Apus de soare la Cabo de Sao Vicente – Portugalia

Desi nu prea am avut mult timp de documentare inaintea plecarii noastre in vacanta din Portugalia, ceea ce stiam cu siguranta era faptul ca imi doream tare mult sa vad plajele din Algarve, grotele din zona si farul de la capatul Europei, acolo unde se termina continentul si incepe Oceanul Atlantic: Farol do Cabo de Sao Vicente.

Intr-o dupa-amiaza, tot cautand prin Lagos (localitatea in care am fost cazati) o agentie de turism, de la care sa cumparam o excursie cu vaporasul, am avut norocul sa gasim una chiar ok, unde am fost consiliati ca la carte (o sa va povestesc despre aceasta experienta intr-un articol viitor). 😉

Portughezul care se ocupa de vanzari a exclamat la un moment dat:

„Daca vreti sa vedeti ceva cu adevarat frumos, incercati sa ajungeti la Cabo de Sao Vicente, inainte de asfintit. Veti fi martorii unuia dintre cele mai frumoase apusuri de soare din Europa, unde nu o sa auziti decat marea si zgomotul declansatoarelor aparatelor de fotografiat!”

Vorbele lui au fost o motivatie in plus pentru noi ca sa ne mobilizam si, cateva ore mai tarziu, ne-am imbracat frumos (ca pentru un shooting foto pe malul marii 😉 ) si-am plecat spre capatul sud-vestic al Europei.

Avand in vedere ca inchiriasem masina din Lisabona, tocmai pentru astfel de deplasari, am iesit din Lagos, am facut plinul la o benzinarie de la periferia lui (unde am admirat o superba tufa de bougainvillea), dupa care am urmat drumul catre Sagres.

Pasiunea mea pentru „vanatoarea de faruri maritime” s-a declansat dintr-o joaca, in urma cu cativa ani, pe unul din forumurile de turism de pe piata interna, unde scriam cu regularitate de ceva vreme. 🙂

Pe timpul iernii, atunci cand nu erau prea multe lucruri de povestit, ne strangeam cativa pasionati de calatorii pe un topic intitulat „Recunoasteti locul/orasul/insula/tara/etc” si incercam sa descoperim destinatii, pornind de la o fotografie postata de catre unul dintre noi, castigator al etapei precedente.

La un moment dat, am avut de identificat un far, pentru care am rascolit tot internetul si am vizualizat mii de alte faruri. Astfel am descoperit cat de frumoase, misterioase, fragile la prima vedere, dar totodata atat de puternice, sunt aceste constructii care au rol calauzitor.

Pentru mine au devenit o tinta, un tel, un ideal si un alt mod de a-mi privi viata si de a-mi urma propria cale. 😉

Prima noastra oprire a fost la Fortareata din Sagres. Nu stiam nimic legat de istoria ei sau de programul de vizitare, banuiam insa ca a fost construit acolo pentru a tine piept maurilor si altor cotropitori (ceea ce s-a dovedit a fi adevarat, pana la urma).

Amplasata pe limba unei peninsule si cocotata pe o stanca, cladirea nu impresioneaza absolut deloc prin arhitectura sa aparent banala, ci prin pozitia ei strategica si cadrul natural ametitor care o inconjoara.

Din pacate, ora tarzie la care am ajuns acolo nu ne-a mai permis si accesul in interiorul ei, insa nu ne-a parut rau ca am facut acest mic un ocol, fotografierea farului din spatele constructiei si a plajelor din apropiere, substituind acest mic inconvenient. 😛

Ne-am intors la masina, continuandu-ne drumul (aproape paralel cu oceanul) spre Cabo de Sao Vicente.

Am trecut pe langa Praia do Beliche, a carei frumusete nu avea cum sa ne lase indiferenti.

Inca un pic si am ajuns si la far…
Acolo, parcarea era aproape plina si foarte multa lume era in asteptare, pe stanci.

Cand ne-am dat jos din masina am crezut ca paralizam de frig! 😀
Veniti din Lagos, de la peste 35 de grade Celsius si imbracati ca pentru o zi torida, am fost nevoiti sa ne infasuram bine in prosoapele de plaja uitate la pranz in masina (wooow, ce noroc pe noi!!!), deoarece vantul puternic si extrem de rece s-a dovedit a fi foarte neprietenos. Nu eram singurii care faceam asta, inspirandu-ne de fapt de la cei care asteptau acolo de ceva vreme si care erau la fel de „infofoliti” ca si noi, fiecare cu ce apucase. 😛

Mai intai am vizitat incinta platformei ingradite pe care se afla amplasat farul. Am facut cateva fotografii.

Acolo se afla si o terasa, la care se comercializau sucuri si inghetata, numai ca frigul ne-a determinat sa spunem pass oricarui deliciu de acest fel!

Nu acelasi lucru s-a intamplat insa cu magazinul de suveniruri, unde era cald si bine 😀 si de unde mi-am achizitionat (in afara de clasicii magneti) doua albume cu instantanee din Algarve. Superbe fotografii!!!

Soarele se pregatea sa apuna, asa ca ne-am indreptat spre locul pe care l-am considerat cel mai bun pentru a putea urmari tot ceea ce avea sa urmeze.

Se adunasera acolo sute de oameni, iar autocare pline ochi cu turisti continuau sa isi faca aparitia. Toti asteptau momentele aproape magice ale unui apus superb.

Soarele a inceput sa coboare in mare…

4 minute – doar 4 minute ne-au fost date sa fim martorii acestui minunat spectacol al naturii!!! 🙂

Sute de oameni, mii de flash-uri si o infinitate de emotii si sentimente…
Ne simteam coplesiti de moment si incercam sa pastram pe retina noastra sau a aparatelor de fotografiat, cat mai multe fatete ale lui.

Era frig si batea vantul, dar cui ii mai pasa de asta?
Eram doar doar Noi, Apusul si Oceanul involburat!

Dupa ce soarele s-a retras sub linia orizontului, pentru binemeritata odihna de peste noapte, ne-a indreptat si noi pasii spre masina…

… unde am dat drumul la calduraaaaaa!!!! 😀 😛 😉

Stiu, am stricat un pic din romantismul momentului, dar ce sa fac? Trebuia sa gasesc o metoda pentru a-mi reveni un pic din amorteala si a putea sa tin (din nou) in mana aparatul de fotografiat, pentru un ultim instantaneu surprins la Cabo de Sao Vicente.

Am fost niste norocosi… sincronizarea noastra cu natura a fost perfecta! 🙂

Mi-era mila de cei sositi la Cabo de Sao Vicente dupa plecarea noastra si care alergau sa mai prinda ceva din apusul soarelui. Dezamagirea lor era vizibila. 🙁

Noi eram inca sedati si marcati de cele vazute. Abia daca am apucat, in goana masinii, sa fotografiem Fortareata de Belixe, pe drumul catre Sagres, iar in trei sferturi de ora am ajuns in Lagos.

Stiu, cuvintele sunt prea modeste si incapabile sa redea vreodata frumusetea si maretia celor traite…

Hai sa ne imaginam totul ca pe o poveste, o poveste care incepe cu „A fost o data ca niciodata, peste 7 mari si tari, un preafrumos far, scaldat in focul unui apus de soare…” si care se incheie cu binecunoscuta expresie: „Si-am incalecat pe-o stanca si-am sa va mai spun multe alte povesti inca!” 😉