! 🙂
Mulțumim frumos , Alinuța ! Un feed -back pe măsura generozității adorabile care te caracterizează ! 🙂
P. S . Daca imi perimiti un sfat … Ar trebui sa te gândești la o formula in care sa ne dai posibilitatea si noua sa adăugăm foto la comentariile noastre si astfel ar creste comunicarea si inter relaționarea dintre cititorii Jurnalului tău ! Părerea mea 🙂
As face lucrul asta cu cea mai mare placere, dar cred ca platforama blogului si WordPress-ul in general, nu permit incarcarea de fotografii la commenturi! Nu ma intreba, ca nici eu nu stiu de ce… 😀
Am studiat si alte bloguri si vad ca tot la fel sunt.
Dar daca ai vreo fotografie anume pe care vrei sa o „impartasesti” cu noi, banuiesc ca o poti atasa unui comment de pe pagina de FB a blogului, din dreptul articolului respectiv…
Am sa mai „sap” un pic problema, merci frumos!!! 😉
Desi nu Thassos a fost prima insula greceasca vizitata, aici am petrecut primul sejur pe o insula (ca multi altii, am vizitat Skiathos intr-o excursie din Paralia cu ceva ani inainte). Inchirierea unei masini a facut deplasarea noastra mai usoara si ne-a oferit posbilitatea de a vizita cate doua plaje pe zi, la pranz, cum spuneai si tu, ne retrageam sa mancam in vreun satuc, apoi iar la plaja. Am facut aici vacanta 3 ani la rand, ne-am simtit foarte bine, dar sunt atatea de vazut si concediul nu atat de lung pe cat mi-as dori… Si totusi, daca as reveni, ar mai fi inca locuri pe care nu le-am vazut. Iar pozele cu ardeiul umplut cu feta si mojito au fost picatura care a umplut paharul cu nostalgie 🙂
E cumplit de greu de adunat si sintetizat in cateva randuri TOT ceea ce inseamna insula Thassos…
Recunosc ca mi-a fost ffff greu nu numai sa incep articolul asta, dar mai ales sa-l tin in frau si sa nu incep sa plictisesc cititorii cu el. 😛
Am incercat sa aduc in prim plan doar putina „AROMA DE THASSOS”, cum spunea cineva candva….iar apoi ‘om mai vedea noi ce-om mai scrie despre Insula de Smarald. 😉
Cert este ca, intradevar, s-a declansat o adevarata avalansa de nostalgii, care vor fi greu de stavilit pana la vara!!!! 😀
Alinuta e prea frumos sa se termine aici. Te rog vrea sa vad macar partea a2a 🙂
Aaaaaa, stai linistit, ca Thassosul nu se termina aici! 😉
Asta a fost doar inceputul…
Sigur vor exista MULTE continuari! Ma tot gandesc cum sa le structurez..
Poate imi mai dati si voi niste idei! 😛
Sorin D are mare dreptate !
O idee ar fi sa -ti structurezi prezentarea pe capitole !
informații utile despre traseele alese pentru traversarea Bulgariei – incluzând si informații utile despre ferryboat , apoi despre oferta de cazare si preturi , câteva precizări despre plaje vizitate si poziția lor pe insula si de ce nu ? … taverne a căror ,, prag ” le-ai trecut si pe care le recomanzi si celor interesați .
Având in vedere si calitatea ta de mămica , poate vii cu ceva sfaturi pentru familiile care doresc sa călătorească alături de copiii lor de vârsta mai mica ( ex. vârste intre 3 si 6 ani.) ! 🙂
Si idei ar mai fi … dar din ,, tribuna” se vede altfel meciul ! 🙂
Cam asa m-am gandit si eu sa abordez subiectul: in ordine cronologica! 😛
Intai ne alegem destinatia, apoi vedem cum ajungem pana acolo, unde ne cazam, unde facem plaja si abia la sfarsit ce vizitam in insula.
Multumesc mult pentru pontul cu sfaturile pentru cei care vor sa calatoreasca in Thassos cu copiii mici. Aici chiar ca ar fi multe de spus… 😀
Ramane doar sa vad cand ‘oi asterne pe „hartie” tot ceea ce am de povestit!!! 😉
O noutate pe care am descoperit-o azi dimineata si am vrut sa o imparsatesc cu prietenii „Jurnalul Alinuței” Google Street View este disponibil si in Thassos ! Imaginile sunt capturata din octombrie 2014 ! Sunt capturate drumul principal din jurul insulei , principalel orase si statiuni de pe drumul din jurul insulei , Panagia , Theologos, Maries ! Vizionare placuta ! Spor la documentare si informare !
Poze capturate cu Google Street View pe pagina de Facebook a ” Junalului ” !
Multumim mult, Ionut!
Foarte util, mai ales pentru cei care vor ajunge pentru prima oara in Thassos! 😉
În primul rând n-am știut că este atât de aproape de România!!! Cum de n-am stiut? Si ca sa vina Thassos-ul la mine pe toate căile azi, iata ce am mai citit: http://bogdanadobre.ro/2015/04/16/starea-thassiana-de-fericire/
Da, asta-i adevarul: este cea mai apropiata (de Romania) si populara insula greceasca! Si parca de la an la an, traseul „se scurteaza” cu inca un pic, prin descoperirea de noi variante de traseu sau scurtaturi (romanul e descurcaret din fire 😉 ).
Am citit cu mare placere articolul respectiv…plus urmatorul legat de Drumul spre Thassos.
O sa revin si eu cu varianta mea (ceva mai detaliata) de traseu, care sper sa faca mai multa „lumina” la capitolul asta. Colegii nostri au avut cateva „scapari”, oarecum normale avand in vedere ca eu sunt cam maniaca privind acest subiect, pe care il visez si noaptea, dupa 14 parcurgeri ale lui. Sper sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau ca am zis asta… 😛
Sa vedem ce surprize ne mai rezerva Thassosul!!!
O singura data am fost in Thassos. Probabil (pentru ca, nu`i asa, nu poti fi sigur nici pe ziua de maine) ca voi mai merge pe insula. A fost o experienta interesanta daca punem la socoteala faptul ca a fost primul contact cu Elada. De cum am pus piciorul (de fapt roata, ca eram soferul …) pe petecul cela de pamant a fost o atractie reciproca nedisimulata. Insula m`a primit cu bratele deschise, incantata sa`mi sprijine pasii, iar eu m`am declarat gata sa o consum …. vizual, olfactiv, tactil …etc. Citisem si auzisem o gramada de lucruri despre insula (nu spui unde sau de la cine !) dar, realitatea a intrecut tot ceea ce aflasem in demersul meu de documentare. De`a lungul sejurului am inspectat minutios insula, in lung si in lat (desi e greu de definit lungul si latul pe o insula aproape rotunda). Plajele salbatice si zona rurala au fost cele care m`au determinat sa intentionez o revenire pe insula. Nici experientele culinare nu au fost de uitat; apusurile de soare la malul marii, plimbarile cu vaporasele, strazile cu tarabe inghesuite si cu tot felul de nimicuri estivale, amabilitatea patronilor de taverna gata oricand sa te multumeasca cu o licoare extra sau o felie de pepene sunt tot atatea chestii care alimeateaza dorul de revenire. Sunt locuri unde succesiunea anotimpurilor nu`si are rostul si ar trebui ca cineva sa decreteze o vara continua.
Am citit cu mare emotie randurile tale…
Nici eu nu mi-as fi putut exprima mai frumos atractia pentru Thassos si-ti multumesc din suflet pentru ca ai facut TU asta! 🙂
DA, EXACT ASA S-A INTAMPLAT SI CU MINE, de cum am pus piciorul (roata 😛 ) in Thassos: Coup de foudre!
Putini sunt cei care simt ca noi inca de la prima vedere, dar si mai putini sunt cei care pretuiesc ADEVARATELE COMORI ale Thassosului sau care o inteleg cu adevarat!!!
Salbaticia, modestia si rusticitatea ei, caldura si prietenia cu care am fost intampinati peste tot, toata nebunia aia culinara si apa…senzationala apa a Marii Egee, care „bate la fund” orice destinatie exotica, ne determina sa ne dorim sa ne mai intoarcem (iar, din nou, inca o data…pentru totdeauna??? 😀 ) acolo.
Ma doare sufletul sa vad peste tot „experti” in de-ale Thassosului pe care, daca i-as lega la ochi si i-as duce in vreun sat de munte sau in mijlocul insulei, HABAR nu ar avea pe ce lume se afla! 😀
Despre plajele mai putin cunoscute, nici nu mai vorbesc! Acolo s-ar stafidi pana ar veni cineva sa ii ia… 😛
Dar recunosc sincer ca ma amuza foarte tare si, uneori, ma fac sa-mi creasca inima in mine cei care acum imi imita demersurile, imi „plagiaza” vorbele, indemnurile si recomandarile… semn ca am lasat urme adanci pe-acolo pe unde am trecut… Asta apropo de „nu spui unde sau de la cine !” 😉
Eu am constiinta impacata: INTOTDEAUNA am scris cu sufletul, NUMAI pentru cei interesati si care stiu sa aprecieze FRUMOSUL si SIMPLITATEA unei destinatii! Si-ntotdeauna am oferit TOT ce am avut eu mai bun in mine la capitolul asta, tratand lucrurile cu seriozitate si la un nivel calitativ greu de egalat de vreun „hater” (cata modestie pe capul meu!!! 😛 )!
Ma bucur ca un copil mic de un „banal” rasarit de soare, tot asa cum ma bucur si de o cafea greceasca fierbinte, servita la malul marii sau de zambetul si vorbele bune ale Otiliei. ASTEA sunt hrana vie pentru suflet si nu goana dupa chilipiruri, vouchere, hoteluri sau taverne faimoase. Mancarea oricum e fabuloasa peste tot! 😀
TARE DE TOT ideea ta cu decretarea unui singur anotimp in Thassos!!! :)))))))
Eu zic sa te „branduiesti” rapid cu expresia asta, pentru ca stiu eu vreo cativa, care abia te-ar astepta la cotitura sa iti fure ideile si apoi sa iti dea si-un sut in dos, ca deh, nu mai au nevoie de tine!!! 😉
Inca o data, merci mult pentru interventia ta si pt faptul ca…simtim la fel!
Suntem atat de putini iubitori cu adevarat de Thassos… Dar si mai putini OAMENI! 😛
L.E. Mii de scuze pt intarzierea raspunsului, dar se pare ca azi a fost o zi d-aia, de-ti vine sa dai palme cuiva… Ba a picat serverul, ba nu am mai avut net, iar acum imi tot cedeaza Mozilla!
Ce nebunie!!!
Relativ la „branduitul” sintagmei de la finele postului; … poate sa fie preluata de oricine, e la liber, se daruieste oricarui doritor (determinat sau determinabil). De ce sa branduiesc atat timp cat nu`mi este teama ca nu ma va mai lumina si un alt gand frumos in urmatoarele 10 minute ? Si ce altceva e viata decat un sir finit de intervale de cate 10 minute ?
„Romanul e nascut poet!”…zicea o vorba din popor. Si uite cat adevar e in vorba asta… 😉
Nu doar romanul … ca sa fim exacti.
Uffff…uitasem! 😛
Pingback: Intotdeauna cu gandul la Thassos… - Jurnalul Alinutei
Pingback: Vacanta in Grecia 2015, la granita dintre planificat si realizat - Jurnalul Alinutei
Pingback: In zbor, deasupra Marii Egee - Jurnalul Alinutei
Pingback: Cu feribotul spre Thassos – 10 intrebari si tot atatea raspunsuri - Jurnalul Alinutei
Pingback: Traseul spre Grecia (Thassos, Skiathos, Skopelos) - Jurnalul Alinutei
Pingback: CUM am ales, CUM am ajuns si CUM m-am indragostit de Insula Skopelos - Jurnalul Alinutei