Sunt 75 de ore de agonie… 75 de ore in care am trecut pe rand de la tacere, la lacrimi si-apoi la revolta… Tragedia din Club Colectiv din ziua fatidica de 30 Octombrie 2015 m-a afectat mai mult decat mi-as fi putut eu inchipui vreodata. Am fost daramata!!!
Dar acum NU mai pot sa tac! TREBUIE sa ma adun si sa vorbesc! TREBUIE sa facem CEVA ca sa schimbam lucrurile!!!
In descrierea din profilul meu de pe blog va promisesem ca am sa va vorbesc despre „minuni care sa ne faca ziua mai frumoasa […]. Pentru ca iubesc zambetul de pe fetele celor care ma inconjoara si intotdeauna voi face tot ceea ce-mi sta in putere ca sa aduc bucurii in sufletul lor!”
Din pacate, viata e o calatorie si cu bune si cu rele, o calatorie in care suntem nevoiti sa facem fata atat provocarilor de zi cu zi, cat si unor tragedii care ne arata cat de mici si neputinciosi suntem in fata destinului…
Lumea vazuta prin ochii mei in ultimele 75 de ore a fost una plina de amar si durere! In naivitatea mea, am crezut ca daca eu sunt corecta si respect legile care sunt facute ca sa ne protejeze viata, tot asa sunt si ceilalti din jurul meu. Cata copilarie din partea mea!!!
In ultima dimineata a lui octombrie m-am trezit, ca de obicei, cu cateva minute inainte de ora 06:00. Obisnuim sa ne culcam seara relativ devreme, obositi fiind dupa o zi de munca si alergatura, asa ca faptul ca suntem extrem de matinali ni se pare un lucru firesc. Dintr-un gest reflex, am intins mana dupa telefon si am inceput sa „rasfoiesc” noutatile de pe Facebook. Mi s-a parut ciudat sa gasesc niste postari de doua randuri carora nu le gaseam noima, pentru ca mai apoi sa citesc stiri despre un incendiu intr-un club din Bucuresti… multi morti, raniti, SMURD, teroare… „Doamne, oare ce s-a intamplat acolo???”
„Ce-ai patit?” ma intreaba sotul.
„Nu stiu prea bine… un incendiu cu multe victime… tineri…” nu stiam nici eu ce sa-i explic. 🙁
Atunci a pus si el mana pe telefon. Desi nu e adeptul Facebook-ului, este abonat de multa vreme la principalele site-uri de stiri. Timp de o ora nu ne-am putut opri din citit. Cu fiecare rand parcurs deveneam si mai ingroziti si constientizam marimea si gravitatea tragediei. NU IMI VENEA SA CRED CA POATE FI ADEVARAT!!!
Intrasem intr-o stare de soc! Nu ma mai puteam concentra la nimic!!! De la o ora la alta apareau alte marturii cutremuratoare ale martorilor. Fie ca era vorba de participantii la concert, de medicii sau asistentele de pe ambulante, de pompieri sau simpli cetateni care ajutasera la salvarea semenilor lor, tot ceea ce povesteau acestia parea desprins din cel mai cumplit film de groaza, un film care depasea imaginatia oricaruia dintre noi. Am citit TOT ceea ce se putea citi legat de acest subiect: stiri, articole de pe bloguri, postari de-ale prietenilor celor decedati sau disparuti, povestiri ale supravietuitorilor…
In prima zi nici nu am avut curajul sa privesc imaginile de la televizor… Abia duminica am reusit sa vad cateva reportaje, iar ieri nu am mai rezistat si am dat frau liber lacrimilor. Din pacate, nu sunt asa de puternica pe cat mi-as fi dorit sa fiu, asa ca toata admiratia mea pentru cei care au avut atata tarie de caracter si daruire sa se implice direct in toate actiunile care au avut loc in ultimele zile la Bucuresti (si nu numai)!!!
Am un copil aproape de varsta celui care si-a pierdut viata in incendiu si care si-a sunat mama sa-i spuna ca o iubeste, pentru ca doar atat a mai apucat sa spuna… Cata durere o fi fost in sufletul parintelui care a primit acest telefon si care nu a mai auzit decat tipete, urlete, dupa care s-a asternut tacerea??? Scriu si plang… Pentru ca oricare dintre noi puteam sa fim in locul acelei mame, nenorocita pe viata!!!
Ne trimitem copiii la sarbatorirea unor zile de nastere, la concerte, vernisaje, la o piesa de teatru sau chiar la un banchet. Ei sunt bucurosi si nerabdatori sa petreaca, iar noi suntem fericiti sa vedem sclipirile din ochii lor frumosi. Nimanui nu cred ca ii poate trece prin minte ca un astfel de eveniment ar putea fi ultimul din viata lor… Nimeni nu cred ca poate sa se gandeasca ca pupicul si mangaierea de la plecare ar putea fi ultimele… Ar insemna sa traim numai in tema si frica si sa devenim paranoici, dorindu-ne sa ne protejam puii sub niste clopote de sticla imaginare imense!!!
A trebuit sa trecem cu totii prin aceasta tragedie de nedescris, ca sa ne dam seama ca DA, ne-am inselat! Nu toata lumea are constiinta, nu toate persoanele se gandesc la siguranta celor din jur si la faptul ca slalomul printre legi poate duce la pierderi de vieti omenesti.
M-am chinuit 5 ani de zile sa obtin o Autorizatie de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Am contractat o firma care sa intocmesca cu rigurozitate documentatia necesara, am cumparat echipamente de protectie, hidranti, extinctoare, bazin de depozitare rezerva de apa. Cand toate acestea au fost pregatite am depus doua bibliorafturi pline de acte, studii si calcule. Am primit vizite din partea ISU pe teren. Dar de fiecare data s-a gasit cate un motiv ca sa nu primim aceasta autorizatie: ba era scrisa gresit vreo formula de calcul, ba erau mai multi hidranti pe teren decat in acte, ba mai trebuiau niste extictoare, ba nu aveam nu stiu ce memoriu tehnic semnat de arhitect. La un moment dat s-au schimbat normativele. Degeaba aveam noi TOTUL in regula, daca documentatia nu facea trimitere la noile normative. NU am comentat nimic si nu am facut scandal! Unde-i lege nu-i tocmeala, iar cu focul nu te poti juca!
Am schimbat tot ce era de schimbat si am redepus documentatia la ISU. Cei care veneau in control se minunau de exagerarile celor care fusesera pe teren inaintea lor. Nici noi nu mai stiam pe care sa-i credem… In toti acesti 5 ani, primeam cu regularitate amenda maxima pentru lipsa Autorizatiei si asta in conditiile in care se faceau simulari de incendiu in unitatea nostra, iar exercitiile celor de la Pompieri ieseau impecabil. Oare acest lucru ar fi fost posibil daca ar fi fost ceva in neregula la obiectiv???
Nu v-am povestit cele de mai sus ca sa ma plag de excesul de zel al celor de la ISU, ci ca sa tip, sa urlu de durere: OARE DE CE LEGEA NU ESTE ACEEASI PENTRU TOTI??? DE CE pentru un obiectiv aflat in mijlocul campului, deschis pe toate partile si la care au acces doar cativa oameni (care sunt instruiti lunar dpdv al protectiei la incendiu) se respecta legea cu atata rigurozitate, iar in inima Bucurestiului, in locuri unde ajung si se perinda mii si mii de oameni, unitatile functioneaza FARA AUTORrIZATIE ISU??? Baruri, restaurante, cluburi, teatre, foarte frumos ambalate, sunt adevarate capcane pentru oameni, in care putem muri oricand arsi si sufocati ca niste sobolani. DE CE? DE CE? DE CE????
Cred ca e momentul sa devenim mult mai responsabili decat am fost pana acum, sa lasam rusinea la o parte si sa spunem lucrurilor pe nume atunci cand constatam nereguli!!! Ar fi un prim pas spre SCHIMBARE!!!
Ne trimitem copiii in excursii… Oare cati dintre noi am avut curajul sa ii cerem soferului sa ne arate cand a fost facut ultimul ITP, mai ales in cazul autocarelor de pe timpul lui Stefan cel Mare??? Pe vremea noastra se invatau la scoala regulile de circulatie si de prim ajutor. Oare cati dintre copii nostri stiu cum sa se comporte in cazul unei cutremur, incendiu, accident? Cati dintre noi i-am invatat ce inseamna spiritul civic sau cum sa isi protejeze viata? Ne ducem la nunti si botezuri… Poate ca organizatorii unor astfel de evenimente ar trebui sa se intereseze mai intai daca localul corespunde dpdv ISU si abia apoi sa decida ce culoare ar trebui sa aiba fetele de masa. Cati dintre noi verificam cu regularitate data de expirare a extinctoarelor de la locul de munca? Cati dintre noi se uita dupa instalatiile de detectare de fum dintr-un local si a celor de imprastiere a apei???
Exemplele pot continua pe pagini intregi… Sunt lucruri marunte, dar care pot preveni adevarate tragedii! Sunt lucruri pe care le poate face fiecare dintre noi, care mai are putina constiinta civica.
Ieri am trecut prin parcarea de la subsolul unui bloc spre liftul acestuia. Desi mai facusem lucru acesta de foarte multe ori, pentru prima oara mi-au sarit in ochi afisele cu Fumatul interzis! Toate bune si frumoase, daca nu m-ar fi lovit un miros greu de fum de tigara, care venea exact din camera de intretinere a blocului, camera in care cei de la Departamentul de Mentenanta ar trebui sa aiba grija de centrala de incalzire a cladirii si nu de afumarea ei. M-am oprit de urgenta la Administratia blocului si am semnalat problema. Daca locatarii respecta interdictia, cei care ar trebui sa aiba grija de siguranta si buna desfasurare a lucrurilor in bloc, de ce nu o fac??? Ei sunt mai presus de reguli? Le e lene sa urce un etaj, sa iasa afara din cladire si sa fumeze acolo cat poftesc??? Am sa mai trec prin zona si alta data si am sa-mi pregatesc niste afise sugestive, pe care, la nevoie, am sa le lipesc pe usa lor, iar daca n-or sa inteleaga mesajul, am sa le fac reclamatie la ISU. Ca vad ca daca nu facem lucrurile cu forta, de vorba buna nu intelege nimeni…
Daca fiecare dintre noi am lua atitudine in fata neregulilor intalnite si nu ne-am ascunde capul in nisip, precum strutii, SIGUR s-ar mai schimba cate ceva in tara asta. Pic cu pic se face marea, iar fiecare actiune de-a noastra ar insemna un pas spre mai binele copiilor nostri.
Pacat ca a trebuit sa se intample o asa tragedie ca sa devenim constienti de toate astea!!! Haideti sa demonstram ca ei nu au pierit degeaba, din cauza inconstientei, coruptiei si a legislatiei prost intocmite! Haideti sa punem cu totii umarul la SCHIMBARE, fiecare dupa propriile puteri!
Odihnesca-se in pace si condoleante familiilor indoliate!
Gandurile noastre vor fi mereu indreptate care ei!
L.E. Catalin, Sanda, sa va faceti bine cat mai repede, pentru ca Stefan va asteapta acasa!!! Am fost si sunt cu gandul alaturi de voi, inca de acum 3 zile, cand mi-am amintit ca scrisesei undeva, pe pagina evenimentului sau a formatiei ca veniti si voi imediat. Gandul acesta mi-a inghetat sangele in vine si m-a facut sa caut imediat vesti despre voi. Am rasuflat usurata cand am citit vestile de la prietenii tai si ti-am scris de urgenta, transmitandu-ti toate gandurile noastre de insanatosire grabnica. Nu e usor pentru nimeni, mai ales pentru voi… Haideti acasa!!!
Foto credit by CNN/@bodo
18 Comentarii
Si mai exact care este propunerea ?
Ce ar trebui sa facem fiecare dintre noi, care ar trebui sa fie natura SCHIMABRII ?
Se pare ca, in ultimul timp, mi-am cam pierdut abilitatile de comunicare coerenta… si imi cer scuze pentru asta! 🙁
Am crezut ca expresia „Daca fiecare dintre noi am lua atitudine in fata neregulilor intalnite si nu ne-am ascunde capul in nisip” a fost destul de concludenta, dar se pare ca m-am inselat.
Eu nu vin cu propuneri si nici nu incerc sa dau vreo lectie cuiva!!! In primul rand, cred ca cea mai importanta schimbare ar trebui sa intervina la nivelul MENTALITATII de OM INVINS, pe care o cam au romanii.
Mi s-a intamplat deseori sa iau atitudine in fata unor nereguli, dar sa fiu SINGURA in tot acest demers al meu. Existau 15 persoane care se manifestau vehement impotriva mea, sustinand niste practici nesanatoase si invechite, dar tot atatea persoane care erau de acord cu mine. Cu toate astea, nu a sarit nimeni in ajutorul si sustinerea mea. De ce??? Pentru ca au marturisit ca nu au puterea si curajul de a face asta, ca s-ar face de rusine samd. Daca ne-am fi unit cu totii sa schimbam ceva, am fi fost 50+1 care faceam asta si am fi castigat cauza.
Am spus si repet: ar fi minunat sa incepem cu lucrurile mici, din jurul nostru, pentru ca mai apoi asa sa prindem curaj sa face si lucruri mai mari. E greu de schimbat oameni peste noapte, dar merita macar incercat sa schimbam mentalitati si sa fim constienti de drepturile noastre.
Nu vreau sa ma cert cu nimeni, nu vrea sa intru intr-o polemica… urasc asta!!! Dar nici nu pot sa stau cu mainile in san (macar la nivel local, daca la forurile superioare nu prea avem acces) si sa vad cum murim cu zile. Fie ca ne folosim de condei, fie ca iesim in strada, fie ca ne implicam in diverse cazuri sociale, trebuie sa ne facem curaj, sa spunem lucrurilor pe nume si mai ales sa fim uniti!!!
Sunt doar vorbe goale lipsite de continut : ‘ … trebuie sa ne facem curaj, sa spunem lucrurilor pe nume si mai ales sa fim uniti!!!’
Sunt stereotipii goale de continut !
Iar in spiritul propunerii tale de a prinde curaj si a face lucruri mici eu as sugera sa inchidem Spitalul Floreasca si Spitalul Universitar care nu respecta NICIUNA din cele mai banale norme de siguranta in caz de incendiu ! Daca Doamne fereste se intampla o nenorocire intr-unul din aceste spitale scenariul de Vineri o sa fie la fel !!! Vorbim de oameni imobilizati care au nevoie de protectii suplimentare (sprinklere, drencere, detetie si comanda, desfumare, cai suplimentare de evacure pentru targa, sas-uri ventilate in suprapresiune, etc.).
As mai propune sa inchidem si multe din teatrele din Bucuresti, care sufera de aceeasi problema !
Mentalitatea de OM INVINS este una de bun simt si corecta ! Natura si legile ei ne invata in cel mai complicat mod ca asa stau lucrurile pe planeta noastra oricat de mult am incerca noi sa cautam explicatii sau vagi solutii !
Inteleg unde bati…
Eu una sunt putin mai optimista.
Stiu ca am si momente in care cad in cealalta extrema, dar de un lucru sunt sigura: atat timp cat voi putea merge in doua picioare si voi avea toate tiglele pe casa, nu voi sta cu un pumn infipt in gura (mai ales cand vine vorba de binele copiilor)!
Stiu ca prin atitudinea asta a mea mi-am facut multi dusmani, si mai multi fiind cei care „ma discuta” pe la colturi (dar asta e „sport national” la noi)!
Ei bine, eu nu imi doresc decat sa fim sanatosi cu totii si sa dovedim ca putem transforma vorbele goale in fapte!!!
Eugenm, cred ca articolul e foarte la obiect…nu doar vorbe goale. Autoarea cere sa ne deschidem ochii si sa reactionam. Nereguli sunt in multe locuri si avem tendinta sa inchidem ochii..putem sa incepem cu noi. De cate ori nu am auzit ” Lasa ca merge si asa!”, „Lasa ca nu verifica nimeni!”, „Ia uite, vrei sa fii tu corect!”. Atat de tare ne.am obisnuit sa facem compromisuri incat cei care fac lucruriile corect sunt marginalizati sau „fraieri”. Nu e vorba doar de aceasta situatie, ci de mentalitate. Trebuie sa avem coloana vertebrala, sa facem lucruriile corect si sa nu acceptam cand cei din jur nu le fac asa cum trebuie. In fiecare zi. In toate situatiile.
Silvia, sunt convinsa ca avem cu totii nervii intinsi la maxim dupa tragedia de zilele trecute… Suntem cu totii bulversati si ne simtim neputinciosi in fata atator nereguli in care suntem nevoiti sa traim in viata de zi cu zi.
E adevarat: cu o floare nu se face primavara! Dar, asa cum ai precizat si tu, daca ne strangem mai multe „flori”, cine stie?, poate ca vom avea puterea de a schimba anotimpurile, in ciuda tuturor obstacolelor.
Da. Tot ce incerc sa spun este sa nu renuntam. Daca incercam si nu reusim, asta e! Cel putin am incercat. Daca nu incercam…cu siguranta nu vom reusi. Asa ca, sa nu obosim in a face binele.
Foarte frumos spus!!! Sper din tot sufletul sa fim cat mai multi care gandim asa si care sa INCERCAM sa facem ceva! Nu conteaza CE, doar sa insemne binele!
Totul e sa nu fim nepasatori…
Alinuta, teoria suna bine insa in practica lucrurile nu stau chiar asa.
Cati dintre voi nu v-ati lovit de situatii in care ati reactionat si in final s-a intors impotriva voastra?
Ma refer la exemple de genul in care demasti un hot de buzunare in autobuz, el apoi te urmareste cu gasca si iti da omorul cand cobori? Sau in tren daca ii atragi atentia nasului ca te deranjeaza fumul de tigara de la niste nesimtiti si apoi el se duce si te arata cu degetul si vin aia si te ameninta ca-ti trag un glont in cap? Astea doua sunt experiente personale care m-au facut sa ajung la concluzia ca este mai bine sa tac dracului din gura si sa imi vad de ale mele. In final sanatatea ta conteaza cel mai mult!
Offff… Stiu! Aveti dreptate amandoi…
Si eu sunt patita, din pacate, dar la un alt nivel de probleme si implicatii. Au fost experiente care s-au intors nu neaparat asupra mea, ci mai ales impotriva copiilor mei. Am crezut ca fac un bine, tragand un semnal de alarma si m-am trezit ca suntem puse la zid, atat eu cat si fetele mele. Apoi DA, am preferat sa tac…
E adevarat, sunt situatii in care practic nu prea avem ce face si e de preferat sa ne tinem gura decat sa o deschidem. Dar inchipuie-ti pt o clipa cum ar fi fost ca alaturi de tine sa fie inca 30 de persoane!!! Ce ar fi facut indivizii certati cu legea? I-ar fi impuscat pe toti 30??? De fapt, despre asta e vorba: ca suntem prea putini care ne implicam social si mult prea multi cei care ne subjuga cu necinstea, tupeul si agresivitatea lor.
Nu stiu nici eu ce sa mai zic… Probabil ca intr-o zi am sa mi-o „iau” si eu! 🙁
Imi pare rau ca mesajele mele sunt putin nepotrivite in ceea ce priveste tonul dat fiind frumosul specific al acestui blog si carisma gazdei noastre. Va asigur ca motivul este legat tot de cosmarul de Vineri. Nu am insinuat si este departe de mine gandul ca articolul este presarat cu vorbe goale, doar ca, si aici este vorba doar de crezul meu interior, a spune ‘sa punem umarul la schimbare’ este un deziderat in care eu nu cred, din multiple motive iar cauzele au radacini mult prea adanci ca pentru restul vietii mele sa mai trag nadejdea ca am sa observ schimbari.
De dragul argumentatiei va propun pentru nu mai mult de 5 minute sa incercam sa schitam un scurt ‘plan de actiune’ care cu pasi marunti sa conduca la o schimbare. Si ca sa nu par lipsit de bunavointa am sa adaug eu primul punct pe lista:
1. Oricat de neortodox ar suna, as propune sa nu mai culcam urechea la vorbe de genul ‘mama, voi cand faceti un copil ? Cand intrati si voi in randul lumii ?’ Sa facem copii doar daca putem sa ne dedicam cresterii, educatiei si sanatatii lor. Daca noi trebuie sa muncim peste 10 ore pe zi iar cand ajungem acasa ii punem in mana copilului gadgetul electronic ca sa ‘ii inchidem gura’ nu facem decat sa incurajam generatii de tineri fara un tel, fara 7 ani de acasa, fara puncte solide de reper in viata ;
Eugen, stai linitit, eu am inteles perfect ceea ce ai vrut sa ne transmiti (ca dovada si raspunsul meu de mai sus)!!!
Toti suntem afectati, intr-un fel sau altul, de cosmarul de zilele trecute…
Se spune ca „Speranta moare ultima!”
VREAU sa cred din tot sufletul ca vor exista schimbari in bine, de dragul copiilor mei… E adevarat, nimeni nu stie CUM, CAND sau CINE va putea sa faca sta. Dar macar sa nu ne pierdem speranta sau sa devenim inerti!
Cat despre ultima parte a mesajului… afla ca nu e deloc neortodox sa gandesti asa! Cele mai multe dintre probleme apar TOCMAI datorita lipsei unei educatii solide sau a atentiei pe care unii parinti „uita” sa le-o acorde copiilor sau nu mai au timpul si puterea sa o faca. Decat asa, mai bine…
Alinuta Iti sunt alaturi in speranta si gandire !
Raspunsul la framantarile tale exprimate in randurile Jurnalului nu a intarziat sa apara !
Asta-i Romania frumoasa !*@A.
Multumesc frumos!
Cu totii asteptam sa apara si rezultatele acestor actiuni! Trebuie sa fim optimisti!!!
‘Ne-am luat tara inapoi’ … Ma bucur, sunt doar curios daca stim ce sa facem cu ea !?
Romania din pacate nu mai este tara mea !
Mi-am adus aminte de o secventa relevanta pentru momentul acesta din filmul Watchmen cand Dr. Manhattan se muta pe Marte deoarce simtea ca nu mai apartine Pamantului : https://www.youtube.com/watch?v=5xPMpm_eCKM
Si eu m-as bucura, daca macar o persoana din tara asta ar sti raspunsul la aceasta intrebare, care e pe buzele tuturor… Situatia asta ne-a prins la fel de nepregatiti, ca si cea dupa Revolutie. 🙁
Aseara m-am intors foarte tarziu acasa (acesta fiind si motivul din cauza caruia nu am mai reusit sa intru pe blog). Fusesem din nou la Bucuresti, in acelasi loc despre care v-am povestit in articol. Am trecut cu emotie din parcarea subterana a blocului spre liftul acestuia, curioasa daca s-a schimbat ceva. Pe usa de la camera de intretinere a blocului „trona” un afis proaspat, mare cat toate zilele, cu „Fumatul interzis!”, alaturi de unul cu „Accesul persoanelor straine strict interzis!”. Am zambit, pentru ca acestea nu existau inainte si mai ales pentru ca nu se mai simtea nici urma de miros de tigara. Deeeeeeeci… se poate!!! 😉 Cu toate astea, nu ma imbat cu apa rece si raman vigilenta si pe viitor!
Sa avem o zi minunata cu totii!!!
‘Ne-am luat tara inapoi’ … Ma bucur, sunt doar curios daca stim ce sa facem cu ea !?
Pe bune? Dar cand a fost tara asta „a noastra”? Pentru ca daca tara ar fi cu a devarat „a noastra” am sti ce sa facem cu ea si am face.
Atunci cand incepusem sa sper ca poate se vor intampla si lucruri frumoase ……..a trebuit sa se intample nenorocirea de aseara!!!! Asa ca m-am trezit la realitate… Traim pe un butoi de pulbere!!!! Daca nu explodeaza un Club, va exploda cu siguranta un oras, o tara, un continent… Degeaba facem noi fapte frumoase, ca intotdeauna vor exista descreierati care vor dori sa distruga!!! In astfel de momenta DA, imi vina sa fug undeva, la capatul pamantului, unde as putea sa traiesc in PACE alaturi de familia mea… 🙁 Chiar nu imi doresc nimic mai mult!!!