Despre noi inceputuri… la aniversarea celor #6AniDeBlog

In sfarsit, am gasit ragazul de a-mi tine promisiunea de a va dezvalui motivele care au stat la baza absentei mele din online din ultimele aproape 9 luni. Si, ce alt prilej mai bun as fi putut alege, daca nu articolul aniversar dedicat implinirii a 6 ani de existenta a „Jurnalului Alinutei”? 😛

2020 – un an de rascruce pentru intreaga umanitate, nu avea cum sa fie altfel decat atipic si foarte complicat si pentru familia noastra. Ca toti cei care au inteles gravitatea acestei pandemii, am stat si noi izolati in casa, nu numai in perioada de stare de urgenta, dar si in lunile care au urmat, incercand sa respectam absolut toate masurile care ar fi putut sa previna infectarea noastra cu virusul asta nenorocit. Nu am facut nicio clipa parte din tabara celor care cred intr-o conspiratie mondiala, iar daca printre voi se afla astfel de persoane, am sa va rog respectuos sa parasiti aceasta pagina, pentru ca nu am nevoie de astfel de cititori!!! 🙁 In cele 9 luni de zile care s-au scurs de la primele cazuri inregistrate (oficial) pe teritoriul tarii noastre, m-am confruntat cu tot felul de vesti legate de prieteni, cunostinte, colege sau chiar rude fff apropiate care s-au infectat si au avut simptome dintre cele mai variate, unele mai rele decat altele. Daca mai pun la socoteala si decesele cauzate de acelasi virus (parinti, tati, bunici ai unor persoane foarte dragi mie), credeti-ma ca nu am nevoie de lectii sau alte dovezi ale existentei bolii din partea nimanui!

Pentru noi, 2020 a mai avut si o alta semnificatie: a fost anul in care fiica noastra cea mare urma sa isi dea examenele maturitatii, Bacalaureatul. Dupa inchiderea scolilor din luna martie au urmat multe saptamani de incertitudine, in care nimeni nu stia nimic sau nici macar nu banuia cineva pana cand se va prelungi aceasta perioada de izolare. Nu a fost usor sa ai in casa un copil de clasa a 12-a, aflat in cea mai vulnerabila etapa a vietii sale cand, mai mult ca niciodata, ar fi avut nevoie de sprijinul si contributia dascalilor sai in pregatirea temeinica a examenelor care-i bateau la usa, dar nu a putut beneficia de acestea. A avut multe momente in care incepuse sa-si piarda increderea in sine, pentru ca nu reusea sa treaca de jumatatea testelor sau nu intelegea anumite fenomene, dar Ii multumesc Lui Dumnezeu ca a facut in asa fel ca eu sa-i fiu mereu prin preajma! In toata aceasta perioada am renuntat la serviciu, propunandu-mi sa le fac copiilor mei izolarea mai usoara… Fie ca le preparam paine sau deserturile preferate, fie ca desenam sau vizionam filme impreuna, construiam puzzle-uri, o ajutam la lectii (cu explicatii suplimentare) pe mezina sau o incurajam pe fiica cea mare atunci cand se lasa prada disperarii, eu am fost cel mai aprig sustinator al lor, iar toate acestea mi-au ocupat tot timpul. A fost o „cursa contra cronometru” care s-a incheiat abia dupa ultimul examen de Bacalaureat cand, am putut sa rasuflu si eu usurata si sa dau frau liber lacrimilor, avand sentimentul datoriei implinite!

A urmat apoi asteptarea… muuulte saptamani de asteptare, care s-au intins pe parcursul intregii veri. Mai intai au fost emotiile primirii rezultatelor de la Bacalaureat, care s-au dovedit a fi cea mai frumoasa surpriza din toata cariera ei scolara. Apoi a urmat asteptarea confirmarii locului de la Universitatea din Anglia, la care aplicase cu 7 luni in urma si primise deja oferta conditionata de media de la Bac. Cum aceasta intarzia sa apara (deh, fff multi aplicanti in acea perioada) a trebuit sa apelam la o solutie de back up si sa incropim la repezeala un dosar de inscriere la una din universitatile din tara. Ironia sortii a fost ca raspunsul de la cei din Anglia sa il primim chiar a doua zi dupa acest demers… 😀

Si uite asa ne-am trezit in prag de luna august, foarte aproape de implinirea visului proaspetei noastre absolvente de liceu, care era tare nerabdatoare sa inceapa cursurile facultatii de „Management Aviatic”. Doar ca noi tot speram sa se mai ridice din restrictiile din UK, pentru a ne putea insoti fiica acolo si a o instala cum se cuvine in camera de la camin. Ei, bine, nici vorba de asa ceva, iar nervii nostri erau intinsi la maxim din aceasta cauza. A trebuit sa gandim cu totul altfel aceasta plecare, de la rezervarea zborului (care trebuia ales astfel incat formalitatile de cazare sa se incadreze in intervalul orar si ziua agreate de campus) si continuand cu trimiterea printr-un transportator a tuturor celor necesare pentru instalarea viitoarei studente in camin si impachetarea cat mai eficienta a strictului necesar in bagajul de mana/de cala, cat sa-i fie suficient in cele 14 zile de izolare, pana la primirea coletelor din tara.

Apoi ajungi in ziua plecarii copilului tau si abia atunci realizezi ca…

… vine un moment in viata cand puiul trebuie sa zboare departe de cuib, intinzandu-si larg aripile spre destinul care i-a fost harazit! Si lasa in urma ursuletii de pluș și supa delicioasa a bunicii, rasul zglobiu al surorii mai mici si giumbuslucurile catelusei preferate, sfaturile si prajiturile mamei, imbratisarile stranse ale tatalui, intalnirile cu prietenii si tot confortul cu care era obisnuit… ‍‍Si pleaca singur, peste mari si tari, cu dor de copilarie si lacrimi pe obraz, dar si cu o mare convingere ca isi va indeplini (in sfarsit!) VISUL, dupa 12 ani de scoala in care a muncit cu perseverenta, constiinciozitate si mult respect fata de cei care i-au fost dascali.

Stiu ca si ea va citi aceste randuri, asa ca imi permit sa ii scriu aici ceea ce poate ca nu i-am spus niciodata cu cuvintele acestea: „Mult succes pe drumul pe care singura ti l-ai ales, copil cuminte și ambitios! Esti cea mai curajoasa persoana din viata mea! Te-ai luptat cu prejudecatile celorlalti si cu propriile-ti limite, ai infruntat temeri si piedici si nu te-ai lasat niciun pic descurajata de pandemia asta care ne-a infricoșat pe toti! Suntem tare, tare mandri de tine si extrem de fericiti! Si nu uita ca-ti vom fi mereu alaturi, indiferent de distantele care ne vor desparti!”

Incepand cu luna septembrie a trebuit sa invatam sa ne traim viata in trei: noi doi si mezina… Ne-a fost tare greu, recunosc, mai ales ca eram obisnuiti sa stam fff mult timp impreuna, iar tot ceea ce facem era in formula familiala completa, de 4 membri! Dar acesta e cursul vietii si trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca, la un moment dat, vom ramane singuri, in timp ce copiii vor merge la casele lor.

Si, ca si cum n-ar fi fost suficiente „senzatiile tari” din perioada primavara/ vara, cu trei saptamani inaintea inceperii anului scolar am avut sansa sa aflam de un loc disponibil la o clasa a 6-a la o scoala din Bucuresti. A durat cateva zile pana am constientizat ce oportunitate nemaipomenita ar fi fost pentru mezina noastra, dornica de a-si valorifica talentul creativ, dorinta de autodepasire si de a-si face noi prieteni printre colegi. Am zis un mare DA acestei sanse unice pentru ea, dupa care am lasat in urma casa in care stateam de 20 de ani de zile, un job pentru care simt ca m-am nascut dintotdeauna, parinti, prieteni, vise, aspiratii, planuri si… ne-am mutat la Bucuresti, exact in prima zi de scoala.

So… credeati ca am avut timp sa ma plictisesc in toata aceasta perioada?!? Neah, nici vorba! Am avut parte de un an plin de emotii si decizii care ne-au schimbat radical viata, un an in care am pariat „lozul cel mare” pe educatia copiilor, chiar daca a trebuit sa luam totul aproape de la 0!

Cam acestea au fost motivele tacerii mele din online, iar cei care-mi sunt apropiati au inteles situatia… Ba, mai mult, 2020 a fost anul care a delimitat clar prietenii adevarati de cei care nu au stiut sa ne pretuiasca prietenia, asa ca voi profita de acest prilej pentru a le multumi din tot sufletul celor care mi-au scris sau mi-au telefonat si care mi-au umplut sufletul cu vorbe bune si incurajari! 😛

Punct. Si de la capat…

Da, ati citit bine! Am pus punct unei etape din viata mea pentru a face loc alteia, sper eu cel putin la fel de plina de satisfactii personale ca cea care tocmai s-a incheiat! Incerc sa fiu optimista, desi nu prea imi reuseste in ultimul timp, dar am invatat sa ma multumesc cu ceea ce am si sa-mi daruiesc toata energia familiei, prietenilor mei si valorilor in care cred cu tarie.

Daca ati avut rabdarea sa lecturati acest articol pana in acest punct inseamna ca, intr-un fel sau altul, rezonati cu tot ceea ce am povestit pana acum sau ca sunteti cel putin curiosi sa aflati „What’s next?” 😛

Ei, bine, nici eu nu stiu ce mi-o rezerva viitorul!

Un lucru insa este clar: nu am de gand sa-mi abandonez pasiunea pentru scris si impartasit experiente din calatorii! In ultimii doi ani de zile, am strans in memoria telefonului peste 48.000 de instantanee, iar daca as fi folosit macar 1% din ele, tot as fi putut scrie cel putin 25 de articole grozave. Ei, bine, a fost alegerea mea sa consider ca fiind inoportun sa ma apuc de povestit in perioada aceasta de pandemie, despre cat de frumos e sa calatoresti desi, in zilele astea, nu prea avem voie, unde si cum sa calatorim ca odinioara.

Statisticile din Google Analytics nu sunt chiar asa de ingrijoratoare cum m-as fi asteptat, in conditiile in care n-am reusit sa scriu mai mult de 9 articole de la ultimul meu „bilant” si pana in prezent. In ciuda faptului ca numarul de cititori unici s-a diminuat cu aprox. 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul vizualizarilor a scazut doar cu 14%, ceea ce imi intareste convingerea ca cei care mi-au accesat blogul l-au gasit atat de interesant sau util incat au citit mai multe articole decat ar fi facut-o de obicei. Avand in vedere ca am incetat inclusiv distribuirea articolelor mai vechi pe Facebook sau Instagram, a scazut procentul accesarilor de pe retelele sociale, diferenta trecand in randul cautarilor organice, ceea ce este un lucru incurajator! Si, nu in ultimul rand, graficele delimiteaza clar perioadele de izolare/ situatie de urgenta de restul anului, cu un numar de vizitatori foarte mic, de numai 130-190 cititori/zi, in perioada 11 Martie – 15 Mai, respectiv 100-120 cititori/zi in luna Octombrie, cele mai cautate subiecte fiind retetele de fursecuri/ paine/ prajituri si recomandarile de filme de pe Netflix. Maximul de accesari/zi a fost atins in luna ianuarie (1560 vizitatori), atunci cand am publicat articolul despre vacanta de la Kitzbühel.

Sa mai fac (sa nu mai fac? :P) retrospectiva celui de-al 6-lea an calator al „Jurnalului Alinutei” ?!? Bineinteles c-o s-o fac! A fost un an atat de modest din acest punct de vedere, incat chiar n-o sa-mi ia o vesnicie sa va povestesc despre el…

1. City Break la Frankfurt

A fost o calatorie surpriza, prilejuita de aniversarea majoratului domnisoarei noastre cea mare! 😀 Eram tare nerabdatori sa ne reintalnim cu Targurile de Craciun din Germania, asa ca Frankfurt-ul ni s-a parut o varianta super ok (zbor scurt, la ore convenabile, cazare spectaculoasa chiar la limita dintre centrul isoric si cartierul cu zgarie-nori samd). Despre cat de mult ne-a placut acolo si ce am reusit sa facem intr-un singur week-end v-am povestit pe larg in urma cu cateva luni. Recomand tuturor aceasta destinatie, mai ales celor aflati mereu in criza de timp si care-si doresc putina relaxare intr-un oras pitoresc, sa faca shopping sau sa manance ceva bun.

2. Vacanta la schi in Kitzbühel

Cred ca a fost vacanta noastra din Austria care ne-a placut cel mai mult pana acum! 😛 Nu stiu daca a fost vorba despre nerabdarea cu care am asteptat-o sau de compania extraordinar de placuta a prietenilor nostri, despre vremea buna de care am avut parte sau de peisajul mirific de care eram inconjurati, despre pitorescul statiunii sau mancarea super-delicioasa, cert este ca acolo ne-am simtit extraordinar de bine si ca ne-am intors acasa cu amintiri de neuitat. Faptul ca acum tanjim dupa o astfel de vacanta si ca ii vom duce dorul mult si bine de acum incolo este o realitate pe care nu o vom putea nega. Dar… ce ne-am face fara amintiri?!?

3. Week-end in Delta Dunarii

A fost prima noastra iesire de dupa perioada de izolare si stare de urgenta, imediat dupa terminarea examenelor de Bacalaureat ale fiicei noastre cea mare. In mod normal, nu am fi facut o astfel de escapada in acel moment, doar ca primisem invitatia din partea unor colaboratori la care tineam fff mult si cu care astfel de intalniri devenisera un fel de traditie anuala. Recunosc ca, initial, am respins o astfel de idee, fiind foarte stresata de contextul pandemic din acea perioada. Ceea ce nu stiam la acea vreme era faptul ca peste 2-3 luni lucrurile aveau sa o ia razna de tot la acest capitol si ca bine am facut ca am acceptat invitatia!

Din pacate, aglomeratia de care am avut parte in Delta in acel weekend de sfarsit de iunie m-a facut sa fiu fff anxioasa si sa nu ma bucur suficient de acea escapada, dar una peste alta a fost o iesire (scurta) binevenita, de care aveam nevoie cu totii.

4. Mini-vacanta in Thassos

Toata vara am incercat sa imi pastrez optimismul, dar mai ales speranta ca, totusi, printr-o minune, vom reusi sa ajungem in Grecia si anul acesta. S-a facut 15 Iulie, a sosit rapid si 1 August, iar dupa Sarbatoarea de „Sfanta Maria” deja imi pierdusem orice speranta de a mai pleca pe undeva. Eram focusata pe pregatirea bagajelor pentru plecarea fetei in Anglia si recapitularea pentru testari a mezinei, asa ca mi-am tinut mintea si trupul ocupate non stop.

Cu o saptamana inainte de inceperea anului scolar, primesc un mesaj de la o prietena sa ii fac 3 recomandari de plaje in insula Thassos ca vrea sa dea o fuga pana acolo. I-am raspuns imediat si, cum stiam ca nici ea nu sta bine la capitolul timp liber m-am oferit sa ii fac si alte recomandari, printre care si un centru privat de testare Covid, la care nu ai nevoie de programare, situat in Corbeanca. Uitasem cum se numeste, asa ca l-am cautat pe Facebook unde am aflat ca, in baza unei taxe suplimentare, poti primi rezultatul testelor in aprox 8h, din momentul prelucrarii probelor. Atunci au inceput sa mi se aprinda „luminitele”… 😀

Luni imi intreb sotul cam cum sta cu treaba pe la serviciu in acea saptamana… „fara probleme urgente” spune el. I-am sugerat ideea ca am putea ajunge in Grecia daca ne hotaram sa facem testele a doua zi, pentru a putea pleca miercuri. Nu am luat nicio hotarare, a ramas totul ca-n tren… A doua zi urma sa mergem la Bucuresti cu treaba si, pe drum, am zis sa ma mai uit inca o data pe pagina laboratorului din Corbeanca. Cand am vazut eu ca la ora 11 isi inchidea „pravalia”, efectiv am facut stanga-mprejur si ne-am indreptate spre testare. „Ce-o fi o fi!” ne-am zis. Seara am strans cateva lucruri la repezeala, dar nu am avut curajul sa fac tot bagajul, pentru ca inca nu primisem rezultatele testelor. In jurul orei 22:00 au sosit si mailurile mult asteptate… Le-am printat, am completat online si formularul PLF, am terminat si bagajele, iar la ora 3 noaptea plecam deja singurei spre Grecia. A fost cea mai mare si neasteptata nebunie pe care am facut-o noi vreodata si pe care n-am regretat-o nicio clipa!

Despre fericirea revederii cu Thassos-ul, insula mea de suflet, cred ca as putea scrie pagini intregi, asa ca n-am sa ma mai intind prea mult acum cu povestirile, ci as prefera sa fac asta intr-un articol separat, cu o alta ocazie…

5. Week-end la Sibiu

Dupa cele doua week-end-uri petrecute la Sibiu toamna trecuta, acest oras ne-a intrat pentru totdeauna la suflet! Ne-a facut mare placere sa revenim acolo si anul acesta, cu ocazia aniversarii casatoriei noastre. Au fost experiente foarte frumoase, atat cat au putut ele sa fie in vremurile pe care le traim acum.

In incheiere…

…acestea fiind spuse, nu-mi mai ramane decat sa privesc cu multa incredere spre viitor si sa ma bucur de reusitele fiicelor mele, care sunt absolut minunate, extrem de ambitioase si fericite ca se afla exact in locurile care li se potrivesc de minune! Pur si simplu au inflorit, iar sclipirile din ochii lor imi intaresc convingerea ca am luat cele mai bune decizii, chiar daca ele au venit „la pachet” cu niste sacrificii enorme! 😀 Dpdv personal, chiar daca acum ma aflu intr-o perioada de acomodare cu aceasta noua etapa a vietii noastre, plina de incertitudini, dar si de satisfactii personale, sunt absolut convinsa ca lucrurile vor intra pe un fagas normal si ca nu voi da niciodata gres daca imi voi asculta atat inima, cat si ratiunea!

Va multumesc din suflet tuturor celor care mi-ati fost aproape in toti acesti 6 ani de blogging! Sa fim sanatosi cu totii si sa trecem cu bine peste aceasta perioada atat de nefasta pentru toata lumea, pentru ca, la sfarsitul ei, sa ne putem bucura in tihna de lucrurile simple si frumoase pe care le faceam inainte si care acum, practic, ne sunt imposibile!

„All we have is NOW!”

Happy Anniversary!