Imi place la nebunie sa calatoresc!!!
Imi aleg cu mare grija destinatii care sa imi umple sufletul de bucurie… Imi fac planuri pentru City Break-uri, imi rezerv cazarea si transportul, ma documentez temeinic si abia astept sa-mi vad visul cu ochii!
Toate bune si frumoase pana se apropie data plecarii si-ncep emotiile, culminand cu starea de rau de pe aeroport, de dinaintea decolarii, pentru ca…AM TEAMA DE ZBORUL CU AVIONUL! 🙁
Desi sunt o persoana foarte cerebrala, cu o structura mai mult tehnica decat umanista, desi am studiat in facultate foarte bine cam care sunt principiile care stau la baza zborului cu avionul, se pare ca fobia aceasta este mult mai puternica decat mine, de fiecare data! Este o „boala” de care sufera aprox. 40-50% dintre calatori, pe care unii o considera doar o angoasa, iar altii o anxietate.
Imi amintesc amuzata de primul meu zbor cu avionul, in postura de adult. Se intampla in 2004 si trebuia sa ajungem la Zurich. Toata lumea era in aeronava, pregatita de decolare, iar eu simteam ca ma sufoc si tremuram toata… O stewardesa mi-a adus un servetel parfumat umed si un pahar plin cu apa si gheata, pe care le-am folosit din plin. Timp de o ora am fost paralizata, de nici nu am indraznit sa-mi misc picioarele, abia apoi l-am lasat pe dreptul sa alunece putin in lateral. 😛
In timp, toate aceste reactii s-au mai atenuat…
E adevarat, acest lucru este si un rezultat al inmultirii numarului de zboruri de care am avut parte, dar si a faptului ca am inceput sa plecam cu copiii in vacanta. Nu am vrut sa le transmit si lor aceasta frica a mea, asa ca am incercat imposibilul, numai ca sa le fac calatoria cat mai placuta! Le-am vorbit tot timpul, le-am explicat anumite fenomene, le-am procurat din timp carti cu activitati atractive care sa le placa. Pana acum vad ca a functionat metoda…
A existat si o exceptie, in timpul unui zbor de noapte, cand am avut parte de vreme urata si de foarte multe turbulente. S-au cam speriat ele atunci si a trebuit sa le promit ca nu vom mai zbura cu avionul decat pe timp de zi.
In ceea ce ma priveste, am incercat fel si fel de metode de a-mi ocupa timpul. Cea mai eficienta s-a dovedit ascultarea de muzica la casti! Am un stick mp3 player (de pe vremea lui Stefan cel Mare), cu un soft care nu imi mai permite sa ii mai schimb playlist-ul. Daca se va intampla sa se strice… nu stiu ce o sa ma fac fara el! 😀
Cu toate astea, mi se pare ca timpul trece ATAT de greu, comparativ cu cel de dimineata de dinainte de scoala/serviciu, care dispare ca prin minune!!!
Sotul meu obisnuieste sa citeasca romane! Un zbor dus-intors ii este suficient ca sa termine o carte.
Ei bine, eu nu ma pot concentra la citit!!!
Ba mi se pare ca nu mai aud un motor (de fapt, saracul avion, doar isi regleaza viteza), ba mai apare o turbulenta, ba intervine un viraj de ma ia ameteala… Offf…. Noroc cu cate o revista de beauty care ma mai tine ocupata pentru perioade mici de timp.
Uneori, am mai reusit sa rasfoiesc ghiduri de calatorie ale destinatiilor respective, punandu-ma la punct cu unele aspecte care imi scapasera din vedere. Alteori am citit revistele puse la dispozitie de compania aeriana cu care calatoream. Dar cand ajungeam in dreptul instructajului in caz de situatii de urgenta, iar ma lua senzatia de rau! 🙁
Un lucru este cert: niciodata nu m-am asezat pe locul de la fereastra!!! La ce rau de inaltime am, nu as face altceva decat sa pun paie pe foc! Si nici nu m-am aventurat la zboruri mai lungi de 3h.
Stiu, aceasta fobie este un mare handicap pentru mine, dar ce sa fac???
Voi cum stati cu teama de zborul cu avionul? Ce metode aveti de a va petrece timpul pe parcursul calatoriei?
Nu ma puneti sa consum alcool ca nici nu-mi place si nici nu vreau sa ajung manga la destinatie! 😀
Am lucruri mult mai importante de facut acolo, decat sa ma culeaga altii de pe jos…
22 Comentarii
Hmmm…da,sentimentul asta mi-e cumva cunoscut si mie.N-as numi-o teama,insa am cumva sentimentul ca nu apartin acelui loc,ca omul nu are ce cauta acolo,la 10000m inaltime.Intotdeauna incerc sa stau la fereastra si incerc sa fac cat mai multe poze.Odata ajuns acasa,incerc sa identific locurile surprinse in fotografii.Cand sunt nori sau noapte,citesc.
Exact asta simt si eu… Si ma intreb de fiecare data: CE caut eu acolo, deasupra norilor???
Sunt constienta ca, statistic vorbind, sunt mai multe sanse sa imi cada o caramida pe cap, mergand pe strada, decat sa se intample ceva cu avionul, dar totusi…
Nodul din stomac si faptul ca nu detii nici-un fel de control sunt senzatii fff greu de combatut cu argumente stiintifice. 😛
Asta este piedica peste care nu pot trece nici eu inca pentru a face excursiile pe care mi le doresc si folosesc mijloace de deplasare terestre 🙂 Am fost fortata insa sa zbor odata, nu am avut senzatie de rau, de teama, da! Desi am avut o vreme superba si zbor lin, cele doua ore si ceva le-am petrecut intai fixand plafonul, apoi urmarind un film pe laptop (Casablanca), iar abia la final aruncand ocheade pe geam. Teoretic vreau sa depasesc aceasta teama, mi-am propus sa mai zbor, vom vedea cand… e totusi un pas inainte!
Am avut o perioada in care urmaream emisiunea „Dezastre in aer” (parca), de la National Geographic… Inchipuiti-va ca am vizionat fel de fel de cazuri, dar care nu m-au impiedicat ulterior sa merg cu avionul.
Orice lucru are un inceput… 😀
De ce sa nu recunoastem, transportul cu avionul este cel mai rapid mijloc de transport catre destinatiile noastre, asa ca avantajele sunt evidente. Nu trebuie sa renuntam la visele noastre din cauza unei fobii care, pana la urma, poate fi depasita! 😉
Mintea umana intotdeauna s-a temut si se va teme de lucruri pe care nu le intelege si cumva este firesc … Zborul cu avionul a generat, genereaza si va genera mult timp de acum incolo panica, aceasta fiind alimentata in cele mai multe cazuri de modul in care media prezinta un astfel de accident, de faptul ca aceste accidente sunt FOARTE rare si atunci ‘valoarea’ lor in sens negativ este mare si de lipsa de cunostinte in domeniul aviatic !
Nu pot decat sa va cer sa ma credeti pe cuvant ca daca incercati sa intelegeti la nivel rudimentar care sunt principiile care stau la baza zborului si modul in care sunt construite aeronavele usor usor aceasta anxietate se va diminua foarte mult !
Va propun timp de mai multe zile pret de 10-15 minute sa cititi : http://science.howstuffworks.com/transport/flight/modern/airplanes.htm
O sa aveti o alta perspectiva asupra zborului 😉 !
Multam’ fain pentru link!
Interesanta abordare si pe intelesul tuturor…
Oare va reusi sa ma „linisteasca” pana la urmatoarea plecare??? 😛
Pentru amuzament, cam atatea aeronave sunt in permanenta pe cerul Europei : http://www.flightradar24.com/47.64,16.49/5
Aprox. 7000 aeronave in zbor in acest moment…woooow! 😀
… este de preferat ca raportul dintre aeronavele aflate in zbor si cele care aterizeaza la destinatie sa fie unitar.
Touché! :))))))
Gândirea corecta vine din experiență. Din nefericire experiența vine din gândirea greșită.
Si tot pentru amuzament :
Decolarea e opțională. Aterizarea însă e obligatorie.
Zborul nu e periculos. Periculos e sa te prăbușești.
Amintește-ti ca forța gravitațională nu e doar o idee buna. E o lege.
Elicea e doar un ventilator mare, montat in fata avionului ca sa răcorească pe pilot. Când se oprește, se poate vedea cum pilotul începe sa transpire 🙂
Enjoy your flight!
Dupa acest comment, cred ca mi s-ar potrivi foarte bine vechea vorba romaneasca: „Curaj, gaina, ca te tai!” 😛
Stai linistit, @adriatica, am luat totul ca pe o gluma…
Momentan, incerc sa ma pregatesc sufleteste pentru un „next flight”, prin toate modalitatile posibile! 😉
Desigur ca,, porția” de amuzament făcea parte din categoria ,, haz de necaz” .
Destinde atmosfera și ne readuce,, rozul ” în viață … Hazul de necaz, după părerea mea, este o chestie pur românească si face ca optimismul sa fie unul ponderat. .
Cu cât o destinație de vacanță e mai frumoasă, cu atât e mai dificil de ajuns la ea. De multe ori intervine între noi și paradis un drum luuung şi obositor. Așadar … pentru ca nu s-a găsit încă soluția pentru teleportare , va doresc un zbor ușor si vacante plăcute 🙂
Alinuta,
Daca te ‘incalzeste’ cu ceva pot sa iti spun ca a existat o perioada in care nu numai ca sufeream de anxietatea zborului, dar totul incepea cu cateva zile inainte de plecare iar in avion o rugam pe sotia mea sa nu se miste de frica sa nu se ‘clatine’ avionul.
Acum dupa mai multi ani si ceva munca de studiu ma gandesc sa imi iau licenta de zbor de agrement … Iar ultimul meu zbor de lunga durata a arata cam asa (si a fost dintr-o bucata) : Bucuresti-Londra-Singapore-Sydney-Auckland, 3 ore tranzit in Londra, o ora in Singapore, 4 in Sydney …
Concluzia este ca se poate depasi aceasta ‘frica’ !
Adriatica, Eugen, multumesc din suflet pentru incurajari!
O sa incerc sa ma gandesc mult mai mult la destinatie si mai putin la drumul pana acolo…
Iar la intoarcere, nu cred ca ar fi o idee rea ca sa-mi ocup timpul cu cateva schite ale viitoarelor articole. 😉
Cred in faptul ca frica poate fi depasita!!!
Privind retrospectiv, am simtit pe propria-mi piele imbunatatiri vizibile, dar mai am inca mult „de lucru” la capitolul asta.
Mi-au mai ramas cativa pitici ascunsi bine, acolo, in creieras. Dar si cand ‘oi da de ei, sa vedeti ce-o sa le fac! 😛
Zbor din 2007 anual, maxim am avut 4 zboruri dus-intors intr-un an. La început n-am avut nicio frică de avion ba chiar adoram decolarea, era momentul meu preferat la calatoriei cu avionul 🙂 Doar ca in ultimii doi ani mediatizarea incidentelor si accidentelor de avion s-a accentuat ingrozitor si totul a culminat cu cele doua accidente aviatice ale Malaysia Airline de anul trecut. M-au ingrozit, stiu ca de fapt m-a ingrozit promovarea lor in media si pe retelele de socializare, dar ceva s-a intamplat cu mine de atunci. Prima sesizare a fost stresul pe care il am la decolare, m-a surpins inițial, căci știam cât îmi plăcea înainte 🙁
Stiu, stiu ca transportul cu avionul este cel mai sigur din lume, stiu cat de periculos este condusul masinii pe sosele, conduc de 12 ani foarte sustinut si aflu des de cate și mai cate accidente extrem de nasoale care se intampla la fiecare jumate de ora pe șoselele din România și cu toate astea urc zilnic la volan fără stres 😀
Mi-e ciudă pe atitudinea asta nouă față de zbor și sper să-mi revin. În acest sens am început să urmăresc diverse documentare cu incidente aviatice care s-au terminat cu bine (vezi „Miracle on the Hudson River”). In plus fac parakiting prin vacanțe și am zburat și cu balonul, deci sper din suflet să-mi treacă nebunia temporară cu angoasa de zbor, ceea ce îți doresc și ție, Alina 🙂
Multumesc din suflet, Bianca!
In primul rand pentru faptul ca ne-ai impartasit experientele tale legate de acest subiect! Oricum esti muuuuuuult mai CURAJOASA decat mine!!! Eu n-as face parakiting/parasailing in veci si nici nu m-as sui in vreun balon vreodata… Ma sperie rau de tot inaltimile! 😛
In al doilea rand iti multumesc pentru incurajarile tale! Sunt convinsa ca daca vorbim cat mai mult despre acest subiect sau vizionam mici filmulete, vom reusi sa diminuam aceasta fobie si sa o trecem la „si altele”. 😉
Cat despre sofat, cred ca ma poti adauga si pe mine la Clubul soferitelor pasionate si fara stres! Ador sa fac asta desi…nu stiu cum m-as comporta daca ar trebui sa merg pe Transfagarasan sau Transalpina (tot din cauza fricii de inaltime)… 😀
A fost minunat pe Transfăgărășan și Transalpina, mi-a plăcut la nebunie să conduc pe ele. Daca îți faci curaj, îți recomand Transfăgărășanul, este mai pitoresc și parca ceva mai puțin înalt ca Transalpina (care e șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România) 🙂 Dacă dorești să citești găsesti pe Bialog povestea ambelor drumuri. Scuze de off-topic, dar trebuia să-ți spun :*
Stai linistita, ca nu esti off!!! 😛
Abia astept sa citesc articolul, poate asa mai prind si eu curaj… 😉
Pingback: Leapsa despre calatorii – „misiune” indeplinita! - Jurnalul Alinutei
Pingback: Cu copiii in vacanta la Viena – turul pietelor de Craciun din oras - Jurnalul Alinutei
Pingback: Egipt, o destinatie care m-a fascinat - Jurnalul Alinutei