Nu mi s-a mai intamplat de multa vreme ca un film sa ma impresioneze atat de tare incat, in secunda doi dupa incheierea vizionarii lui, sa ma determine sa ma apuc de scris, impartasindu-va astfel cateva impresii si ganduri referitoare el. Ei bine, „Philomena” este o astfel de pelicula captivanta, pe care ma bucur din tot sufletul ca am reusit s-o urmaresc in aceasta dupa-amiaza. 🙂

Se anunta a fi o zi banala de week-end in care, activitatile casnice amanate in cursul saptamanii trebuiau rezolvate, in ciuda oboselii acumulate in ultimul timp. Dupa incheierea lor, m-am refugiat pe canapeaua din fata televizorului, unde sotul meu ma astepta cu laptopul in brate, pentru a alege ultimul cadou pe care il mai aveam de comandat pana la Craciun.

Televizorul era setat pe canalul HBO, unde tocmai incepuse un film, a carui denumire nici macar nu i-o stiam. Desi ar fi trebuit sa fim concentrati la ecranul monitorului, pentru ca darul pe care il cautam era tocmai pentru fiica noastra cea mare, privirile ne alunecau pe langa acesta, spre ecranul televizorului, fiind captivati apoi total de intriga „Philomenei”.

Eroina principala a peliculei este nimeni alta decat Judi Dench, binecunoscuta noua mai ales din seria filmelor cu James Bond, unde aceasta joaca rolul sefei Serviciilor Secrete Britanice (MI6). Cele doua personaje interpretate de aceasta sunt insa atat de diferite, incat am fost de-a dreptul surprinsa sa descopar o alta fata a actritei si anume cea plina de caldura, bunatate si altruism. 🙂

Si uite asa, dupa-amiaza mea banala de sambata s-a transformat intr-una speciala, in care m-am transpus total in pielea Philomenei Lee, o irlandeza a carui fiu ii fusese smuls de la piept si dat spre adoptie de catre Biserica Catolica si care nu a incetat sa spere ca il va gasi vreodata. Am calatorit alaturi de ea pe frumoasele meleaguri irlandeze, dar si pe cele americane, m-am bucurat sperand odata cu ea si am plans atunci cand durerea ei de mama nu a mai putut fi suportabila.

„Philomena” e un film despre oameni frumosi (asa cum imi place mie sa spun 😉 ), dar si un film in care ne lovim de rigorile si ingustimea bisericii catolice de acum 60 de ani, care provocau mari suferinte si desparteau oamenii pe viata. Cu toate astea, eroina noastra este un model de determinare si dragoste de mama, care trece peste toate obstacolele pentru a-si mai imbratisa inca o data fiul si a afla adevarul. Ea este o femeie in varsta, care nu s-ar fi descurcat singura, in tot acest demers al ei fiind ajutata de un fost jurnalist.

Dupa cum vedeti, chiar nu am intentionat sa va ofer nici-un detaliu legat de actiunea filmului si nici sa va dezvalui finalul sau absolut surprinzator… Cert este ca ecranizarea a fost facuta dupa un caz real, avand la baza cartea „The Lost Child of Philomena Lee”, scrisa de omul de televiziune Martin Sixsmith.

Va invit asadar sa urmariti programul canalului HBO si sa vizionati acest film care e absolut impresionant!!! Merita sa-i acordati toate cele 98 de minute cat dureaza el si va asigur eu ca nu va va parea rau! 😛

Viata e un sir lung de bucurii si tristeti, de realizari si esecuri, de suisuri si coborasuri pe care fiecare, dupa propriile puteri, incercam sa le trecem cu bine… Dar ce ne-am face daca intr-o zi, carne din carnea noastra, sange din sangele nostru, zambetul cald si nevinovat al copilului pe care l-am zamislit si strans in brate ar disparea din viata noastra, iar noi nu am avea nici-o putere ca sa il aducem inapoi???

„Philomena” e o invitatie la meditatie si introspectie, un motiv in plus care sa ne faca sa ne dorim sa fim mai buni, mai prietenosi, loiali si sa-i apreciem mai mult pe cei dragi, din jurul nostru…

„Ar trebui sa fii dragut cu oamenii, atunci cand urci (te afli sus), pentru ca s-ar putea sa ii intalnesti din nou, atunci cand vei cobori (vei fi daramat).” (Philomena Lee)

Va doresc vizionare placuta! 🙂

Photo credit: @couch_potahto