Cu gandul la vacanta de iarna, pe care cred ca o asteptam cu totii, mi-am adus aminte de-o seara petrecuta in Viena, la Restaurantul Nestroy Gasthaus & Biergarten, unde am avut parte de o frumoasa cina traditionala. 🙂
In drumul nostru spre Kaprun, localitatea in care ne-am petrecut vacanta la schi din februarie anul acesta, am ales hotelul Novotel Wien City, sa ne fie cazare intermediara in Viena.
Despre traseul Bucuresti – Viena si peripetiile prin care am trecut pana sa ajungem la destinatie, v-am povestit deja cu cateva luni bune in urma. Cine a citit articolul respectiv, a aflat si faptul ca toti patru eram rapusi de o viroza puternica, de nici nu mai stiam pe ce lume suntem. 🙁 Daca mai punem la socoteala si oboseala acumulata pe drum, cred ca va inchipuiti ca tot ceea ce ne-am dorit in prima seara petrecuta in Austria a fost sa gasim un loc unde sa putem manca o supa calda.
Dupa ce ne-am cazat la hotel, am solicitat la Receptie sa ne faca o recomandare de restaurant bun in zona. Asa am aflat de Nestroy Gasthaus & Biergarten, un restaurant cu specific vienez, amplasat la 5-7 min distanta de Novotel Wien City, in imediata apropiere a statiei de metrou Nestroyplatz (linia U1).
In ciuda frigului de afara, inca de la intrare am fost intampinati cu multa caldura de gazde. Ne-au condus zambitori la o masa si ne-au inmanat meniul care, ce-i drept, era in limba germana. 😀 Dupa ce le-am spus ca starea noastra de sanatate nu e prea buna si ca ne-am dori in primul rand o supa calda, ne-au ajutat sa facem comanda, traducandu-ne fiecare preparat din meniu.
Pana sa ne soseasca felurile comandate, am savurat in liniste cate un ceai. Stiu, e un „aperitiv” atipic, dar pentru febra noastra era cel mai bun!!! 😀
Supa limpede de vitel mi s-a parut un pic prea sarata pentru gustul meu, dar am mai comandat si in alte parti, unde tot la fel era (probabil asa este reteta). Gulasul insa mi-a mers la suflet, fiind un must-try in Austria!
Felurile principale au fost si ele foarte bine si rapid pregatite. Atat gulasul traditional cu ou, carnati si galuste, cat si friptura de vita au fost delicioase!!! 🙂
Din pacate, viroza noastra isi cam facea de cap, iar noi nu ne-am putut bucura pe deplin de frumusetea acelei seri. Toti patru ne chinuiam sa mancam, fiind constienti ca era musai sa ne punem pe picioare, daca doream sa nu ratam vacanta de la Kaprun. Probabil ca atunci am fost atat de ametita, incat acum nici nu-mi mai amintesc daca am comandat si desert sau nu. 😀
Pe durata cinei, am avut timp suficient sa studiem un pic restaurantul. Se pare ca e frecventat mai mult de localnici, care vin acolo sa bea cate o bere sau ca sa joace carti. Se pot face si rezervari (am vazut cateva mese cu cartonas). 😛
Localul beneficiaza de o terasa generoasa, care cred ca e foarte cautata pe perioada verii. Preturile sunt rezonabile, asa ca nu vad vreun motiv pentru a ocoli acest restaurant.
Pentru atmosfera calda si prietenoasa, pentru rusticitatea si traditionalul lui, pentru mancarea buna si muzica ambientala de calitate, va voi recomanda din tot sufletul restaurantul Nestroy Gasthaus & Biergarten!
Sper sa va placa si voua! 🙂
6 Comentarii
Hmm,
Destul de neprofesional sa nu aiba meniu in engleza.
Gulasul ala nu arata neaparat a „Wiener saftgulasch”, iar faptul ca oamenii joaca carti intr-un restaurant nu pare sa mi-l recomande neaparat :-). Cred ca din centrul Europei, Vienna are unele dintre cele mai bune restaurante insa asta se pare ca e doar o bodega de coltul strazii. Ma mir ca cei de la Novotel l-au recomandat, ma asteptam sa recomande Do & Co, Fabios, Plachutta, Steirereck. Steirereck are vreo 35.000 de vinuri in pivnita. Plachutta a primit de curand a 2-a stea.
Sa incercati niste palachinte, tartar si schnitzel daca sunteti in zona.
Ma vad nevoita sa mai fac cateva precizari…
1) In primul si in primul rand, nu sunt nici pe departe o cunoscatoare a denumirilor si preparatelor austriece. In Viena am fost DOAR in trecere pana acum si abia astept o ocazie sa pot sta mai mult acolo.
2) Sincera sa fiu, nu mi s-a parut deloc ciudat ca meniul sa nu fie in si in limba engleza. Cu un an in urma, tot in drum spre Kaprun, mai fusesem la un alt restaurant, in buricul Vienei (Stephanplatz), unde tot asa am patit: meniul era NUMAI in lg. germana. Atunci am avut noroc sa fim insotiti de un localnic, asa ca traducerea ne-a facut-o el.
3) Mi-ai luat vorba din gura… Da, cred ca era un fel de carciuma, insa o carciuma cu mancare foarte buna si o atmosfera intima, relaxanta si placuta ochiului. Fiecare element din decor avea rolul sau si nimic nu era la intamplare. Noi chiar cautam si preferam astfel de locuri, lipsite de aglomeratie si mai putin comerciale! Iar daca sunt frecventate de localnici, inseamna ca stiu ei ce stiu!!! 😉
4) Faptul ca cei de la receptia hotelului ni l-au recomandat cu multa caldura, in conditiile in care au propriul lor restaurant in hotel, inseamna ca stiu ei CEVA! Am mers pe mana lor si am fost fff multumita!
5) Abia astept sa ajung in Viena si sa ma „infrupt” dintr-un schnitzel din acela gigantic, cu raza de juma’ de metru!!! Atunci eram satui de pe drum, pentru ca numai asta mancasem toata ziua, asa ca iesea din ecuatie, desi era specialitatea localului. Cat despre vinuri… eram pe antibiotice si ne vajaia capul de febra, alcoolul fiind ultimul lucru la care ne-am fi putut gandi. 😛
6) Merci frumos pentru recomandari, chiar sa stii ca mi le-am notat! Daca-ti mai vin in minte si altele, eu le voi primi cu mare placere si-ti multumesc anticipat! Nu se stie niciodata cand imi vor trebui!!! 😉
Cu punctul 5 din precizari zici ca mi-ai ghicit gandurile, din punct de vedere culinar Viena = Snitel pentru mine 🙂
Offf… sper sa ajung in curand la Viena si sa reusesc sa incerc macar cateva dintre nebuniile lor culinare!!! 😉
Din pacate, in afara de Sachertorte, nu cunosc absolut nici-o denumire de mancare cu specific vienez.
Nu sunt vorbitoare de germana, asa ca simt cum mi se impleticeste limba in gura numai cand vad cum sunt scrise, daramite sa le mai si pronunt. 😀 😛
L.E. Ce bine imi pare ca am obiceiul de a-mi verifica si Spamurile: astazi acolo am gasit mesajul tau si chiar mi-ar fi parut extrem de rau sa il ratez!!! :*
si mie mai imi intra comentarii in spam si nu inteleg de ce, mai ales ca unii oameni mi-au mai comentat inainte pe blog cu aceeasi adresa de mail
Acelasi lucru il patesc si eu… 🙁
Probabil ca WordPress-ului nu ii convine faptul ca, de cele mai multe ori, chiar daca e vorba de aceeasi adresa de mail, comment-urile sunt postate de pe IP- uri diferite (de acasa, serviciu, telefon mobil etc), iar daca el nu il recunoaste ca fiind primul sub care am postat, probabil ca le considera Spam-uri (recunosc, nu ma prea pricep le „fineturi” din astea 😀 ).