Una dintre cele mai placute surprize ale vacantei noastre din vara trecuta din Provence si de pe Coasta de Azur a venit exact de acolo de unde ne asteptam mai putin – din Marsilia! 😛
Se pare ca viata ne este cel mai bun invatator! Ea nu inceteaza niciodata sa ne dea lectii si sa ne demonstreze cat de tare gresim atunci cand plecam la drum cu idei preconcepute sau asteptari nerealiste…
Asa s-a intamplat si-n luna iulie a anului trecut cand mi-am inceput documentarea pentru vacanta noastra din Provence. Eram atat de entuziasmata ca urma sa ajung acolo, incat nu stiam cum sa „inghesui” in programul celor 3 zile si jumatate de stat in zona cat mai multe dintre locurile pe care imi doream atat de mult sa le vad! 😀
Revenind la ideile preconcepute acum recunosc, cu mana pe inima, ca Marsilia nu a fost neaparat un must-see pentru noi… Auzisem si eu (ca si voi, probabil) ca acesta ar fi un oras cam murdar si destul aglomerat, avand un grad ridicat de infractionalitate. Cum instinctul meu de autoconservare este unul destul de puternic, nu aveam cum sa-mi doresc cu cine stie ce ardoare sa ajung intr-un loc unde existau mari sanse de a fi „buzunarita”. 😛 Cu toate astea, am inclus vizitarea Marsiliei in ultima zi de vacanta-n Provence, gandindu-ma ca mai mult de 2-3 ore nu as fi avut ce face acolo, urmand ca mai spre dupa-amiaza sa dam o fuga ori in Rezervatia Naturala Carmangue ori in Arles sau chiar in Avignon.
He, he, heeee… Pai ati vazut voi vreodata ca socoteala de acasa sa se potriveasca cu cea din targ?!? 😉 Nici vorba! Nu numai ca n-am vazut pe fuga orasul, dar Marsilia ne-a fermecat atat de tare incat 7 ore de plimbari ni s-au parut insuficiente pentru cate aveam de descoperit acolo. Iar daca nu ma credeti pe cuvant, haideti sa vedem impreuna care au fost motivele care au stat la baza incantarii noastre!
Am plecat din Salon-de-Provence (localitatea in care eram cazati) cu cateva minute inainte de ora 10:00. Aplicatia Waze, pe care am folosit-o cu incredere (si succes) pe toata durata sejurului nostru, ne indica faptul ca pana la parcarea publica gratuita „Parc Longchamp” (7 Rue Jeanne Jugan) din Marsilia urma sa facem aprox. o ora. Vremea se anunta deosebit de frumoasa, fara canicula, dar cu intensificari ale Mistralului – vantul specific zonei. Pe drum, trecand pe langa Aéroport de Marseille Provence, ne gandeam cam cum s-or resimti acestea in momentul decolarii/aterizarii avioanelor… chiar nu mi-as fi dorit sa fiu in pielea pasagerilor lor!
Asa cum v-am povestit si in primul articol destinat acestei vacante, reusita vizitei noastre la Marsilia s-a datorat aproape in exclusivitate unui articol scris cu foarte multe detalii de Andra Gheorghe in Jurnalul ei de Calatorii! Faptul ca ea l-a publicat cu doar cateva zile inainte de calatoria noastra a fost ca un talisman norocos pentru noi, pentru ca astfel mi-am adus aminte rapid de el si am inceput sa il lecturez pe drumul catre Marsilia. Asa am aflat o multime de „travel tips”, pornind de la cum am putea ajunge dintr-un loc in altul si terminand cu recomandari legate de principalele atractii ale orasului. Andra, iti multumesc inca o data pentru tot efortul depus! 🙂
Traficul auto in Marsilia mi s-a parut destul de lejer, ajungand cu mare usurinta in parcarea cautata. Inainte de a pleca la plimbare prin oras, am avut grija sa fotografiem orarul ei de functionare, pentru a fi siguri ca ne vom reintoarce la timp pentru recuperarea masinilor si ca nu vom ramane „prizonieri” pe-acolo… 😀
1. Palatul Longchamp
Primul loc in care ne-am oprit a fost, bineinteles, complexul muzeal Palatul Longchamp – probabil cea mai faimos obiectiv turistic din oras! Datorita arhitecturii sale unice si recognoscibile, locul atrage ca un magnet turistii dornici de fotografii spectaculoase.
Daca pe timpul diminetii apa din bazinul fantanii din fata cladirilor era atat de linistita incat putea fi asemuita cu oglinda unui lac de culoarea verde „brotacel”, spre seara am gasit fantanile functionand in toata splendoarea lor, apa schimbandu-si culoarea intr-un verde intens.
2. Musée des Beaux-Arts de Marseille
Asa cum v-am mai precizat si in articolul anterior, complexul muzeal Palatul Longchamp din Marsilia adaposteste doua dintre muzeele de mare interes ale orasului: Muzeul de Arte Frumoase (Musée des Beaux-Arts de Marseille) si Muzeul de Istorie Naturala (Musée d’Histoire Naturelle de Marseille). Avand in vedere ca cel de-al doilea era inchis pentru niste renovari, noi ne-am indreptat atentia catre primul dintre ele, cunoscuta fiind pasiunea fiicelor noastre pentru arta (in general) si pictura (in mod special). Tariful de intrare a fost de 12 eur/ familie. Desi muzeul nu este unul de mari dimensiuni, noua ne-a placut tare mult, zabovind acolo aprox. 1h.
3. Cartierul „Le Panier”
Daca n-ar fi fost descrierile amanuntite ale Andrei in legatura cu modalitatea de a ajunge din zona Palatului Longchamp in centru, clar acesta ar fi fost un moment de mare cumpana pe durata vizitei noastre!!! Citind articolul ei insa am descoperit cu usurinta statia tramvaiului T2, prinzandu-ne urechile putin doar atunci cand am fost nevoiti sa ne achizitionam biletele de la Automatul de tichete de transport (din statie). 😀 Fiind 7 persoane in grup, am optat pentru un bilet de 4 calatorii in valoare de 4,9 eur si unul de 10 calatorii in valoare de 15,1 eur.
Pentru a vizita Cartierul „Le Panier” am coborat la statia de tramvai „Sadi Carnot”. Poate va intrebati de ce am ales sa ne plimbam prin aceasta zona?!? Ei bine, pentru ca n-am vrut sa ratez cel mai vechi si pitoresc cartier al Marsiliei!
Aici am ratacit pe stradute intortocheate, am urcat/ coborat sute de trepte, am fotografiat peretii cladirilor plini de graffiti sau acoperiti de plante mediteraneene multicolore. Zona in sine este un adevarat spectacol, un mix atragator intre vechi si nou, intre istorie si culoare, care merita sa fie descoperit de fiecare dintre noi! 😉
4. Dejun in Vieux-Port (Portul Vechi)
Tot ratacind pe stradutele pitoresti mentionate mai sus, la un moment dat, ne trezim in fata ochilor cu o imagine care ne-a acaparat toata atentia: de la inaltimea Cartierului „Le Panier”, pe sub arcada unei cladiri coborau niste trepte pana in Vieux-Port, in plan indepartat observand sute de ambarcatiuni si silueta inconfundabila a Bisericii „Notre-Dame de la Garde”. Nerabdarea de a vedea toate aceste lucruri mai de aproape ne-a determinat sa ne schimbam brusc directia de mers si sa ne indreptam catre Portul Vechi. 🙂
Ajunsi acolo, am intrat fara sa vrem in atmosfera estivala a orasului. Lumea era imbracata lejer, ca de plaja, iar prezenta apei si a barcilor ancorate in zona ne-au facut sa ne simtim ca si cum am fi pe undeva in Grecia, la mare. Nimic iesit din comun pana acum, doar ca nenumaratele restaurante care strajuiesc portul de o parte si de cealalta a sa au reusit sa ne straneasca si papilele gustative, semn ca ar fi timpul sa ne oprim pe undeva pentru a dejuna. Lucru destul de dificil… as zice acum. 😛 Eu imi doream tare mult sa mananc o portie de Bouillabaisse, faimoasa lor supa din peste si fructe de mare, doar ca pretul ei varia atat de ametitor de la un local la altul (ajungand si pana la 40-50 eur/ portie), incat incepusem sa ma gandesc serios daca sa renunt la pofta mea sau nu.
Tot mergand, cautand si intrand din cand in cand si-n magazine cu aroma de lavanda 🙂 , pana la urma am gasit un restaurant cu preturi cat de cat decente si o masa disponibila pentru noi 7 (zona fiind destul de aglomerata la acea ora): „La Voile Marseillaise”. Acolo am comandat supa mea de peste preferata in Franta, un burger, paste, un gratar de vita si creveti in sos alb. Totul a fost delicios!
5. Plimbare cu „Le Petit Train Touristique”
Daca despre obiectivele turistice vizitate pana in acel moment, de bine de rau, tot mai citisem sau mai stiam cate ceva, despre „Trenuletul Turistic” care te plimba prin cele mai importante puncte din oras habar nu aveam ca exista! Pontul a fost unul exceptional, reusind sa aduca mare bucurie in sufletele noastre, indiferent de varsta.
Biletele de calatorie pot fi achizitionat de la chioscul situat in fata Restaurantului „Au Doyen” (Vieux-Port): 8 eur/ adult si 4 eur/ copil (3 – 11 ani), tot acolo fiind si punctul de plecare pentru cele 2 trasee din oras. Noi l-am ales pe primul dintre ele (Train No. 1), fiind cel mai generos dintre toate. Acesta acopera urmatoarele zone: Vieux-Port, Forturile, Palatul Pharo, Abatia St. Victor, La Corniche, cartierul cu locuinte “marseillaises” de pe dealul in varful caruia se afla destinatia finala: Biserica „Notre-Dame de la Garde”. Acolo trenul stationeaza jumatate de ora, timp suficient pentru a vizita lacasul de cult, dupa care se intoarce din nou in Vieux-Port (pe un alt traseu).
Sa va mai povestesc cum ne-am bucurat cu totii de calatorie, ca niste copii mici? Nu cred ca mai este cazul… :))) Daca ajungeti in Marsilia sa NU cumva sa ocoliti ideea de a va plimba cu „Le Petit Train Touristique” care, din punctul meu de vedere (si nu numai), reprezinta un must-do!
6. Vizitarea Bisericii „Notre-Dame de la Garde”
Daca tot ni s-a oferit o astfel de oportunitate 2-in-1 si anume posibilitatea de a ne plimba cu „Trenuletul Turistic” prin Marsilia, dar si de a vizita Biserica „Notre-Dame de la Garde”, noi am profitat din plin de ea!!! 😉
Va garantez cu mana pe inima ca acolo veti avea parte de cele mai frumoase si impresionante privelisti asupra orasului, din cel mai inalt punct al sau! Noi am valorificat la maxim fiecare coltisor din care am fi putut obtine instantanee panoramice ale Marsiliei, atat cat am putut in conditii de vant atat de puternic incat ne tineam cu mana palariile ca sa nu ne zboare de pe cap… ce sa mai zic de fuste?!? 😀
Si interiorul Bisericii „Notre-Dame de la Garde” mi s-a parut grandios (accesul este gratuit)…
…dar, in acelasi timp, si cel mai aglomerat loc din oras! Erau atat de multi turisti acolo incat am fost nevoiti sa stam minute bune la coada pentru a ne veni si noua randul sa coboram cu „Trenuletul Turistic” pana in Portul Vechi. Foarte frumos si traseul de intoarcere pe parcursul caruia, nu de putine ori, am avut un deja-vu cum ca as fi in Lisabona: numai acolo am vazut stradute atat de inguste si stationari ale mijloacelor de transport in pante atat de abrupte!
7. Pauza de cafea/ inghetata la „Damdy’s” (Vieux-Port)
Si ce urmeaza dupa o dupa-amiaza atat calduroasa si plina de privelisti ametitoare?!? Ei, bine, ati ghicit: pauza de cafea si inghetata!
Pentru ca tot ne aflam in zona Vieux-Port, ne-am oprit la o terasa unde se serveau sucuri naturale din fructe, prajituri, cafea si inghetata: „Damdy’s”. Va asigur eu ca acolo nu a ramas nici macar o singura pofta culinara nesatisfacuta!!! 😉 😀
8. Vizitarea catedralei „Sainte-Marie-Majeure”
Dupa ce am pus punct siestei noastre si ne-am verificat ceasul (era trecut de 16:30), am realizat ca ne mai ramasese putin timp la dispozitie si pentru a vizita catedrala „Sainte-Marie-Majeure”.
Dupa cateva minute bune de mers pe jos, am intrezarit silueta ei foarte eleganta, „stirbita” insa intr-un fel de materialele de protectie cu care erau imbracate fatadele celor doua „picioare” ale turnurilor de la intrarea in biserica. 🙁
Desi nu am zabovit prea mult timp in interior, am avut o mare placere sa surprind catedrala la exterior, din diverse unghiuri, in toata splendoarea ei.
Cand citisem despre aceasta ca i se mai spune si „catedrala in pijamale” 🙂 poate ca nu intelegeam de ce. Abia dupa ce am vazut-o cu ochii mei si am realizat cat e de „vargata” mi-am dat seama ca isi merita pe deplin comparatia, asta fara a avea vreo lipsa de respect fata de insemnatatea ei, fiind nu numai cel mai vechi lacas de cult al orasului, dar si unul dintre motivele de mandrie nationala ale francezilor.
Aflandu-ne pe aleea din laterala dinspre Mediterana a catedralei, din motive necunoscute mie, vantul batea cu foarte mare putere acolo, de ziceai ca ne ia pe sus si nu alta. Drept urmare, am cautat de urgenta cea mai apropiata statie de tramvai (Republique Dames), lund T2-ul de acolo spre Palatul Longchamp.
Vazand fantanile din fata Palatului in functiune, nu am rezistat tentatiei de a mai face cateva fotografii, dupa care ne-am retras catre parcarea publica „Parc Longchamp”, de unde urma sa ne luam masinile pentru a ne reintoarce in Salon-de-Provence. Si, pentru ca ziua noastra sa fie perfecta, am incheiat-o cu o cina speciala de „Ramas bun!” la restaurantul hotelului unde am fost cazati (Garrigae Abbaye de Sainte Croix).
Marsilia este o metropola care se lauda cu 3 superlative importante:
- cel mai vechi oras din Franta,
- al doilea cel mai mare oras al tarii,
- cel mai mare port comercial al Frantei.
Eu as completa si v-as spune urmatoarele: Marsilia e mai mult de atat, fiind un oras cosmopolit foarte ofertant dpdv turistic si care-si merita pe deplin sansa de a fi vizitat de calatorii din lumea intreaga! Daca mai punem la socoteala si faima romanului (si mai tarziu a ecranizarii) „Contele de Monte Cristo” al lui Alexandre Dumas, fanii acestuia stand la cozi imense la feribotul care face legatura intre oras (Vieux-Port) si micuta insula cu Château d’If, succesul acestei destinatii este unul garantat!
„Everyone in France speculated that Marseille would be the first place to burn… You need to live here to understand why it did not.” (Richard Martin)
4 Comentarii
Pentru ca am stat un picut mai mult decat voi in Marsilia, am reusit sa ajungem si pe Château d’If, plus inca 4-5 puncte fata de cele enumerate de tine – ex: Mucem, Monument aux Armées d’Afrique, Vallon des Auffes, Palais du Pharo, Fort Saint-Nicolas, Abbaye Saint-Victor (interesant, o biserica f. veche a Marsiliei, tocmai din timpurile romane, ei bine am gasit in biserica cateva icoane ortodoxe, f frumoase, o donatie a patriarhului Daniel din 2002, pe vremea aceea era mitropolitul Moldovei, asta cu ocazia plimbarii „sfintelor moaste” ale lui Casian, inteleg ca avem si noi un sfant Casian Romanul, cu ceva origini de prin Egipt, te doare capul, eu nu cred in aceste chestii, insa poate intereseaza pe unii cititori ai blogului tau. Se pare ca este unul si acelasi „sfant” care a trait si prin Dobrogea, murind in Marsilia. Detalii aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Casian).
Am avut cazare chiar in Cartierul „Le Panier”, la 15m mai sus de „pictura” din poza ta (din dr. jos a colajului, aceea cu bucatarul sinistru), foarte pitoresc intr-adevar sa ai cazare in acest cartier vechi si faimos al orasului.
Per total, Marsilia ne-a placut, un oras frumos, cu aer mediteranean, foarte aranjat si aerisit si nu atat de tare imbacsit de populatii arabe (care sunt prezente dar nu ne-au deranjat asa cum ne asteptam – insa oricum, le place sa taie frunza la caini la greu). O sedere de max 2 zile full mi se pare suficienta, doar pentru oras in sine, daca te misti rapid.
Voi, pentru timpul alocat, ati optimizat foarte bine si a fost o alegere inteleapta sa luati trenuletul turistic si sa vedeti aproape tot ce era mai important in oras, felicitari!
A, nu am intrat in Musée des Beaux-Arts de Marseille… intr-o zi si jumatate, nu le poti avea pe toate 🙂
Esti o adevarata Enciclopedie, @Metal! 😛
Ce bine ca ai scris despre toate aceste lucruri (fff utile informatiile)… nu de alta, dar noi chiar ne-am propus sa mai ajungem candva in zona si sa nu mai fim asa de „in a hurry”!
Sa zicem ca in Marsilia ne-am descurcat cat de cat, in alte zone nu prea am reusit noi sa ne optimizam „programul”, din motive mai mult sau mai putin obiective… 😉
Vom trai si vom vedea ce surprize ne-o mai rezerva viata!
Superbe pozele! Mi-a placut articolul.
Multumesc din suflet, Elena! 😀