Daca ar fi sa definesc un City Break, as spune despre el ca este o vacanta de scurta durata, de maxim 2-4 zile (care includ de cele mai multe ori un weekend), efectuata in scopul relaxarii intr-un oras turistic, in care se poate ajunge in maxim 4-5h. Ce ne facem insa atunci cand City Break-ul nostru se intinde pe o perioada de 5 zile? 😀 😛

Pe principiul „unde dai si unde crapa!”, desi dintotdeauna ne-am dorit sa ajungem cu fetele noastre la Disneyland Paris, exact cu doi ani in urma ne-am trezit ca facem rezervari pentru o mini-vacanta la Barcelona. Mezina noastra avea doar 5 ani pe atunci si ne-am gandit ca, daca nu va putea rezista o zi intreaga intr-un parc de distractii, cu siguranta se va descurca de minune in orasul lui Gaudi, care ne era atat de familiar (noi mai petrecuseram deja acolo vreo 3 City Break-uri). 😉

Barcelona- orasul lui Gaudi
Barcelona- orasul lui Gaudi

Pasii urmati in organizarea mini-vacantei noastre la Barcelona, de dinaintea Sarbatorii Pascale din 2014,  au fost cam aceeasi ca si in cazul celorlalte City Break-uri petrecute cu copii nostri la Viena, Lisabona si respectiv Venetia:

1) Rezervarea biletelor de avion

A fost suficient sa gasim la TAROM o oferta buna la biletele de avion catre Barcelona, ca sa nu mai stam mult pe ganduri si sa facem rezervarea pentru patru persoane. Probabil ca stiti deja ca, statistic vorbind, cele mai bune oferte le puteti gasi in ziua de marti a saptamanii, asa ca luati-l ca pe un pont important! 😉

Un alt sfat ar fi faptul ca trebuie sa fiti foarte hotarati cand faceti rezervarea!!! Cu cat faceti mai multe simulari (pentru aceeasi perioada si cu acelasi IP), cu atat creste pretul afisat pe site, asa ca va recomand sa va achizitionati biletele din prima incercare, pentru ca la urmatoarele s-ar putea sa aveti surprize si nu din cele placute (din pacate, noi suntem patiti).

Zborul cu Tarom
Zborul cu Tarom

2) Rezervarea cazarii

Sa zicem ca acesta a fost pasul cel mai dificil al organizarii mini-vacantei noastre! 🙁

Avand in vedere ca pentru fetele noastre aceasta a fost prima lor iesire de tip City Break, mi-am dorit din tot sufletul sa le placa si sa prinda gustul acestui gen de calatorie. In consecinta, mi-am dorit sa gasim un hotel destul de aproape de centrul orasului si de o statie de metrou, dar care sa aiba si un view de senzatie si un mic dejun generos. Clar aveam nevoie de un Apartament sau de o camera de tip Family Room, dar care sa se incadreze si intr-un buget de bun simt.

Si uite asa am ajuns la HOTEL H10 Marina Barcelona, la care am facut rezervarea pe booking si despre care sper sa gasesc candva timp sa va povestesc. 😉 

View-ul din camera hotelului
View-ul din camera hotelului

3) Schitarea unui program de vizitare a Barcelonei

Inaintea plecarii noastre la Barcelona, am avut la dispozitie numai doua saptamani de documentare, timp in care am incercat sa-mi schitez cat de cat un program pe zile, sa intocmesc o lista a must-see-urilor destinatiei, cu orarul lor de vizitare si tarifele de intrare, discount-urile la rezervarile facute on-line etc.

Desi in zilele urmatoare am sa va fac un Trip Review al mini-vacantei noastre din frumoasa capitala catalana (o persoana fff draga mie are nevoie de toate aceste informatii deoarece, in nici o luna si jumatate, va pleca la Barcelona in formula familiala completa 😉 ), voi incerca sa va prezint mai jos lucrurile pe care am reusit sa le vedem sau sa le facem acolo impreuna cu copiii:

City Break la Barcelona (5 zile)

Ziua I

  • Dejun la Restaurantul Marina Bay by Moncho’s (Port Olimpic)
  • Vizita la L’Aquarium Barcelona
  • Plimbare prin La Boqueria si Barri Gotic
  • Cina la Taverna Taverna del Bisbe (Urquinaona)
Port Olimpic inainte de ploaie
Port Olimpic inainte de ploaie

Ziua a II-a

  • Vizita la Manastirea Montserrat
  • Vizitarea Muzeului National de Arta Catalana (MNAC)
  • Urmarirea show-ului Fantanii Magice (Pl. Espanya)
  • Shopping la Arena Mall
  • Cina la TAPA TAPA
Manastirea Montserrat
Manastirea Montserrat

Ziua a III-a

  • Vizitarea Muzeului de Stiinta COSMOCAIXA
  • Vizitarea Catedralei del Sagrat Cor (Tibidabo)
  • Plimbare prin Parcul de distractii TIBIDABO
  • Shopping in zona Pl. Catalunya
  • Plimbare pe Rambla
  • Cina la Restaurantul Marisco Reial (Pl. Reial)
  • Plimbare prin Barri Gotic
Barcelona, vazuta de pe Tibidabo
Barcelona, vazuta de pe Tibidabo

Ziua a IV-a

  • Vizita la ZOO Barcelona
  • Plimbare prin Parc de la Ciutadella
  • Dejun la Wok Japan Restaurant (langa Arcul de Triumf)
  • Din pacate am ratat vizitele la Muzeul de Ciocolata si  Muzeul Picasso 🙁
  • Urmarire Show-ului de la PALACIO DEL FLAMENCO
  • Plimbare nocturna pe bulevardul Passeig de Gracia
Show cu delfini la Zoo Barcelona
Show cu delfini la Zoo Barcelona

Ziua a V-a

  • Plimbare cu Bus-ul Turistic (Hop on – Hop off)
  • Oprire la Catedrala Sagrada Familia
  • Plimbare prin Parc Guell
  • Vizitare zonei Stadionului Camp Nou si a magazinului oficial al FC Barcelona
  • Plimbare prin Pl. Catalunya
  • Plimbare pe Rambla si La Boqueria
  • Plimbare prin Barri Gotic
Vedere din Parc Guell
Vedere din Parc Guell

4) Rezervarea BCN Card-urilor

Facand niste calcule, ne-am dat seama ca, pentru tot ceea ce ne doream sa vizitam, cel mai avantajos era sa achizitionam din nou cate un Barcelona Card pentru fiecare membru al familiei, despre care v-am povestit cum „functioneaza” intr-un articol special dedicat. Nu ar fi fost prima oara cand urma sa le folosim, asa ca am repetat cu succes experienta.

Pentru rezervarea si achitarea lor, la sfarsitul lunii martie 2014 am apelat la site-ul BCN Travel, platind astfel (in avans) suma de 156,60 eur, reprezentand contravaloarea BCN Card-urilor pentru 2 adulti si 2 copii, pe o perioada de 5 zile. Numai faptul ca, din aceasta suma, 82,40 eur au costat numai calatoriile cu metroul, trenul, ferrocarril-ul si autobuzul, pe toata durata sejurului pentru intreaga familie, eu consider ca merita sa fie luat in seama.

5) Bagaje pentru Barcelona

Ador Barcelona! 😛

Si, cand spun asta, nu ma gandesc numai la frumusetea orasului, la locuitorii lui simpatici si sociabili, la atractiile sale turistice sau la minunatiile sale culinare… Imi place la nebunie Barcelona pentru spiritul sau vesnic proaspat si tanar si mai ales pentru clima sa blanda si calduroasa, croita parca dupa sufletul meu.

Asta ar trebui sa fie un amanunt foarte important in alcatuirea bagajelor voastre! Am fost in Barcelona si in noiembrie si in martie, dar si in luna aprilie si, de fiecare data, temperaturile au fost peste 17-20 grade, ceea ce este suuuuuper pentru un City Break! 😀

Vreme superba in Barcelona!
Vreme superba in Barcelona!

Daca va veti achizitiona biletele de avion de la o companie low-cost, puteti merge linistiti la Barcelona numai cu un bagaj de mana, deoarece acolo nu veti avea nevoie de mai mult de 3-4 tricouri, o jacheta si o pereche de pantofi sport, de tip Running. O singura data ni s-a intamplat sa ploua intr-o dupa-amiaza si, recunosc, daca am fi avut 2 umbrele in bagaj, nu ar mai fi fost nevoie sa le cumparam. Insa nu trebuie sa va faceti griji ca nu aveti de unde sa le achizitionati acolo (in caz de nevoie) pentru ca, inca de la prima picatura de ploaie, in statiile de metrou apar mici intreprinzatori de „culoare” (a se citi „africani”), dornici sa nu te lase sa te uzi pana la piele. 😉

In cazul in care veti avea si ceva ganduri de shopping, ar fi pacat sa nu plecati la Barcelona si cu un bagaj de cala, pe care sa il burdusiti la intoarcerea in tara cu ceva suveniruri locale: lichior „Crema Catalana”, vin rose, branza de capra, Jamon, dulciuri si fructe confiate din La Bouqueria, jucarii pentru copii sau imbracaminte de la Desigual (daca aveti norocul sa prindeti o perioada de reduceri).

Pe doamnele si domnisoarele mai cochete le sfatuiesc sa nu isi uite acasa beretele sau esarfele (mai ales in anotimputile mai racoroase), deoarece Barcelona este un oras foarte elegant (si la propriu si la figurat) si-ar fi pacat sa nu va simtiti si voi la fel de speciale in aceasta escapada a voastra.

Desigual - brandul meu preferat din Spania
Desigual – brandul meu preferat din Spania

Biletele de avion? Checked!!!
Rezervarile de la hotel? Checked!!!
Planul de vizitare a orasului? Checked!!!
Bagaje suficiente? Checked!!!
Pasapoarte, bani, carduri de calatorie? Checked!!!

Inseamna ca suntem pregatiti pentru o noua calatorie… 😉

Bun venit la Barcelona!!!

(va urma)