Astazi este ziua Romaniei!
Cum altfel am putea sa o sarbatorim, daca nu in stil traditional si cu multa voie buna?

Privind retrospectiv anul care tocmai se apropie de sfarsit, gandurile mele s-au oprit asupra unui eveniment la care am participat in august, care m-a marcat foarte tare si pe care il consider reprezentativ pentru spiritul inca viu si nealterat al traditiilor poporului roman: Transilvanian Brunch!

Transilvanian Brunch
Transilvanian Brunch

Mi-a starnit curiozitatea inca din primavara, cand am aflat prima oara despre el. Cu o traditie de aproximativ sapte ani in satele sibiene, Transilvanian Brunch a aparut la initiativa unei asociatii care promoveaza zona Podisului Hartibaciului, dupa un model german. De la prima sa editie, organizata in Biertan, in fiecare an, din aprilie pana in septembrie, in ultima sambata a lunii are loc cate un astfel de eveniment. Treptat, acesta s-a transformat intr-o intalnire multiculturala, socio-gastronomica, in care se promoveaza atat produsele traditionale ale zonei respective, cat si atractiile turistice ale satelor alese ca locatii ale brunch-urilor.

La sfarsitul verii am petrecut cateva zile in Sighisoara.
Documentandu-ma (ca de obicei 😛 ) asupra potentialului zonei, am dat si peste brunch-ul de la Hosman (Holzmengen) – Moara Veche. „Ce noroc pe noi!”, mi-am zis.

Rezervarile le-am facut la limita, exact la inchiderea listei de participanti, motiv pentru care le multumim si pe aceasta cale, inca o data, prietenilor nostri din Sibiu care s-au ocupat de acest aspect! Fara ajutorul lor, mai mult ca sigur am fi ratat acest eveniment!  😉

Am plecat din Sighisoara in jurul orei 9, urmand traseul prin Agnita, care s-a dovedit a fi unul destul de sinuos si slab din punct de vedere calitativ, pentru ca am facut aproape doua ore pana in Hosman. Acolo am cautat Moara Veche, care nu a fost greu de localizat, din cauza sirurilor de masini parcate pe o parte si pe cealalta a drumului. La intrare, bucurie nevoie mare: venea lumea ca la nunta acolo, doar ca „darul” se dadea inainte de distractie si nu dupa 😛 , taxa de participare fiind de 50 ron/adult (copiii gratis).

Intrarea in Moara Veche
Intrarea in Moara Veche
Curtea Morii Vechi
Curtea Morii Vechi

Dupa ce am strabatut curtea locatiei, am traversat locul in care ne asteptau bucatele, ajungand apoi in gradina unde erau asezate mesele si unde urma sa se desfasoare evenimentul. Era foarte multa lume acolo (locurile la mesele improvizate erau deja ocupate), dar spatiu suficient pentru toti. Copiii alergau prin toate partile, sa dadeau in hamac, se jucau, iar spre sfarsitul evenimentului s-au balacit in apa din piscina gonflabila, pusa la dispozitia lor de catre organizatori.

Locul desfasurarii brunch-ului
Locul desfasurarii brunch-ului
Relaxare in hamac
Relaxare in hamac
Joaca de copii
Joaca de copii

Ne-am potolit setea cu apa rece si siropuri naturale, apoi ne-am luat cate o farfurie pe care ne-am asezat, dupa preferinte, din bunatatile puse pe masa de gazdele noastre: zacusca, branza cu mirodenii, dovlecei pane, chiftelute, ciorba de legume cu tarhon, paine cu untura si ceapa rosie, vinete cu carne, salata boeuf, salata de rosii, salata de castraveti, bulz la gratar, dovleac copt, hencles cu dulceata, prajituri cu branza, cu mere, cu bezea sau dulceata, saleuri etc.

Mese pline cu bucate
Mese pline cu bucate
Paine cu untura si ceapa rosie
Paine cu untura si ceapa rosie
Branza, sunca si chiftelute delicioase
Branza, sunca si chiftelute delicioase
Ciorba traditionala cu tarhon
Ciorba traditionala cu tarhon
Dovlecei pane si paine de casa
Dovlecei pane si paine de casa
Dovleac copt pe gratar
Dovleac copt pe gratar
Ciorba la ceaun
Ciorba la ceaun
Prajituri de casa
Prajituri de casa

Am avut parte si de un program artistic de dansuri populare, in interpretarea unui ansamblu local. M-am bucurat ca un copil mic de tot spectacolul oferit!

Dans popular
Dans popular
Ansamblul local de dansuri populare
Ansamblul local de dansuri populare

In program mai urma si vizitarea Cetatii Fortificate din localitate, insa noi am vrut sa o vedem inainte, dupa care sa ne intoarcem in Sighisoara.

Cetatea Fortificata din Hosman
Cetatea Fortificata din Hosman

Locuri minunate, oameni cu suflet mare si frumos, obiceiuri si traditii pastrate cu sfintenie…cam despre asta e vorba in Transilvanian Brunch! Pentru noi a fost o surpriza placuta si o onoare sa ne aflam acolo. Speram sa mai ajungem si cu alte ocazii in zona si sa profitam din plin de tot ceea ce ne ofera ea.

Pentru ca avem o tara frumoasa, care nu se sfieste sa ne surprinda de fiecare data cand o colindam in lung si-n lat!
Astazi e ziua ei, asa ca haideti sa-i spunem cu totii in cor: La multi ani, Romania!