Gata cu scoala, vacantele bat la usa, iar unii dintre noi se pregatesc de concedii pe meleagurile grecesti. Acesta este motivul din cauza caruia m-am gandit ca, poate unul dintre cele mai „fierbinti” subiecte de dezbatut in aceasta perioada este cel legat de Traseul spre Grecia, de cele mai multe ori o enigma pentru cei aflati la prima experienta in insorita Ellada! 😉
Cu aproximativ un an in urma, la o saptamana distanta de incheierea anului scolar, am pornit la drum cu noaptea in cap spre Volos, orasul grecesc de unde urma sa plecam cu feribotul spre insulele Skiathos si Skopelos.
Aveam la activ 12 traversari ale Bulgariei in drum spre si dinspre Insula Thassos asa ca, in mare parte, traseul nu ne era strain. Deja ii stiam secretele, pornind de la scurtaturi si pana la locurile preferate de politia bulgara pentru a sta la panda. 😛
De data aceasta insa datele problemei se schimbasera un pic: abia se daduse in folosinta punctul de trecere frontiera bulgaro-grecesc de la Makaza, lucru care necesita reconfigurarea traseului atat de familiar noua.
In cele ce urmeaza, am sa va prezint un fel de „Jurnal de bord” al calatoriei noastre, pe care obisnuiesc sa il intocmesc de fiecare data cand plecam la drumuri lungi: imi notez timpii de plecare/sosire in fiecare localitate importanta, numarul de kilometri, locurile in care am intalnit radare, pauzele de pe traseu, precum si alte ponturi sau recomandari care ar putea sa ajute pe cineva sa se descurce mai usor in anumite situatii.
Desi destinatia noastra finala a fost orasul Volos, trebuie sa va asigur ca traseul de mai jos este valabil atat pentru insula Thassos (chiar daca din el lipsesc ultimii 20 km pana in portul Keramoti, de unde se face transferul cu ferry pe insula), cat si pentru Asprovalta, Salonic, Paralia Katerini, Nei Pori si Platamonas.
Traseul spre Grecia
(via Makaza)
1) In ROMANIA am parcurs 81 km, dupa cum urmeaza:
03:00 Plecarea de acasa – 03:49 Giurgiu intrare = 72km
03:49 Giurgiu intrare – 03:52 Alimentare cu combustibil (Rompetrol Giurgiu) = 2 km
PAUZA: 5 min
Rompetrol Giurgiu 03:57 – Vama Russe 04:07 = 7 km
PAUZA: 7 min (vama, vigneta/2 saptamani = 12 eur)
2) In BULGARIA am parcurs 393 km, dupa cum urmeaza:
Russe (vigneta) 04:14 – Russe iesire 04:23 = 14 km
Russe iesire 04:23 – Byala intrare 04:56 = 45 km
Atentie: De obicei e radar la iesirea din Russe (in dreptul parcarii cu restrictie de viteza), la km 21 si la intrarea in Byala, inainte de sensul giratoriu!
Byala intrare 04:56 – Byala iesire 05:00 = 6km
Byala iesire 05:00 – Veliko Tarnovo intrare 05:31 = 45 km
V.T. intrare 05:31 – V.T. iesire 05:35 = 5 km
Din 2007 am mers spre Thassos, in fiecare an, NUMAI pe varianta Pasul Shipka si nu pe Pasul Na Republica! Intr-una din veri, am avut o tentativa de a o lua pe Na Republika, dar neavand timp de a face experimente, ne-am razgandit in ultimul moment, neregretand insa alegerea facuta! Ideea era ca de la Debelets, unde se despart cele 2 variante de drum, am scapat de toata „codita” de masini care se formase de la granita, iar aglomeratia a disparut ca prin minune.
Diferenta intre cele doua variante (Shipka si Na Republica) este de aproximativ 15-20 km (masurata intre Veliko Tarnovo si Stara Zagora) si de maxim 10-15 minute de sofat. Desi multi sunt reticenti cand vine vorba de aceasta zona, daca ar fi sa compar Shipka cu ceva de la noi, as alege cu siguranta drumul sinuos dintre Predeal si Brasov, asa ca nu il voi recomanda celor care sufera de rau de masina.
Un plus al acestei variante ar fi ca pe aici este interzis accesul autovehiculelor de mare tonaj, de aici si lipsa aglomeratiei pe acest traseu. Alte avantaje ar fi calitatea drumului, lipsa radarelor si nu in ultimul rand peisajul deosebit si racoarea de care uneori e nevoie pentru a mai „condimenta” traversarea tarii vecine.
Drept urmare, in cele ce urmeaza va voi prezenta Traseul spre Grecia, varianta SHIPKA (si nu Na Republika)! 😉
Veliko Tarnovo iesire 05:35 – Gabrovo (intrare pe centura) 06:00 = 34 km
Centura Gabrovo = 12 km
Gabrovo iesire 06:12 – Shipka – popas turistic 06:30 = 15 km
PAUZA: 9 min
Shipka – popas turistic 06:39 – Shipka – sat 06:54 = 13 km
Shipka – sat 06:54 – Kazanlic intrare 07:02 = 12 km (echipaj de politie in Shipka sat – pentru controlul tirurilor)
Atentie: In Kazanlic, la primul sens giratoriu se face stanga, urmand indicatorul de Stara Zagora, pana se ajunge in dreptul unui rau. Apoi se merge paralel cu canalul raului pana la intersectia semaforizata, unde se face iar stanga, mergand drept inainte pana la iesirea din oras!
Kazanlic intrare 07:02 – Kazanlic iesire 07:07 = 5 km
Kazanlic 07:07 – Stara Zagora 07:23 = 27 km
Atentie: La intrare in Stara Zagora, la prima intersectie se vireaza la dreapta, pe strada Han Asparuh, apoi se face stanga la sensul giratoriu si se tine soseaua drept inainte pe B-dul Patriarh Eftimi, pana la iesirea din oras!
Traversare Stara Zagora = 9 min/7km (semafoarele sunt sincronizate)
Stara Zagora 07:31 – Dimitrovgrad 07:59 = 39 km
Atentie: Nu urmati indicatorul spre Centru, ci pe cel de Plovdiv, virand stanga la sensul giratoriu, pe varianta orasului Dimitrovgrad!
Traversare Dimitrovgrad = 5km/5 min
Dimitrovgrad 08:04 – Haskovo centura 08:11 = 11 km
Traversare Haskovo = 6km/10 min
Atentie: Orasul Haskovo poate fi traversat prin centru, virand la dreapta la intersectia semaforizata (in forma de T), apoi la stanga la urmatoarea. Se face bucla mare pana la STOP, apoi dreapta, urmarind directia Kardzhali!
Haskovo 08:21 – Kardzhali 08:52 = 40 km
Atentie sporita in dreptul Postului de Politie aflat la distanta de 4km pana in Kardzhali, unde este o restrictie de 50 km/h si unde in permanenta vegheaza cate un echipaj!
PAUZA de alimentare OMV Kardzhali + traversare oras = 6km/21 min
Kardzhali 09:13 – Makaza 09:40 = 46 km
Atentie: Cu 20 km inainte de Makaza si in dreptul podului de la intersectia cu drumul spre Zlatograd sunt echipaje de politie, care abia-si asteapta musterii vitezomani!
PAUZA: 10 min de stat in vama
3) In GRECIA am parcurs 482 km, dupa cum urmeaza:
Makaza 09:50 – Komotini 10:09 = 24 km
Atentie: La primul semafor, pentru a ajunge pe autostrada se face STANGA si NU DREAPTA spre intrarea in Komotini!!!
Ocolire Komotini si intrare pe Autostrada Egnatia Odos = 2 km/6 min
Komotini 10:15 – Xanthi Est10:33 = 42 km
Punct Taxare Autostrada (PTA) Yasmos: PTA = 2,4 eur (la 12 km distanta pana in Xanthi)
Xanthi Est10:33- Xanthi Vest10:38 = 10 km
Xanthi Vest 10:38 – Kavala Est 10:54 = 37 km
ATENTIE: La 18 km distanta de Xanthi Vest are loc iesirea de pe Autostrada Egnatia Odos spre THASSOS, prin Chrysoupoli (ora 10:46). Din acest punct, drumul se continua cu inca 20 km pana in Keramoti, locul de unde se ia feribotul catre Thassos.
Ocolire Kavala = 11 km/7 min
Kavala 11:01 – Amfipolis 11:28 = 53 km (drum cu multe viraje)
PTA = 2,4 eur (Sidirochori)
Amfipolis 11:28 – Asprovalta 11:37 = 19 km
Pont: La 3 km distanta de Amfipolis, se poate iesi de pe autostrada pentru alimentare la un Shell (primul remarcat de mine, venind dinspre Makaza)
Asprovalta 11:37 – Thessaloniki 12:08 = 68 km
PTA = 2,4 eur, la 46 km distanta de Asprovalta
Thessaloniki 12:08 – Katerini 13:09 = 68 km (iesire de pe A2 spre Atena)
PTA = 1,2 eur + 2,2 eur
PAUZA de masa la Olympus Plaza (~1,5 km pana in Katerini) = 30 min
Ocolire Katerini = 9km/6 min
Katerini 13:15 – Larissa 14:04 = 73 km
PTA = 2 eur + 2 eur + 1,4 eur
Larissa 14:04 – Volos 14:39 = 62 km
PTA = 4 eur
Cu 14 km inainte de Volos se iese de pe Autostrada.
Atentie: Nu va lasati pacaliti de traseul extrem liber, deoarece drumul este foarte valurit, iar viteza trebuie micsorata cu simt de raspundere!
Volos 14:39 – Port Volos 14:46 = 4 km
Pentru a ajunge la rapid la Port, se va urmari indicatorul „City Center – Passenger Terminal”.
Noi am avut bilete pentru feribotul de la ora 18:00, deci am reusit sa ne incadram foarte bine in timp. 😉
Facand un scurt rezumat al Traseului Romania – Volos, obtinem urmatoarele date:
Total traseu (RO – Volos): 81 km (RO) + 393 km (BG) + 482 km (GR) = 956 km
Total durata: 11h 46 min
Sofat efectiv: 10 h 24 min
Pauze: 1h 22 min
Total taxe autostrada Grecia: 2,4 + 2,4 + 2,4 + 1,2 + 2,2 + 2 + 2 + 1,4 + 4 = 20 eur
La intoarcere, lucrurile au decurs in felul urmator:
Traseul dinspre Grecia (Thassos – Romania)
KERAMOTI – GIURGIU = 510 km (Total: 7h40min)
11:15 Imbarcare pe ferry in Limenas – 12:00 Debarcare in Keramoti
12:05 Plecarea din Keramoti – 12:25 Intrarea pe autostrada A2 (Autostrada Egnatia Odos) = 20 km
12:25 Intrarea pe autostrada – 12:43 Punct Taxare Autostrada – Yasmos (2,40 eur) = 39 km
Atentie: Iesirea de pe Autostrada spre Vama Makaza NU se face pe Komotini Vest, ci pe Komotini Est, unde apare si denumirea de Bulgaria pe indicator.
La primul semafor se face stanga, iar la al doile dreapta. NU SE INTRA IN ORAS!!!
12:43 Taxare autostrada – 12:59 Semafor nr. 2, zona Komotini = 33 km
12:59 Semafor nr. 2, zona Komotini – 13:17 Vama Makaza = 25 km (situata la aprox. 670 m altitudine)
PAUZA: 40 min de asteptat la coada in vama Makaza.
13:57 Control pasapoarte vama Makaza
14:05 Plecarea din vama Makaza
Atentie: Echipaje de politie la 11 km distanta de vama (sub podul de la intersectia cu drumul spre Zlatograd) si la 20 km de vama (la linia continua).
14:05 Vama Makaza – 14:35 Intrarea in Kardzhali = 46 km
Echipaj de politie la 4km distanta de intrarea in oras.
14:35 Intrarea in Kardzhali – 14:41 Iesirea din Kardzhali = 5 km
Echipaj de politie la Postul de Politie aflat la distanta de 4km distanta de oras (restrictie de 50 km/h).
14:41 Iesirea din Kardzhali – 15:11 Intrarea in Haskovo = 40 km
15:11 Intrarea in Haskovo – 15:41 Iesire din Haskovo = 8 km
15:23 PAUZA la OMV-ul de la iesirea din Haskovo = 18 min
15:41 Iesire din Haskovo – 15:49 Dimitrovgrad = 10 km
15:49 Dimitrovgrad – 16:22 Intrarea in Stara Zagora = 43 km
16:22 Intrarea in Stara Zagora – 16:30 Iesirea din Stara Zagora = 7 km
Atentie: Pentru intrarea in Kazanlik se urmareste indicatorul de SOFIA si nu de BURGAS!!!
16:30 Iesirea din Stara Zagora – 16:48 Intrare in Kazanlic = 29 km
16:48 Intrare in Kazanlic – 16:56 iesirea din Kazanlik = 5 km
16:56 iesirea din Kazanlik – 17:02 Shipka Sat = 8 km
17:02 Shipka Sat – 17:05 Intrarea pe Shipka = 3 km
17:05 Intrarea pe Shipka – 17:20 Popas Shipka = 13 km
17:20 Popas Shipka – 17:37 Iesirea de pe Shipka = 15 km
Centura Gabrovo = 12 km
17:53 Iesirea de pe centura Gabrovo – 18:04 Dryanovo (radar) = 14 km (In Dryanovo sunt benzinarii Shell si LukOil pentru doritori).
18:04 Dryanovo – 18:18 Intrare Veliko Tarnovo = 20 km
18:18 Intrare Veliko Tarnovo – 18:22 Iesire Veliko Tarnovo = 5 km (Am mai observat un OMV in Polycrayshte si un alt echipaj de politie in KUTSINA).
18:22 Iesire Veliko Tarnovo – 19:00 Byala iesire (politie in sensul giratoriu) = 51 km
19:00 Byala iesire – 19:28 Intrarea in Russe = 45 km
Atentie: Politie la restrictia de 70km/h de la Obretenik.
19:28 Intrarea in Russe – 19:37 Vama Russe (plata taxa de pod 2 eur) = 14 km
19:45 Vama Giurgiu
Acesta a fost desfasuratorul traseului nostru de intoarcere in tara, din iulie 2014. Nu am zis si nu voi zice niciodata ca e cea mai buna varianta de traseu, ci doar ca e cea pe care noi am urmat-o si o vom urma de fiecare data.
Daca am scadea din timpul total asteptarea nedorita din vama, traseul s-ar putea parcurge usor in 7h, cu tot cu pauza de alimentare/masa. Recunosc sincer ca am avut si cativa iepuri buni si am mers o mare parte din drum grupati (cate 4-5 masini de RO), cu viteza cat de cat constanta si atenti la restrictiile de viteza din zonele cu probabilitate mai mare de prezenta a radarelor. Din pacate, am observat o inmultire semnificativa a echipajelor de politie pe aceasta varianta de drum, comparativ cu anii trecuti.
„Secretele” obtinerii unui timp bun la traversarea Bulgariei ar fi urmatoarele:
- cunoasterea drumului cu temeinicie, fara rataciri, intoarceri sau pierderi inutile de timp. Un GPS si o harta buna va pot fi de mare ajutor!
- cunosterea cat de cat a amplasarii radarelor pe traseu pentru ca, de cele mai multe ori, bulgarii au „prostul obicei” de a se posta cam in aceleasi locuri, lucru confirmat de la an la an. 😀
Personal, in traversarea Bulgariei, de cele mai multe ori am intalnit radare la:
1) iesirea din Russe spre Byala (in dreptul parcarii cu restrictie de viteza);
2) Obretenik (unde se vira la dreapta pentru devierea spre Byala in anii trecuti);
3) Radanovo (de 2 ori, in curba dinaintea intrarii in localitate),
4) Polikrayshte (inainte de Veliko Tarnovo);
5) iesirea din Veliko Tarnovo;
6) Dryanovo de 4 ori, chiar in mijlocul localitatii.
- sa ai un „iepure” bun in fata, de preferinta bulgar (dar nici cu romanii nostri nu-mi este rusine 😛 ) si sa te tii bine dupa el, in limitele bunului simt;
- sa ocolesti, pe cat se poate, traversarea oraselor unde, uneori, pot exista intarzieri din cauza semafoarelor;
si, nu in ultimul rand,
- sa nu „dormi” pe drum 😀 , mai ales in afara localitatilor, in camp deschis sau pe autostrazi, unde se poate circula si cu viteze de peste 100km/h.
75 Comentarii
buna,au fost foarte de folos informatiile cu privire la drumul Bucuresti -Grecia insa eu in vara aceasta voi pleca in Halkidiki…banuiesc ca drumul e comun pana la un anumit punct…daca ai fost in Halkidiki si m-ai putea ajuta cu ceva informatii traseu Makaza- Halkidiki eventual statiunea Ouranoupolis pe muntele Athos.Multumesc!
Buna Eleonora!
Da, drumul este comun cu cel spre Halkidiki pana intr-un anumit punct. Nu sunt inca sigura daca inainte sau dupa Salonic era indicator de Halkidiki. Nu as vrea sa iti dau o informatie eronata asa ca, daca ai putina rabdare sa imi verific notitele aflate acasa, poate reusim sa ii dam de cap si traseului pana la Ouranoupolis!!! 😉
Saru mana, Eleonora !
Drumul este comum pana la nodul Asprovala
Imagine de pe google stret view:
http://bit.ly/1Srt7Xa
Iesiti din nodul Asprovalata , merge pe DN 2 pana unde se faca stanga spre Stavros, Olympiada:
http://bit.ly/1SrtfG8
De la nodul Asprovalata pana la Ouranoupolis sunt 71,5 km
Traseul aici:
http://bit.ly/1SrtktA
Traseul Makaza – Ouranoupolis 271 km
Traseul aici:
http://bit.ly/1SrtpgU
Vad ca ti-a raspuns deja Ionut, caruia ii multumesc din suflet pentru ajutor!!!
Sa ai mare incredere in ce spune el, pentru ca e un AS in domeniul asta… 😉
Ii cunosc activitatea de ani de zile si stiu cat e de pasionat cand vine vorba de drumuri, trasee, GPS si Google Maps!
Daca mai ai si alte neclaritati, il poti intreba cu incredere!!! 😛
O singura data am facut drumul (dus-intors). Am fost prin pasul Shipka si m`am intors pe celalat (Republika), … sau invers. Drumul prin na Bulgaria nu mi s-a partut deosebit; o tara cenusie, fara strop de culoare (sunt subiectiv). Am facut doar doua opriri, una fortuita de vezica celui mic si una, la fel de fortuita, … am ratacit drumul, dar nu pot preciza in ce zona, la ce intersectie … etc. Drumul prin Grecia mi`l amintesc vag intrucat eram rupt de obeseala si ala din fata mea baga gaz sa prinda nu stiu ce ferryboat. Imi amitesc doar ca era foarte cald si ca Grecia e mai luminata decat Bulgaria. A fost prima oara cand drumul nu s-a integrat in placerea vacantei. Toata lumea ma speriase cu politia bulgara care face si drege … Totusi, atat timp cat respecti regulamentul (si ma refer aici, in principal, la limitarile de viteza) nu are ce sa mearga prost din cauza politiei rutiere de la sudul Dunarii. In plus, de ce atata graba ? Nu trebuie sa ajungi la program, ce naiba, esti in concediu …. nu la vreo competitie automobilistica (Bulgaro-Ring). Practic de asta am fost mirat de grupurile compacte de masini de .ro ce goneau nebuneste spre Grecia (probabil) … Pai cum sa nu ai teama de politie cand conduci iresponsabil ? Nu am alimentat in Bulgaria, am asteptat sa ajung in Grecia (prejudecati). Anul acesta o sa dau la imprimanta articolul de mai sus si o sa`l inmanez copilotului spre atenta luare aminte.
Multam fain !
Buna A.V.V.! Cu multa placere!!!
Sunt convinsa ca multe dintre fotografii ar putea fi de ajutor in punctele mai delicate de pe traseu.
Cat despre competitie automobilistica, nici vb de asa ceva!!! Si asta ti-o spune cineva care are la activ 16 traversari ale Bulgariei….
Cei care ma cunosc de fff multi ani, respectiv de prin 2009-2010, pe vremea cand scriam pe Softpedia, pe topicul care ar fi trebuit sa fie unul destinat numai barbatilor 😉 („Cu masina spre Grecia”), poate ca isi mai aduc aminte povestirile mele…
Prima noastra experienta cu drumul spre Grecia a fost in 2006, cand am urmat traseul pe Sofia. Atunci am fost ghinionisti, din toate punctele de vedere!!!
La nici o ora distanta de granita, am fost opriti de politia bulgara in plin camp. Prietenii nostri erau primii si au fost acuzati de depasirea vitezei (au bulgarii niste „pistoale antice” de detectat viteza, cu care te trezesti ca-ti „sar” in fata masinii). Din pacate, pe vremea aceea negocierea se pornea de la 100 eur si nu ca acum. Apoi am trecut noi in fata, respectand ABSOLUT TOATE restrictiile lor (uneori aberante) de 30 kmph, care nu aveau nici-un indicator de terminare a lor. Undeva dupa Sofia, in afara localitatii, in fata noastra aveam un tir, pe care sotul meu a incercat sa-l depaseasca. Din pacate, se apropia o ingustarea a drumului de la 2 benzi la una, iar in fata noastra a iesit un politist (pus „special” acolo) care, spre surpriderea noastra, stia si un pic de engleza si care i-a spus cu nerusinare: ori 300 eur ori il lasa fara carnet. Singura alternativa era sa facem un drum pana la Kulata, la vama, unde ne-ar fi pus nu stiu ce stampila pe pasaport (care ne-ar fi interzis intrarea pe teritoriul Bulgariei pe nu stiu ce perioada), iar dupa aceea sa ne intoarcem la el pt recuperarea carnetului. Degeaba i-am spus noi ca avem un copil mic in masina si ca nu putem sa pierdem inca 7-8 ore pt o stampila, pt ca politistul nu s-a lasat induplecat decat cu…200 eur. La naiba! Cam atat costase sejurul pt o persoana pt o saptamana in Halkidiki!!!. 🙁
Am platit atunci cat pt toate traversarile noastre ulterioare, asa ca trebuie sa fii constient ca toate cele care au urmat au fost adevarate surse de stres pt noi, CHIAR daca am respectat tot ce se putea respecta in materie de reguli de circulatie.
10 ORE a durat traversarea Bulgariei, din cauza restrictiilor de viteza si a ocolirilor obligatorii (se faceau niste lucrari), cu blocaje in trafic, la 40 grade Celsius (de ne cedase pana si instalatia de aer conditionat) si un copil de 4 ani pe bancheta din spate. Nu vrei sa stii cum a fost… Cand am ajuns in Seres, ne tremurau picioarele.
La intoarcere am reusit sa scurtam aceasta durata, pana pe la vreo 6-7 ore, deoarece 3/4 din drum le-am facut in spatele unui grup de 3 VW, cu nr-e de Ardeal, care rulau super meserias, de abia ne puteam tine de ei. 😛 Ne-am gandit ca daca-l vor opri pe primul vom opri cu totii si amenda va fi impartita „echitabil” la 5.
Ca o concluzie: de atunci, am preferat INTOTDEAUNA cea mai scurta varianta de traversare a Bulgariei, care a fost si va ramane (cred) cea prin Svilengrad. Mai bine mergeam 3h pe autostrazi in Grecia decat sa mai intarziem vreun minut in Bulgaria. Acum, de cand cu Makaza, e adevarat ca facem cu vreo 45 min in plus prin Bulgaria (poate chiar mai mult), dar doar in jur de o ora prin Grecia. Asa ca un castig de mai bine de o ora la traseu chiar a meritat schimbarea lui. 😉
Eu folosesc inca din 2006 o harta achizitionata de la bulgari, din primul Shell de la Russe si trebuie sa-ti marturisesc ca este foarte buna (si actuala) chiar si dupa atatia ani! Ne-a scos intotdeauna din incurcatura, chiar si atunci cand GPS-ul ne-a „trimis” pe niste coclauri in 2007 sau cand am abordat scurtaturi prin niste sate „uitate” de lume, dar care insa apareau pe harta noastra!
Avantajul acesteia este ca localitatile sunt scrise cu caractere chirilice (rusesti), asa ca nu pot fi create confuzii intre denumirea originala si „traducerea” ei in limba engleza.
Of, hai ca iar m-am intins la povesti…
O sa postez aici noutati despre drumurile din Bulgaria si Grecia , ce se mai contruieste , stadiul lucarilor, deschideri de drumuri noi , etc !
Multumim anticipat, Ionut!!! 🙂
Nu uitati ca au fost demarate lucrarile de reabilitare la podul de la Giurgiu, circulatia de la 15 Iunie se va face alternativ … O sa fie un cosmar !
Atentie mare cand va ‘dimensionati’ durata calatoriei, mai ales cei cu bilete de ferry cumparate sau rezervate !
Da, Eugen, asa este…
Deocamdata lucrurile au decurs ok, pt ca inca nu au inceput vacantele. De vineri incolo insa cred ca va fi jale. 🙁
Am rugat pe toata lumea care mai are noutati sa ne dea si noua de stire!!!
Cat despre ferry, noi am trecut prin situatia asta anul trecut si nu vreau sa mai treaca si altcineva prin asa ceva!!! Mai bine va asigurati o noapte de cazare intermediara, decat sa pierdeti feribotul din cauza problemelor din trafic. Nu de alta, dar 150-200 eur/traversare cu ferry nu-s de ici de colo…
Bune sfaturi , buna detaliere a traseului … Buna Alina !
Chiar daca pentru vacanta din acest an din Thassos am ales sa folosim traseul prin Pasul Na Republica , am găsit destule informații utile in jurnalul tău de bord . Nu am avut experiențe triste in ceea ce privește Politia din Bulgaria nici in anii precedenți , însă este de notat faptul ca ,,a nu dormi pe drum ” nu este similar,, a nu conduce preventiv ” 🙂
Micile pauze de relaxare , (de regula la aproximativ la 200 km parcurși ) , le-am făcut in benzinarii ( OMV ,Rompetrol, Lukoil ) , identificate din timp pe traseul nostru , food service-uri lor punând la dispoziție servicii menite sa vina in întâmpinarea nevoilor personale ale fiecăruia dintre noi . Alegând câteva minute de relaxare , o pauza de fumat , cafea , apa ori o comunicare rapida prin intermediul WI-FI . Pe lângă faptul ca ai la dispoziție aceste servicii, cei aflați in tranzit pot folosi ca instrument de plata cardul si produsele sunt disponibile “to go” (la pachet) – ambalate adecvat. Părerea mea 🙂
Am sa revin cu amănunte si chiar cu câteva fotografii din călătoria noastră .
Felicitări pentru acest Jurnal de bord pentru care se pare ca mulți dintre prietenii Jurnalului si-au manifestat un interes crescut fata de acest subiect !
Va doresc tuturor multa bafta , drumuri bune si vacante cat mai plăcute ! @A.
Varianta Shipka e mai mult pentru nostalgici, Adrian! 😛
Multumesc mult pentru urari si asteptare usoara iti doresc (stiu ca mai aveti fff putin pana la vacanta)!
Iar cand vei avea noutati despre drum, poate ai sa le impartasesti si cu noi…
Multumim anticipat!
Ai vreo idee si cand e programat sa fie finalizat???
Ma voi documenta si voi posta ! Numai bine !
Multumim pentru up-date, Ionut! 🙂
stii cumva unde pot sa vad un program pt ferry spre skiatos ?
Buna!
Cu scuzele de rigoare pt intarzierea raspunsului (sunt in vacanta, departe de calculator sau laptop 😛 ), pot sa iti spun ca cele doua companii de ferry care asigura transferul pana in Skiathos sunt Hellenic Seaways si ANES. Daca ai sa citesti articolul meu „Cum am ales, cum am ajuns si cum m-am indragostit de Insula Skopelos” ai sa gasesti linkurile celor doua companii (trebuie doar sa dai click pe cuvintele albastre).
Nu am remarcat diferente notabile la pret (poate ANES -ul sa fie un pic mai ieftin totusi).
Sper sa iti fie de folos!
Buna ziua !
Începând cu 1 ianuarie 2016 se modifica taxele de drum din Bulgaria astfel:
autoturism
7 zile – de la 10 leva sau 5 euro la 15 leva sau 8 euro,
o luna de la 25 leva sau 12 euro la 30 leva sau 15 euro,
anuală – 97 leva sau 50 euro.
Mai multe informați la aceste linkuri:
http://www.api.bg/en/prescentar/novini/2016-annual-vignette-cars-will-be-97-bgn/
http://www.novinite.com/articles/17175/Bulgaria+Raises+Prices+of+Motorway+Vignette+Stickers
Taxa de drum in Bulgaria pe o saptamana va fi 15 leva sau 8 euro.
Daca stai doua saptamani in Grecia , mai bine iti iei taxa de drum pe o luna de zile.
30 leva sau 15 euro
Si iesi mai bine la pret decat 2 taxe de drum pe o saptamana.
Multumim mult pentru noutati, Ionut!!!
Chiar e bine de stiut, mai ales ca doar maine nu-i poimaine si vine vara cu vacantele ei in….Grecia! 😉
ADIO Centura de Sud , Centura de Nord , Prin Orasul Sofia !
Vom traversa Sofia numai pe autostrada ! Si cand ne ducem in Grecia si cand ne intorceam spre Romania !
Buna,
Merg prima data in Grecia prin Bulgaria ( Kulata). Vreau sfaturi…multe, multe, multe! Multumesc
Buna Adrian!
Din pacate, pe Kulata nu am mai fost de vreo 10 ani, experienta pe care nu as vrea sa o mai repet vreodata!!! Este cea mai lunga varianta de a traversa Bulgaria (si plina de radare), recomandata doar celor care locuiesc in vestul Romaniei si nu ies din tara pe la Giurgiu.
In rest, toti cei care stiu despre ce este vorba folosesc varianta Makaza, mult mai rapida si recomandata chiar si celor care aleg destinatii din vestul Greciei. Si zic asta deoarece n-ar trebui sa sperie pe nimeni cei 50 km in plus, deoarece mai mult de jumatate din drum va fi parcurs pe autostrada.
Pana la inceperea vacantelor sper sa reusesc sa scriu si despre traseul spre Grecia parcurs in 2015, dar tot varianta Makaza.
Sfaturi mai multe decat am scris deja, nu cred ca mai am, dar iti pot confirma faptul ca cine si-a printat articolul de mai sus a ajuns la destinatie rapid si fara sa se rataceasca. 😉
Tinem legatura!!!
Multumesc pentru promptitudine, Alinuta. Tocmai asta este problema, sunt din vestul tarii, iar drumul prin Macedonia, parcurs in ultimii ani, se pare ca a devenit nesigur. De aceea aveam nevoie de impresii de drum prin Kulata. Sa aleg varianta Makaza este un efort de aproximativ 500 km dus-intors, plus doua cazari…birrrr…
De aceea am si facut precizarea cu vestul tarii, ca sa nu se creada cumva ca sunt vreo fanatica a traseului prin Makaza!!! 😛
Intr-adevar, nu are sens sa faci un ocol atat de mare…
Ca sfaturi de drum (pt traversarea Bulgariei) nu as putea sa iti spun decat urmatoarele:
– incearca pe cat posibil sa respecti indicatoarele de limitare a vitezei, pt ca politistii lor au marea placere de a aparea exact acolo unde te astepti mai putin (la iesirea din tuneluri sau iti sar cu pistolul de radar de dupa vreo tufa – noi suntem patiti pe varianta aceea 🙁 ).
– incearca sa te tii aproape de vreo masina bulgareasca (ei stiu si drumul si locurile pe unde sunt amplasate radarele);
– daca vei citi comentariile anterioare, vei afla care este ultima si cea mai rapida varianta de traversare a Sofiei (vezi Neagu Ionut);
Pentru Grecia: daca ai detector radar, sa nu uiti ca la intrarea in Grecia sa il ascunzi in bagaje. „Utilizarea sau deţinerea sistemelor anti-radar sau de detectare a radarului de către conducătorii mijloacelor auto pe drumurile publice din Grecia este interzisă prin lege. Fapta constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de 2.000 euro (art. 103 din Codul Rutier elen prevede şi reţinerea pe loc a permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, precum şi reţinerea actelor maşinii şi a plăcuţelor de înmatriculare auto pentru 60 zile).” (MAE)
Mda, dar eu intru in Bulgaria din Serbia, pe la Dimitrovgrad si ma interesa daca autostrada Sofia – Kulata este functionala. In rest, in ceea ce priveste regulile de circulatie, sigur ca o sa le respect nu doar pentru siguranta mea, dar si pentru ca asa este corect. Si politistii sarbi si cei macedoneeni stau tot la panda ca si bulgarii, insa au , se zice, ceva mai mult respect pentru turistii romani.
Abia acum am inteles situatia ta…
Hai ca am sa il rog pe colegul Neagu Ionut sa ne dea lamuriri suplimentare (stiu ca este abonat la nise site-uri bulgaresti de profil).
Poate reuseste el sa faca putina lumina!!! 🙂
Buna Alinuta,
Am tot citit articolele tale despre Skopelos si asa ne-am decis si noi sa vizitam insula, pare absolut superba ! Vom calatori cu un bebe de 1 an si un pic si ne-am gandit sa facem o oprire si la dus si la intors ca sa suporte mai usor drumul lung. Cazarea o luasem deja in Lake Kerkini inca dinainte sa citesc articolul acesta despre traseu… in aceste conditii pe unde ne recomanzi sa o luam ? Google maps imi sugereaza traseu prin Ruse-Sofia , 606 km in 8h50′, stii cumva daca este ok acest traseu ?
Multumesc mult 🙂
Buna Valentina!
Ati facut o alegere minunata, Skopelosul fiind intr-adevar o insula SUPERBA!
Iti recomand sa faci o simulare Bucuresti-Volos pe ViaMichelin. Acolo vei putea sa alegi intre diverse variante de traseu, facand o comparatie intre lungimi si timpi de parcurgere. Din cate imi amintesc, desi pe varianta Sofia traseul era ceva mai scurt, dpdv al duratei de parcurgere a fost mult mai avantajoasa varianta Makaza. Eu intotdeauna am preferat sa aleg cea mai rapida varianta de traversare a Bulgariei, fiind tara in care pierzi cel mai mult timp. Pe varianta Makaza, la 24 km distanta de granita bulgaro-elena se intra deja pe Autostrada, urmand apoi un drum aproape constant pe aceasta, pana in Volos. Vi-l recomand din tot sufletul, mai ales ca mergeti insotiti si de bebeu, dar asta NUMAI in situatia in care puteti anula rezervarea de la Lake Kerkini (altfel ar fi un ocol prea mare si nejustificat, dupa parerea mea). Asprovalta, de ex., ar putea fi o varianta de cazare intermediara echivalenta celei de la Lake Kerkini, dar pt varianta de traseu pe Makaza… 😉
Multumesc pentru raspuns. E tare ciudat, ViaMichelin imi arata 958 km si 15h pe varianta Makaza, pana in Volos, fata de 920 k si 13 h pe varianta Sofia. Iar googlemaps cu cate 2 ore mai putin pentru fiecare varianta.. Rezervarea la kerkini nu se mai poate anula fara costuri asa ca vom alege varianta cu Sofia and hope for the best 🙂
Nu e nimic ciudat, este normal sa fie asa! 😛
Daca la capitolul „nr. de km” ViaMichelin se apropie de realitate, aproximarea timpului de sofat este oarecum relativa. Fiecare sofer are stilul lui de condus, plus ca mai sunt si unele scurtaturi, diferente de distanta intre ocoliri sau traversari de oras, mers constant (sau nu) pe autostrada samd. D-aia am si scris acest articol, cu scopul de a-i ajuta pe cei care au nevoie de informatii exacte si reale sau de ponturi direct din teren. 😉
Daca nu te-am convins, poti calcula si singura media vitezelor de mai sus, pe diferite tronsoane de drum. Mai mult ca sigur o sa fii surprinsa sa constati ca nu suntem nici pe departe niste vitezomani. Doar ca pe varianta Makaza drumul este mult mai lejer, in 5h se incheie socoteala cu Bulgaria, iar pe Autostrada masina a stat mai mult pe pilot automat.
Google Maps cred ca e debusolat rau de tot… Probabil ca a stabilit traseul in linie dreapta, peste mari si tari!!! 😀
Cea mai mare incredere o am in aplicatia WAZE, instalata pe telefonul mobil: acolo hartile sunt actualizate in fiecare secunda, iar programul ne ofera cea mai scurta varianta posibila. Am incercat o simulare si el mi-a dat tot varianta prin Sofia, doar ca timpul total este mai mare decat al nostru (cu tot cu pauze). :))))))
O sa fie bine si pe Sofia! Doar plecati in concediu si nu la vreun concurs de Formula 1. 😉 Trebuie doar sa va inarmati cu muuuuulta rabdare si atentie, pt ca traversarea Bulgariei este o adevarata provocare la capitolul asta!
Multumesc Alinuta. Am ales sa intru in Bulgaria prin Serbia pentru ca pe la Vidin nu am reusit, inca, sa ma lamuresc, de ce majoritatea care trec spre Sofia o iau din Montana spre Botevgrad, in loc de Berkovitsa – varianta mai scurta.
Buna ziua, Domnule Adrian! Va ajut eu cu Traseul spre Grecia prin Sofia – Kulata !Va rog să îmi dați ceva de contact : Messenger de facebook, whappapp,
Multumesc, contact pe whatsapp
Salutare Adrian!
Sa stii ca numarul a ajuns la dl Neagu Ionut, asa ca mi-am permis sa il sterg de aici, din motive lesne de inteles. 😉
Ma bucur mult de tot ca te poate ajuta!!! E un OM de toata isprava!
Am reusit sa anulez Lake Kerkini si o sa caut cazare in Asprovalta cum recomandai, ca sa facem traseu cum l-ai descris mai sus.
mersi mult de informatii 🙂
Cu multa placere, Valentina! Sa fie intr-un ceas bun si sa aveti parte de o super-vacanta, exact asa cum vi-o doriti!!! 😀
Buna ziua,
Foarte folositor articolul. Felicitari!
Va rog, daca se poate, as dori si eu informatii despre traseul prin Sofia- Kulata. Oare dl. Neagu Ionut ar putea pune informatiile aici, daca le-a actualizat pentru Adrian? Merg in Thasos la sfarsitul lui iunie. Si noi am facut drumul pana in Grecia prin Serbia si Macedonia si nu suntem hotarati daca sa mergem tot pe acolo. Nu prea avem informatii daca e sigur sau nu. Stie cineva mai multe? Multumesc si vacante reusite!
Buna Carmen!
Banuiesc ca si voi tot din vestul tarii veniti… 😛
Am sa vb cu dl. Neagu Ionut, sa vedem cum sta cum timpul liber si sunt convinsa ca ne va ajuta cu informatii utile!
Buna seara !
Va voi relata traseul Bucuresti – Lefkada .
Traseu Bucuresti – Lefkada cu localitatile importante :
Bucuresti – Giurgiu – intrare in Bulgaria – Russe – Byala – Pleven – Lukovit – Zlatna Panega – Yablanitsa – Botevgrad – Sofia – Dupnitsa – Blagoevgrad – Kresna – Sandanski –
Kulata – Promachonas – Serres – Salonic – Veria – Kozani – Ioannina – Praveza – Lefkada.
Multumim mult, Ionut!!! 🙂
Multumesc!
Dacă nu ai plecat încă, am scris mai jos traseul urmat de noi, tot din motive de siguranță / nesiguranță a drumului prin Macedonia.
Buna ziua !
Pe la sfarsitul lunii (iunie, 2016) am merge (sotia si eu) in Thassos/Tasos (nu stiu cum e corect).
Am citit, dar poate n-am inteles bine: sa fac rezervare pentru traversarea catre insula inca de acasa ?
Daca da, este posibil sa nu ajungem la timp. Ce implica asta ? Daca nu o facem sunt cozile atat de mari (acum, ca e sezon) si riscam sa nu putem ajunge pe insula ?
Intreb pentru ca n-am fost niciodata nici in Grecia, nici in situatia de a traversa (ceva) cu un vas.
O a doua intrebare: se poate calatori NUMAI cu cartea de identitate ?
O a treia: Se poate plati cu cardul in majoritatea locurilor ? (benzinarii, restaurante, locuri de vizitat, magazine, etc.), ori trebuie sa ne schimbam leii si sa luam cat mai multi euro ?
Toate cele bune.
Buna Costin! 🙂
Sa o luam metodic…
1) Pentru insula Thassos NU este nevoie sa va faceti rezervare on-line la traversarea cu ferry (de fapt, nici nu este posibil acest lucru 😛 ). Important este sa va incadrati in timp si sa ajungeti in Keramoti (localitatea de unde se ia feribotul catre Thassos) aproximativ intre orele 05:45 si 23:00.
Nu este cazul sa va ingrijorati: nu vor fi cozi mari, feriboturi sunt din jumatate in jumatate de ora (poate chiar mai des cateodata), iar locuri sunt pentru toata lumea.
2) Se poate calatori fara probleme NUMAI cu cartea de identitate.
3) In general, in Grecia se prefera CASH-ul! Poti plati cu cardul la unele super-market-uri, mai rar la benzinarii sau taverne si aproape deloc la unitatile de cazare. E bine sa aveti la voi euro suficienti…
Vacanta frumoasa!
Grecia este minunata, iar Thassosul e o o alegere excelenta pentru prima voastra vacanta in Ellada! 😉
Sunteti foarte amabila.
Va multumesc frumos.
Toate cele bune.
(Va urez si dvs. „vacante de neuitat”)
Multumesc mult, Costin!!! 😀
Bună să vă fie inima,
Tocmai ne-am întors din vacanță…din Grecia, normal, ocazie numai bună pentru a vă anunța că am experimentat un nou traseu de care am fost foarte mulțumiți.
Traseul se adresează, după cum cred că vă dați seama, celor din partea de vest a țării. Deci, am traversat granița pe la Porțile de Fier și am urmat traseul Kladovo – Zajekar – Niș ( adică pănă la urcarea pe autostradă). In acest punct, în loc să urcăm pe rampă spre Niș, am urcat spre Sofia.
Drumul până aici, după cum mulți știu, nu este coală de hârtie, dar nici arat de mistreți. Este întreținut, peticit, dar fără gropi și, mai ales, foooooarte liber, dus- întors am întâlnit circa 10(zece) tiruri.
De la autobanda ce face Belgrad spre dreapta și Sofia spre stânga a început noutatea, pentru noi cel puțin.
Traseul urmat a fost spre Pirot – Dimitrovgrad-Gradinje ( granița cu Bulgaria) și se desfășoară pe parcursul a circa 80 de km. Drumul este cu porțiuni pe care se lucrează pentru autostrada care va face legătura între Niș și Sofia, dar nu sunt momente de gâtuiri sau stagnări. In plus acest traseu este liber de tiruri și foarte plăcut…munți, păduri…frumos.
La graniță, ca la graniță. Unde mergeți, actele, nu uitați vigneta și…valea.
In prima benzinărie Shell din Bulgaria am luat vigneta – 15 Leva pe 7 zile – și am alimentat – 2 Leva / litru – și am plătit cu cardul fără nicio problemă. Drumul spre Sofia este liber și bine întreținut și, de asemenea, foarte bine semnalizat.
Am crezut că ne vom prinde urechile până ne încadrăm pe A3 și că s-ar putea ca GPS-ul să facă figuri…slabă nădejde. Au scris bulgarii mare, clar și exact care este varianta spre Kulata, deci nicio șansă de rătăceală.
Am continuat pe autostradă până la Blagoevgrad ( unde noi am făcut popas, despre asta însă voi vorbi în altă postare) circa 100 Km, autostrada terminându-se odată cu centura de ocolire a orașului. Am alimentat la OMV în Blagoevgrad cu 1,96 leva litrul.
Drumul până la Sandanski este puțin cam aglomerat ( nu exagerat, gen Valea Oltului), mai ales că vara, între orele 13.00-22.00 tiriștii trag pe dreapta ( majoritatea, că și la ei sunt șmecheri), iar de la Sandanski la graniță este din nou autostradă. Chiar îninte de graniță ( că era să o și ratăm) este o benzinărie unde prețul a fost tot de 1,96 Leva / litru.
Ne-au controlat actele bulgarii, grecii ne-au făcut semn să o tundem mai repede că pierdem ziua de plajă și, pe autostradă, tot înainte spre Salonic. Bine semnalizat traseul, se mai lucrează în unele porțiuni dar nu-i problemă, nu se introdusese încă taxă de autostradă. De la Salonic te îndrepți încotro vrei. Noi către Halkidiki, voi…către unde vă place.
Atenție…dacă mergeți în Halkidiki și vreți să alimentați ( la întoarcere pe drumul spre Salonic), nu uitați( ori reamintiți-vă) că pentru a intra în stațiile de benzină, care sunt destul de prost semnalizate, trebuie să ieșiți de pe drumul de mare viteză.
Sper că nu v-a plictisit postarea mea.
Am ales traseul acesta pentru că nimeni nu a reușit să-mi explice de ce pe varianta Vidin (unde mai plătești și trecerea podului) traseul spre Sofia ales de toți turiștii trece prin Botevgrad și nu prin Berkovitsa.
Buna Adrian!
Nici nu iti inchipui cat de utila este varianta de traseu prezentata de tine, pentru cei care locuiesc in vestul tarii. Iti multumesc din suflet (si in numele lor 😛 ) pentru efortul de a o prezenta atat de detaliat!!!
Merita studiata si abordata cu mare incredere!
Sper ca ati avut parte de o vacanta minunata in Grecia…
Bine ati revenit acasa! 😉
Alinuța, mulțumi de urările adresate. Vacanța în Grecia a fost ca de obicei, excelentă. Dacă există interes vă pot povesti din aventurile de vacanță.
Buna dimineata, Adrian! 🙂
Din pacate, platforma unui blog este foarte limitata si nu permite atasarea de fotografii in commenturi, pentru a infrumuseta cele povestite. 🙁 Plus ca, pana acum, nu am abordat in nici-un articol subiectul Halkidiki, asa ca nu prea ai avea unde sa iti scrii aventurile de vacanta…
Daca ai timp si disponibilitate si vrei sa ii ajuti pe cei care au nevoie de informatii, poti scrie un Trip Review pe AFA (amfostacolo.ro) sau pe orice alt forum de profil, dupa care sa postezi aici link-ul respectiv. Eu nu ma supar, cum fac alti bloggeri, sa stii! 😛 Orice informatie, intarita si de fotografii e binevenita, indiferent pe ce site a fost publicata ea.
Multumim anticipat!!! 😉
Buna ziua! La sfarsitul lui august mergem pentru prima data in Grecia cu masina, mai exact in Thassos. Provocarea este faptul ca mergem cu un bebelus de 1 an si ne gandim la faptul ca nu prea va avea rabdare. Ce traseu ne recomandati? Plecam din Buzau, 100 km de Bucuresti. Ne gandim foarte serios sa luam o noapte de cazare intermediara pana la destinatie. Aveti vreo propunere? Va multumim anticipat!
Buna Ioana!
Scuze pt intarzierea raspunsului, dar o raceala cumplita m-a pus la pat de vreo 3 zile, de nici acum nu mi-am revenit… 🙁
Voi incerca, in primul rand, sa te linistesc, spunandu-ti ca noi am fost pentru prima oara cu mezina noastra in Thassos, pe cand aceasta avea doar 11 luni. 😛 Patut de calatorii, carucior, legume, carne congelata, biscuiti, biberoane, sterilizator, bax de Pampersi – cred ca am luat juma’ de casa dupa noi… :))))))))))
Pe vremea aceea, traseul spre Grecia era ceva mai lung, fara vama de la Makaza si fara scurtaturi.
Din punctul meu de vedere, daca sotul tau e obisnuit cu sofatul si nu se sperie de aprox. 700 km de drum, consider ca nu e nevoie sa va ganditi la o cazare intermediara. Pana la Giurgiu probabil ca o sa faceti in jur de 2,5-3h, iar de acolo, cea mai scurta varianta de traseu pana in Thassos inseamna inca max. 7-8 h de drum.
Daca plecati in cursul unei zile de sambata, vezi ca am scris de curand un articol despre varianta pe vama Svilengrad – Ormenio, care poate fi parcursa in aprox. 7h de la Russe si pana la ferry Keramoti (plus pauzele fiecaruia). Se pare ca in week-end, vama de la Makaza se aglomereaza atat de tare, incat timpii de asteptare la coada se ridica pana la 2-3 h. Eu recomand aceasta varianta din tot sufletul, fiind cea care noi am folosit-o cativa ani buni la rand…
Citeste mai intai articolul si daca ai vreo nelamurire (de orice fel) scrie-mi si ii vom da noi de capat!!! 😉
Pupici!
Multumesc foarte mult pt raspuns si sugestii! Scuze pentru intarzierea raspunsului, dar a fost fetita racita si ne-a cam dat peste cap. Vom pleca pe 31 august, miercuri. Deci e ok prin vama Makaza? E vreo forma sa aflam in timp real daca e vama aglomerata si sa schimbam din mets variata? Adica am putea suna sau ceva?
Buna Ioana! Crede-ma ca te inteleg fff bine, pt ca eu si acum mai am inca de „tras” dupa raceala de acum 2-3 saptamani… 🙁
Ziua de miercuri e super-ok, plus ca e sfarsit de sezon estival, deci nu cred ca veti avea probleme cu aglomeratia in vama de la Makaza. Din pacate, din cate cunosc eu, nu exista nici-o modalitate de a afla in timp real cum evolueaza lucrurile la granitele bulgaresti…
Vezi ca am scris de curand si despre experienta noastra de anul trecut (acelasi traseu) aici: http://www.jurnalulalinutei.ro/traseul-spre-grecia-parga-corfu-thassos/
Asteptare usoara! 🙂
Buna ziua! La sfarsitul lui august merg in Grecia, cu punct final Metamorfosi. Ma puteti ajuta cu un traseu de la Asprovalta spre Metamorfosi. Bineinteles vin dinspre Makaza. Multumesc anticipat.
Buna Viorel! 🙂
Din pacate, nu te pot ajuta mai mult decat o pot face Google Maps-ul sau ViaMichelin.
Banuiesc ca trebuie sa ajungi in Metamorfosi Sithonia, nu-i asa? Pentru ca grecii au mai multe localitati cu acest nume… 😉
Se pare ca intre cele doua localitati ar fi vorba de vreo 92 km/ 1h22min, iar traseul recomandat este Asprovalta – Retina – Nea Madytos – Apollonia – Melissourgo – Marathoussa – Riza – Paleokastro – Poligiros – Yerakini – Psakoudia – Metamorfosi.
Sper sa iti fie de ajutor… Concediu placut!!! 😀
Buna Viorel,
Prietenii nostri din Bucuresti au incercat, luna trecuta, varianta Kamotini – Kavala – Asprovalta – Poligiros – Metamorfosi si au fost multumiti de cum s-au deplasat pe aceasta portiune de drum. Incearca si descarca harti de pe Here sunt de folos.
Pe de alta parte, o serie de romani cu care am vorbit anul acesta in Grecia si care au venit pe Makaza au spus ca se vor intoarce pe Sofia datorita aglomerarii de la Giurgiu. Acuma, voi hotarati. Vacanta placuta!!!
Multumim frumos pentru confirmare, Adrian!!! 🙂
Si, avand in vedere ca Metamorfosi e situata destul de aproape de zona Kavalei, eu i-as recomanda lui Viorel sa arunce un ochi si peste articolul meu in care recomand o alta varianta de traseu, valabila pentru nordul si nord-estul Greciei, respectiv cea prin vama Svilengrad-Ormenio: http://www.jurnalulalinutei.ro/traseul-spre-thassos-samothraki-via-svilengrad-ormenio-varianta-pentru-week-end/
Pingback: Traseul spre Grecia (Parga, Corfu, Thassos) - Jurnalul Alinutei
Autostrada Struma (A3), lot 3.3 Kresna – Sandansky
Stadiul autostrazii la 19 iunie 2017
https://c1.staticflickr.com/5/4281/35395301926_3a431cf0a7_o.jpg
– Lot lot 3.3 Kresna – Sandansky, în construcție, destul de avansat, doar o porțiune de lângă lot 4 ( Sandansky -Kulata ) este neatacată (descărcare arheologică);
– Lot 3.1 Blagoevgrad – Krupnik, are ca termen de începere a construcției 1 august 2017, momentan ceva descărcări arheologice;
– Lot 3.1 Blagoevgrad – Krupnik,, are licitarea suspendată;
– Lot 3.2 Krupnik – Kresna, situația sa este încă incertă, sunt multe contre asupra traseului, poate la anul să se rezolve problemele, dacă nu se dorește transferarea fondurilor UE pe A8 Ruse – Veliko Tarnovo.
Traseu Lot 3.2 Krupnik – Kresna
http://www.segabg.com/pic/12513/863156-l.jpg
http://www.youtube.com/watch?v=NG_RRaZI7mI
Pingback: Apus de soare la Sarakiniko Beach - Jurnalul Alinutei
Buna.
Multumim mult pentru detalii ! Am o intrebare: pe parcursul drumului dar si pe insula Thassos cum este semnalul telefonului? Si cam cat te costa un apel sau un sms trimis inapoi in Romania? Tin sa mentionez ca sunt in reteaua Vodafone.
Silvia, eu am folosit semnalul de la Vodafone tot drumul pana in Thassos, fara probleme (in Bulgaria, cel putin, „merge” brici)! Waze-ul a fost de baza pe parcursul intregii calatorii.
In mod normal, dupa 15 iunie tarifele la roaming ar trebui sa fie exact ca in tara. Nu stiu insa daca se si respecta in totalitate aceste acorduri…
In insula, semnalul GSM nu este chiar asa de bun peste tot (mai ales pe plajele mai retrase), in schimb, in majoritatea unitatilor de cazare ar tb sa beneficiati de wi-fi.
Premierul bulgar Boiko Borisov anunţă construcţia unui nou pod Giurgiu-Ruse, fără cheltuieli publice
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că România şi Bulgaria vor discuta la o şedinţă interguvernamentală, în octombrie, construcţia unui nou pod peste Dunăre. Construcţia nu va necesita cheltuieli publice, deoarece va fi finanţată de taxa de trecere, a precizat el duminică, potrivit site-ului novinite.com.
Articol de pe Economica.net
http://www.economica.net/premierul-bulgar-boiko-borisov-anunta-constructia-unui-nou-pod-giurgiu-ruse-fara-cheltuieli-publice_143262.html
Buna seara!
Va rog sa-mi spuneti de ce afirmati ca traseul cu plecare din vestul tarii prin Macedonia nu ar fi sigur. Ma refer la Macedonia. Doresc sa stiu ce s-a intamplat sau despre ce poate fi vorba. Eu am fost de 7 ori in Grecia prin Macedonia si nu am patit nimic nici nu am auzit de vreo patanie. As vrea sa merg de Rusalii aprox 8 zile si apoi la inceputul lui August. Navigand un pic pe net am ajuns sa citesc si pe aici. Va multumesc si sunt foarte interesat de raspuns. Cu stima Marius
Salut Marius!
Am citit si recitit articolul (+ propriile comentarii) de cateva ori si nu am gasit pe nicaieri pasajul in care as fi afirmat ca „traseul cu plecare din vestul tarii prin Macedonia nu ar fi sigur”… E adevarat, alte persoane au facut aceste afirmatii, dar asta pe propria lor raspundere (chiar nu este problema mea!).
Aaaaaaa… ca de-a lungul timpului am auzit pe la diverse cunostinte ca s-ar fi plans de faptul ca infrastructura din Macedonia nu ar fi chiar asa de ok dpdv calitativ ca cea din Bulgaria sau ca au avut probleme cu controlul excesiv prin vami sau ca s-au intersectat cu un exod de populatie de origine musulmana, de stateau zeci de minunte bune prin benzinarii la coada la toaleta din cauza lor (iar toaletele nu ar fi chiar dintre cele mai curate, mai ales atunci cand ai copii mici) sunt deja vechi povesti de adormit copiii, pe care nici nu stiu daca sa le mai cred sau nu.
Dupa cum observi, acesta este un articol mai vechi, in care mi-am povestit impresiile de calatorie de pana in vara lui 2014. Intre timp, am reusit sa mai scriu si alte articole despre „Traseul spre Grecia”, in care parerea mea in ceea ce priveste varianta prin Sofia s-a schimbat radical, ultimul dintre ele fiind acesta: http://www.jurnalulalinutei.ro/traseul-spre-grecia-insula-lefkada-via-sofia/
In general, ma feresc sa fac afirmatii radicale sau sa interzic cuiva sa faca ceva (Doamne fereste! – nu mi-as permite niciodata asa ceva!), cu atat mai putin sa imi exprim opinii despre locuri in care nu am fost niciodata…
Sper ca precizarile mele sa fie cele asteptate de tine!
Toate cele bune si vacante minunate in Grecia sa avem!!! 🙂
Buna Alinuta !
Nu m-am referit strict la dvs, chiar daca se interpreta si asa. Asteptam un raspuns de la cei care au scris aici si stiau ceva concret. Orice informatie e binevenita. Ma ingrijorasem putin. Iti multumesc pentru
promptitudine.
Si cum zici tu …. vacante minunate in Grecia sa avem!!!
Buna Marius!
Din pacate, fiind un articol mai vechi, sansele ca vreunul dintre cei care au comentat (atunci) sa mai intre din nou pe blog sunt fff mici (asta ca sa nu zic ca sunt aproape nule)…
Insa nu cred ca lucrurile sunt chiar asa de ingrijoratoar… E mult pana faci traseul o data, apoi toate temerile se vor risipi! 😉
Cu multa placere! Oricand cu mare drag…
Pingback: Cu feribotul spre Thassos – 10 intrebari si tot atatea raspunsuri - Jurnalul Alinutei
Pingback: Traseul spre Grecia – Insula Lefkada (via Sofia) - Jurnalul Alinutei
Buna Alinuta , suntem o familie din cluj care vom merge in vacanta in thasoss si am dori sa stim un traseu care sa treaca prin serbia-macedonia si sa fie ok.Poate tu sau altcineva de pe site ne poate ajuta. Multumim !
Salutare Gabriel!
Mii de scuze pt intarzierea raspunsului, dar saptamana care tocmai se incheie am fost in concediu si nu prea am mai stat in online (pe blog nici atat)! 🙁
Din pacate, nici nu stiu cum te-as putea ajuta, deoarece nu am fost niciodata pe acea varianta de traseu…
Tot ce iti pot spune este sa incerci sa faci cateva simulari: prima pe Viamichelin (https://www.viamichelin.com/web/Routes), introducand localitatile de start si destinatie (Cluj si Keramoti), apoi acelasi lucru sa il faci pe Google Maps, incercand sa compari cele doua variante obtinute de la cele doua aplicatii. Si, nu in ultimul rand, ai putea apela si la Aplicatia Waze, deosebit de folositoare oriunde am circula cu autoturismul.
Vacanta minunata va doresc! 🙂
Buna ziua, pe data de 10 iunie anul acesta vom pleca in recia in ins Skiatos cu masina propie.Ce traseu ar trebuia sa l fac.sunt din Tg Jiu.
Buna Florin!
Din cat am studiat, cel mai scurt drum spre Volos ar fi traseul pe Sofia, cu trecere cu bacul pe la Bechet – Oreahovo (cu plecari din doua in doua ore).
Pentru portiunea Botevgrad – Salonic, poti citi detaliile despre traseu in acest material: http://www.jurnalulalinutei.ro/traseul-spre-grecia-insula-lefkada-via-sofia/ . iar de la Salonic la Volos raman valabile informatiile din articolul de mai sus.
Drum bun si vacanta minunata in Skiathos! 😛