Restaurantul Paprika… Wooow, era de-atata timp pe lista dorintelor noastre!!! 😛
De fiecare data cand traversam Ungaria ne tot propuneam sa facem o oprire la Paprika Csarda (Hanul Paprika), dar mereu ne aflam numai pe fuga cand ajungeam in zona sau la ore nepotrivite pentru o masa copioasa.
Ei bine, anul asta nu l-am mai ratat! 😉
La intoarcerea noastra din vacanta la schi in Austria, in drum spre cazarea din Budapesta, am facut un popas la faimosul restaurant unguresc Paprika.
Asa cum puteti observa si in schita de mai sus (imprimata pe verso-ul cartii de vizita a restaurantului), orientarea catre locatia hanului este extrem de simpla si pe intelesul tuturor.
Noi, de exemplu, veneam dinspre Viena si, dupa ce am trecut granita austro-ungara, la nici 2 km distanta, am iesit de pe autostrada M4 care restaurant. Sunt indicatoare peste tot, asa ca nu poate fi ratat!
Cred ca este inutil sa va mai spun ca jumatate din parcare era ocupata cu masini cu numere de Ro. 😛
Ma asteptam ca Restaurantul sa fie foarte aglomerat, auzisem eu ca cel mai bine ar fi sa iti faci rezervare cu ceva timp inainte (pentru cazarea la hotelul cu acelasi nume, cel putin cateva luni), dar NU ma asteptam sa nu ai loc unde sa arunci un ac, ce sa mai zic de vreo masa libera? 🙁
Cu tenacitatea care ma caracterizeaza, nu m-am dat batuta cu una, cu doua… Doar nu ajunsesem pana acolo ca sa plec cu coada intre picioare! 😛
Dupa ce am luat la studiat toate salile restaurantului, am gasit disponibila abia in ultima, intr-un colt, o masa pentru sase persoane! Yeeeeees!!!! 😀 Am pus mana pe ea si nu i-am mai dat drumul!!! Deja aveam la activ aproximativ 6 h de drum, asa ca o pauza de masa era binevenita!
Pauza noastra a durat aproape o ora si jumatate, dar nu ne-a parut rau!
In tot acest timp am incercat sa intram putin in atmosfera localului, care a fost special conceput de catre patronul lui, astfel incat sa semene cu vechile hanuri unguresti. Aici au fost stranse si inteligent aranjate fel de fel de obiecte din trecut, de la fotografii, cantare, felinare si pana la gramofoane si instrumente muzicale vechi.
Dupa ce am studiat bine meniul scris in 4 limbi (maghiara, germana, engleza si romana) am incercat sa comandam, pe cat posibil, preparate specific unguresti, din care nu putea lipsi, bineinteles, faimosul GULAS!
A fost SENZATIONAL!!!
Parca iti mangaia toate papilele gustative: nici prea sarat, nici prea picant, consistent si delicios! 😛
Desi portia era pentru doua persoane, servita turistilor in ceaune special concepute pentru asa ceva, trebuie sa precizez ca ne-a placut atat de mult, incat abia ne-a ajuns. Fetele noastre au preferat o supa din carne de vita cu taitei.
In ceea ce priveste felul doi, alegerea a fost extrem de dificila. In primul rand pentru ca oferta era fff variata (vezi aici meniul) si apoi pentru ca si preferintele membrilor familiei noastre erau cam diferite la ora aceea… 😛
Am optat pentru o placinta cu carne de vitel si papricas de ciuperci, o tocanita de vitel cu galuste de casa si inca una de miel cu cartofi fierti. Sa va spun ca nu a mai ramas nimic din ele pana la sosirea momentului dulce? 😀
Desertul a fost si ei la mare inaltime (si la propriu si la figurat)!
Si zic asta, pentru ca am comandat unul specific austriac/unguresc: o galusca „gigant”, umpluta cu magiun de prune, scaldata in sos de vanilie si presarata cu zahar si mac din belsug. Denumita Germknödel in Austria si Gözgomboc in Ungaria, acest desert delicios se pare ca a fost unul dintre preferatele imparatilor Imperiului Austro-Ungar.
Cel de-al doilea desert comandat a fost si el deosebit, insa nu a mai apucat sa fie fotografiat pentru ca efectiv ne-am „batut” pe el! 😛 A fost vorba despre „Visul Sef-ului”, o combinatie de afine rosii, galuste „a la Somla”, piure de castane, fructe de padure, inghetata, frisca si wafe. Oare ce poate fi mai delicios???
Daca ar fi sa fac o balanta intre plusuri (mancare delicioasa, raport foarte bun calitate/pret) si minusuri (aglomeratie mare, riscul de a nu gasi masa libera si timpi mari de asteptare), ei bine, eu tot m-as mai intoarce la Paprika Csarda! Macar pentru Gulasul acela, daca nu pentru altceva!!! 😉
Ma bucur mult ca am reusit (in sfarsit!) sa facem cunostinta cu bucataria ungureasca si va recomand si voua, cu mare caldura, o experienta culinara deosebita la Paprika Csarda, poate cel mai faimos Han din Ungaria!
L.E. Pentru cei interesati, cam asta a fost nota de plata pentru o familie cu 4 persoane, care a mancat pe saturate la Restaurantul Paprika…
9 Comentarii
Paprika Csarda- renumita pentru picanta pulbere de paprika (ardei iute in limba maghiara ) si gulașul sățios si delicios, bucataria ungureasca face parte din cultura culinara a Europei si este un regal greu de egalat pentru iubitorii de carne din intreaga lume.
Deși are puternice arome rustice de ceapa, usturoi si roșii , este o bucatarie rafinata si complexa, care a influențat si bucătăria românească .
Așa se explica istoric si originea unor feluri romanesti iubite de noi , precum satioasele supe de vita si nu numai . Si oricât de grea ar părea limba maghiara, toata lumea stie ca Paprika te duce cu gândul in primul rând la gulaș …
Gombotii (papanașii ) cu afine garnisiți cu frișcă si înghețată arata bestiali ! Hmmm !
La grea încercare ne-ai supus 🙂 @A
Daaaaa…
La grea incercare am fost supusi si noi acolo, pentru ca nu stiam ce sa alegem mai intai si mai intai!!!
Bucataria ungureasca, intr-adevar, este renumita in toata Europa, iar pentru noi a fost o surpriza extrem de placuta!
La fel de impresionati am fost si de Budapesta, dar asta este deja o alta discutie pe care o voi pastra pentru un articol viitor! 😉
Pana in minunatul 2007 cand Romania a aderat la UE, multe erau orele ce trebuiau petrecute la granita cu Austria … Paprika Csarda era locul unde puneam genunchii incordati in lupta cu pedala ambreiajului pe o saltea binevenita dupa ce in prealabil un gulas rupt din rai ne incalzea maruntaiele (si nu neaparat pentru ca era fierbinte 🙂 ) … La primele ore ale diminetii „deschideam” Parndorf-ul, locul unde gustai din plin din marul interzis, pacatul occidental, consumerismul, locul de unde Bucurestiul parea la ani lumina distanta, nu doar 1000 km … Intre timp lucrurile s-au mai schimbat, dar cu toate acestea acel gulas a ramas la fel de bun, acel „prieten” pe care te poti baza oricand treci „prin zona” … Scuzati nota melancolica !
Cred ca fiecare dintre noi are nostalgia lui… 😉
Ma bucur sa aud ca mai sunt si alti fani ai Gulasului „rupt din rai” (ce frumos spus!!!)!
Pentru noi, si experientele culinare fac parte din CALATORIE, dandu-i gust, culoare si miros! 😛
Hmmm …! La grea încercare ne-ai supus ! Foarte bune toate bunataturile de acolo ! Ne dai idei foarte bune de calatorii ! Am citit povestea de la Restaurantul Paprika din seara in care ai publicat ! Eram pe la ora 22 in metrou in drum spre casa si citeam de pe tableta povestioara de la tine ! Multumim frumos pentru tot ce publici si ne povestesti cu mare drag si cu mare placere !
Cu multa placere, Ionut!
Si-ti multumesc din suflet pentru faptul ca ma citesti chiar si in…metrou!!! 😉
Probabil esti unicul care face asta…
Îmi aduc aminte că la vizită la Viena, era 2003 parcă, am stat vreo 5 ore în față la Paprika, într-un autocar înghețat (era decembrie). Și nu aveam voie să coborâm, că nu se știa când puteam porni spre vamă :).
Vaaaaaiii, ce situatie, nici nu as putea sa mi-o imaginez!!! 🙁
Macar un gulas fierbinte sa fi putut manca si voi…
Pingback: Traseul Bucuresti – Budapesta – Ischgl si retur (februarie 2017) - Jurnalul Alinutei