Sunt 75 de ore de agonie… 75 de ore in care am trecut pe rand de la tacere, la lacrimi si-apoi la revolta… Tragedia din Club Colectiv din ziua fatidica de 30 Octombrie 2015 m-a afectat mai mult decat mi-as fi putut eu inchipui vreodata. Am fost daramata!!!

Dar acum NU mai pot sa tac! TREBUIE sa ma adun si sa vorbesc! TREBUIE sa facem CEVA ca sa schimbam lucrurile!!!

In descrierea din profilul meu de pe blog va promisesem ca am sa va vorbesc  despre „minuni care sa ne faca ziua mai frumoasa […]. Pentru ca iubesc zambetul de pe fetele celor care ma inconjoara si intotdeauna voi face tot ceea ce-mi sta in putere ca sa aduc bucurii in sufletul lor!” 

Din pacate,  viata e o calatorie si cu bune si cu rele, o calatorie in care suntem nevoiti sa facem fata atat provocarilor de zi cu zi, cat si unor tragedii care ne arata cat de mici si neputinciosi suntem in fata destinului…

Lumea vazuta prin ochii mei in ultimele 75 de ore a fost una plina de amar si durere! In naivitatea mea, am crezut ca daca eu sunt corecta si respect legile care sunt facute ca sa ne protejeze viata, tot asa sunt si ceilalti din jurul meu. Cata copilarie din partea mea!!!

In ultima dimineata a lui octombrie m-am trezit, ca de obicei, cu cateva minute inainte de ora 06:00. Obisnuim sa ne culcam seara relativ devreme, obositi fiind dupa o zi de munca si alergatura, asa ca faptul ca suntem extrem de matinali ni se pare un lucru firesc. Dintr-un gest reflex, am intins mana dupa telefon si am inceput sa „rasfoiesc” noutatile de pe Facebook. Mi s-a parut ciudat sa gasesc niste postari de doua randuri carora nu le gaseam noima, pentru ca mai apoi sa citesc stiri despre un incendiu intr-un club din Bucuresti… multi morti, raniti, SMURD, teroare… „Doamne, oare ce s-a intamplat acolo???”

Ce-ai patit?” ma intreaba sotul.
Nu stiu prea bine… un incendiu cu multe victime… tineri…” nu stiam nici eu ce sa-i explic. 🙁

Atunci a pus si el mana pe telefon. Desi nu e adeptul Facebook-ului, este abonat de multa vreme la principalele site-uri de stiri. Timp de o ora nu ne-am putut opri din citit. Cu fiecare rand parcurs deveneam si mai ingroziti si constientizam marimea si gravitatea tragediei. NU IMI VENEA SA CRED CA POATE FI ADEVARAT!!!

Intrasem intr-o stare de soc! Nu ma mai puteam concentra la nimic!!! De la o ora la alta apareau alte marturii cutremuratoare ale martorilor. Fie ca era vorba de participantii la concert, de medicii sau asistentele de pe ambulante, de pompieri sau simpli cetateni care ajutasera la salvarea semenilor lor, tot ceea ce povesteau acestia parea desprins din cel mai cumplit film de groaza, un film care depasea imaginatia oricaruia dintre noi. Am citit TOT ceea ce se putea citi legat de acest subiect: stiri, articole de pe bloguri, postari de-ale prietenilor celor decedati sau disparuti, povestiri ale supravietuitorilor…

In prima zi nici nu am avut curajul sa privesc imaginile de la televizor… Abia duminica am reusit sa vad cateva reportaje, iar ieri nu am mai rezistat si am dat frau liber lacrimilor. Din pacate, nu sunt asa de puternica pe cat mi-as fi dorit sa fiu, asa ca toata admiratia mea pentru cei care au avut atata tarie de caracter si daruire sa se implice direct in toate actiunile care au avut loc in ultimele zile la Bucuresti (si nu numai)!!!

Am un copil aproape de varsta celui care si-a pierdut viata in incendiu si care si-a sunat mama sa-i spuna ca o iubeste, pentru ca doar atat a mai apucat sa spuna… Cata durere o fi fost in sufletul parintelui care a primit acest telefon si care nu a mai auzit decat tipete, urlete, dupa care s-a asternut tacerea??? Scriu si plang… Pentru ca oricare dintre noi puteam sa fim in locul acelei mame, nenorocita pe viata!!!

Ne trimitem copiii la sarbatorirea unor zile de nastere, la concerte, vernisaje, la o piesa de teatru sau chiar la un banchet. Ei sunt bucurosi si nerabdatori sa petreaca, iar noi suntem fericiti sa vedem sclipirile din ochii lor frumosi. Nimanui nu cred ca ii poate trece prin minte ca un astfel de eveniment ar putea fi ultimul din viata lor… Nimeni nu cred ca poate sa se gandeasca ca pupicul si mangaierea de la plecare ar putea fi ultimele… Ar insemna sa traim numai in tema si frica si sa devenim paranoici, dorindu-ne sa ne protejam puii sub niste clopote de sticla imaginare imense!!!

A trebuit sa trecem cu totii prin aceasta tragedie de nedescris, ca sa ne dam seama ca DA, ne-am inselat! Nu toata lumea are constiinta, nu toate persoanele se gandesc la siguranta celor din jur si la faptul ca slalomul printre legi poate duce la pierderi de vieti omenesti.

M-am chinuit 5 ani de zile sa obtin o Autorizatie de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Am contractat o firma care sa intocmesca cu rigurozitate documentatia necesara, am cumparat echipamente de protectie, hidranti, extinctoare, bazin de depozitare rezerva de apa. Cand toate acestea au fost pregatite am depus doua bibliorafturi pline de acte, studii si calcule. Am primit vizite din partea ISU pe teren. Dar de fiecare data s-a gasit cate un motiv ca sa nu primim aceasta autorizatie: ba era scrisa gresit vreo formula de calcul, ba erau mai multi hidranti pe teren decat in acte, ba mai trebuiau niste extictoare, ba nu aveam nu stiu ce memoriu tehnic semnat de arhitect. La un moment dat s-au schimbat normativele. Degeaba aveam noi TOTUL in regula, daca documentatia nu facea trimitere la noile normative. NU am comentat nimic si nu am facut scandal! Unde-i lege nu-i tocmeala, iar cu focul nu te poti juca!

Am schimbat tot ce era de schimbat si am redepus documentatia la ISU. Cei care veneau in control se minunau de exagerarile celor care fusesera pe teren inaintea lor. Nici noi nu mai stiam pe care sa-i credem… In toti acesti 5 ani, primeam cu regularitate amenda maxima pentru lipsa Autorizatiei si asta in conditiile in care se faceau simulari de incendiu in unitatea nostra, iar exercitiile celor de la Pompieri ieseau impecabil. Oare acest lucru ar fi fost posibil daca ar fi fost ceva in neregula la obiectiv???

Nu v-am povestit cele de mai sus ca sa ma plag de excesul de zel al celor de la ISU, ci ca sa tip, sa urlu de durere: OARE DE CE LEGEA NU ESTE ACEEASI PENTRU TOTI??? DE CE pentru un obiectiv aflat in mijlocul campului, deschis pe toate partile si la care au acces doar cativa oameni (care sunt instruiti lunar dpdv al protectiei la incendiu) se respecta legea cu atata rigurozitate, iar in inima Bucurestiului, in locuri unde ajung si se perinda mii si mii de oameni, unitatile functioneaza FARA AUTORrIZATIE ISU??? Baruri, restaurante, cluburi, teatre, foarte frumos ambalate, sunt adevarate capcane pentru oameni, in care putem muri oricand arsi si sufocati ca niste sobolani. DE CE? DE CE? DE CE????

Cred ca e momentul sa devenim mult mai responsabili decat am fost pana acum, sa lasam rusinea la o parte si sa spunem lucrurilor pe nume atunci cand constatam nereguli!!! Ar fi un prim pas spre SCHIMBARE!!!

Ne trimitem copiii in excursii… Oare cati dintre noi am avut curajul sa ii cerem soferului sa ne arate cand a fost facut ultimul ITP, mai ales in cazul autocarelor de pe timpul lui Stefan cel Mare??? Pe vremea noastra se invatau la scoala regulile de circulatie si de prim ajutor. Oare cati dintre copii nostri stiu cum sa se comporte in cazul unei cutremur, incendiu, accident? Cati dintre noi i-am invatat ce inseamna spiritul civic sau cum sa isi protejeze viata? Ne ducem la nunti si botezuri… Poate ca organizatorii unor astfel de evenimente ar trebui sa se intereseze mai intai daca localul corespunde dpdv ISU si abia apoi sa decida ce culoare ar trebui sa aiba fetele de masa. Cati dintre noi verificam cu regularitate data de expirare a extinctoarelor de la locul de munca? Cati dintre noi se uita dupa instalatiile de detectare de fum dintr-un local si a celor de imprastiere a apei???

Exemplele pot continua pe pagini intregi… Sunt lucruri marunte, dar care pot preveni adevarate tragedii! Sunt lucruri pe care le poate face fiecare dintre noi, care mai are putina constiinta civica.

Ieri am trecut prin parcarea de la subsolul unui bloc spre liftul acestuia. Desi mai facusem lucru acesta de foarte multe ori, pentru prima oara mi-au sarit in ochi afisele cu Fumatul interzis! Toate bune si frumoase, daca nu m-ar fi lovit un miros greu de fum de tigara, care venea exact din camera de intretinere a blocului, camera in care cei de la Departamentul de Mentenanta ar trebui sa aiba grija de centrala de incalzire a cladirii si nu de afumarea ei. M-am oprit de urgenta la Administratia blocului si am semnalat problema. Daca locatarii respecta interdictia, cei care ar trebui sa aiba grija de siguranta si buna desfasurare a lucrurilor in bloc, de ce nu o fac??? Ei sunt mai presus de reguli? Le e lene sa urce un etaj, sa iasa afara din cladire si sa fumeze acolo cat poftesc??? Am sa mai trec prin zona si alta data si am sa-mi pregatesc niste afise sugestive, pe care, la nevoie, am sa le lipesc pe usa lor, iar daca n-or sa inteleaga mesajul, am sa le fac reclamatie la ISU. Ca vad ca daca nu facem lucrurile cu forta, de vorba buna nu intelege nimeni…

Daca fiecare dintre noi am lua atitudine in fata neregulilor intalnite si nu ne-am ascunde capul in nisip, precum strutii, SIGUR s-ar mai schimba cate ceva in tara asta. Pic cu pic se face marea, iar fiecare actiune de-a noastra ar insemna un pas spre mai binele copiilor nostri.

Pacat ca a trebuit sa se intample o asa tragedie ca sa devenim constienti de toate astea!!! Haideti sa demonstram ca ei nu au pierit degeaba, din cauza inconstientei, coruptiei si a legislatiei prost intocmite! Haideti sa punem cu totii umarul la SCHIMBARE, fiecare dupa propriile puteri! 

Odihnesca-se in pace si condoleante familiilor indoliate!
Gandurile noastre vor fi mereu indreptate care ei!

L.E. Catalin, Sanda, sa va faceti bine cat mai repede, pentru ca Stefan va asteapta acasa!!! Am fost si sunt cu gandul alaturi de voi, inca de acum 3 zile, cand mi-am amintit ca scrisesei undeva, pe pagina evenimentului sau a formatiei ca veniti si voi imediat. Gandul acesta mi-a inghetat sangele in vine si m-a facut sa caut imediat vesti despre voi. Am rasuflat usurata cand am citit vestile de la prietenii tai si ti-am scris de urgenta, transmitandu-ti toate gandurile noastre de insanatosire grabnica. Nu e usor pentru nimeni, mai ales pentru voi… Haideti acasa!!!

Foto credit by CNN/@bodo