Ce face omul cand e coplesit de problemele cotidiene si simte ca trebuie sa mai puna putin piciorul pe frana, daca vrea ca lucrurile sa nu o ia razna? Ei bine, cred ca incearca sa gaseasca o solutie ca sa iasa din impas… Iar pentru noi, gura de aer de care aveam nevoie si care ne-a incarcat bateriile pentru o buna perioada de timp a fost o escapada de 4 zile in regiunea Puglia. 🙂

O parte din coasta nordica a Pugliei
O parte din coasta nordica a Pugliei

Considerata drept „Cenusareasa Italiei”, dat fiind faptul ca este una dintre cele mai sarace, dar si mai putin promovate regiuni din aceasta tara, Puglia (sau Apulia) este o comoara inca nedescoperita care, treptat-treptat va intra in topul preferintelor celor care sunt iubitori de frumos, de autentic, de mare si de foarte multa relaxare.

Daca am reusit cat de cat sa va starnesc curiozitatea asupra acestei destinatii, iata…

8 intrebari si tot atatea raspunsuri despre o vacanta in Puglia

1. Unde este situata regiunea Puglia?

Cu riscul de a ma acuza de redundanta, m-am gandit ca n-ar strica sa va precizez faptul ca Puglia este una din cele 20 de regiuni in care este impartita Italia. Aceasta se intinde in zona reprezentata de „tocul” si de „pintenul” cizmei Peninsulei Italice, situata la granita dintre Marea Ionica (la sud) si cea Adriatica (la nord), in apropierea coastei albaneze.

Harta turistica a Pugliei
Harta turistica a Pugliei

2. Cum am ales aceasta destinatie?

Ei bine, aici se lasa cu o mica poveste… 😀
Nu stiu daca o sa ma credeti, dar noi chiar nu aveam de gand sa plecam pe undeva in primavara asta, cel putin NU pana in vacanta de Paste!!! Domnisoara noastra cea mare este in clasa a 8-a si are un an foarte dificil din punct de vedere al studiului si al emotiilor datorate examenelor care o asteapta, asa ca nu mi-am propus sa o scot din ritmul ei.

Insa, in lunile ianuarie-februarie a trecut printr-o perioada grea de teste si simulari pregatitoare, care au bulversat-o foarte tare. In afara de grija si sustinerea noastra neconditionata, trebuia sa facem ceva ca sa o scoatem din starea aceea in care intrase… Si uite asa, in loc sa ma opresc la un zbor combinat pentru o destinatie de Paste, am inceput sa caut un loc in care am fi putut ajunge foarte rapid cu avionul si-n care sa gasim mult soare si s-avem parte de relaxare si mancare buna. Sudul Italiei ni s-a parut ideal pentru ceea ce cautam, iar Puglia a iesit castigatoare! 😉

Relaxare maxima la Polignano a Mare
Relaxare maxima la Polignano a Mare

3. Cum am rezervat biletele de avion?

Pentru a ajunge in Puglia a trebuit sa caut un zbor catre Bari. Stiam deja ca Wizz Air-ul este compania aeriana care opereaza zboruri catre aceasta destinatie, asa ca am facut rezervarea direct pe site-ul lor. Ironia sortii a fost ca in luna februarie sa ratez si campania promotionala din 11.02 si pe cea din 16.02, prin care am fi putut beneficia de reduceri de 20% la biletele de avion. Ba, mai mult, desi mi-am atentionat cititorii pe Facebook de ultima dintre ele, nici nu mi-a trecut prin cap sa ma gandesc ca n-ar strica sa fac o rezervare si pentru noi. 😀

Cu toate astea, faptul ca suntem membri Wizz Discount Club ne-a ajutat sa obtinem un pret bun pe bilete (cateva zile mai tarziu), fiind pentru prima oara cand costul lor total (pentru 2 adulti si 2 copii, cu 2 bagaje de cala si locuri rezervate) a fost echivalent cu cel al unui singur bilet, din oricare alta destinatie in care am fost vreodata cu avionul, in formula familiala completa. Tot era un castig, nu-i asa? 😛

Wizz Air pe Aeroportul din Bari
Wizz Air pe Aeroportul din Bari

4. Unde am rezervat cazarea in Puglia?

Fiind vorba de o mini-vacanta in care tot ceea ce ne-am dorit mai mult si mai mult era sa ne relaxam si sa ne rasfatam privirile cu peisaje de vis, ei bine, am evitat sa caut o cazare in Bari. Din fotografiile unor prieteni bloggeri, imi ramasese la suflet un instantaneu minunat de pe coasta nordica a Pugliei, din micuta localitate Polignano a Mare! Nu regret nici-o secunda alegerea facuta (chiar daca este o destinatie estivala) si abia astept sa va povestesc despre acest loc special, intr-un articol dedicat!

5. Cum ne-am pregatit pentru mini-vacanta in Puglia?

Ca sa fiu sincera, nu am avut nevoie mai mult de-un week-end pentru documentarea pentru aceasta destinatie. Mi-au fost suficiente povestirile unei foarte bune prietene care vizitase zona (Multumesc din suflet, Maryyyyyy!!!), precum si relatarile Biei de la Bialog, Georgianei de la Vacanta Reusita si ale lui Mihai de la mihaijurca.ro, completate cu niste informatii gasite pe TripAdvisor si… gata cu notitele mele!!! Stiam SIGUR ca pe lista dorintelor noastre se aflau Matera, Alberobello si Bari, restul fiind doar detalii. 😉

Alberobello
Alberobello

Problema noastra cea mai mare insa a fost starea schimbatoare a vremii. Desi toata luna februarie fusese foarte cald in Italia, cu cat ne apropiam de ziua plecarii, cu atat previziunile meteorologice erau mai sumbre. Toate datele ne aratau ca va ploua in continuu, iar temperaturile nu vor depasi 9-13 grade, ceea ce insemna ca urma sa fie si foarte frig! 🙁

Clar aveam nevoie de geci, hanorace si chiar ceva de pus pe cap (pelerine de ploaie, recunosc, ca nu ne achizitionasem)! Stresul pe care il aveam din cauza vremii urate a fost atat de mare, incat am mers pana acolo incat ne-am luat la noi chiar si costumele de baie, in eventualitatea in care poate gaseam o piscina interioara unde „sa ne facem veacul”, in Polignano a Mare. 😀 😛

Din fericire, vremea a tinut cu noi, putand astfel sa facem cam tot ce ne-am propus pentru aceasta mini-vacanta!
A fost exact dupa sufletul nostru!” mi-am zis eu, cu foarte multa „modestie”. 😉

6. Cum a fost drumul spre Bari?

A sosit si ziua plecarii… Ploua si la noi, ploua si la ei… Bucurie mare! 😀
Partea buna a fost ca am avut parte de un zbor foarte linistit, care a durat fix 1h30min (la dus), respectiv 1h20min (la intors).

Bari vazut de la inaltime
Bari vazut de la inaltime

Ajunsi in Aeroportul din Bari (Karol Wojtyła), dupa ce ne-am recuperat bagajele, ne-am indreptat spre iesire, urmand sa ne hotaram asupra unei modalitati de transfer catre Gara Centrala din oras, denumita Bari Centrale (situata in Piazza Aldo Moro). Aveam de ales intre:

  • transferul cu autobuzul orasenesc Nr. 16 (AMTAB Bus): care este cea mai ieftina modalitate de a ajunge in oras (doar 1 eur/calatorie). Durata transferului este de aprox. 35-45 minute, in functie de numarul statiilor in care se opreste pe traseu si de aglomeratia din trafic. Principalul sau dezavantaj este insa faptul ca are o frecventa a plecarilor din 40 in 40 minute si doar in intervalul orar 05:00 – 21:30;
  • transferul cu shuttle bus-ul „Tempesta”: calatoria dureaza aprox. 25-30 minute si costa 4 eur, iar de acest tip de trasfer puteti beneficia intre orele 05:00 si 23:40;
  • transferul cu trenul/metroul de suprafata (Ferrovia Metropolitana): varianta cea mai rapida de transfer de la Aeroport la Gara Centrala din Bari. Dureaza doar 15 minute si costa 5 eur/calatorie, avand o frecventa de 2 plecari/ora si un program cam in acelasi interval orar ca si shuttle bus-ul;
  • transferul cu taxiul: este o varianta comoda, dar si cea mai costisitoare dintre toate. Calatoria dureaza aprox. 20-30 minute si poate costa in jur de 20-30 eur (depinde de cat de buni negociatori sunteti 😉 );
  • transferul cu masina inchiriata de la unul din birourile rent-a-car din aeroport.
Iesirea din aeroport catre zona de transfer spre Bari Centrale
Iesirea din aeroport catre zona de transfer spre Bari Centrale

Avand in vedere faptul ca destinatia noastra finala nu era Bari, ci Polignano a Mare, iar noi eram insotiti de copii si nu vedeam rostul unei asteptari prelungite in statia de autobuz doar pentru cativa euro in minus, ne-am orientat catre cea mai rapida varianta de transfer si anume calatoria cu trenul/ metroul de suprafata.

Atentie mare: inainte de intrarea pe peron, nu uitati sa va validati tichetele, prin scanarea codului de bare! A fost pentru prima oara cand noi am vazut controlori in tren.

Locul unde trebuie scanate codurile de bare de pe biletele de tren
Locul unde trebuie scanate codurile de bare de pe biletele de tren

7. Ce am reusit sa vedem in Puglia si ce NU?

Desi aveam un dosar intreg de notite cu ce mi-ar fi placut sa vedem in Puglia in cele aproape 3 zile pline de vacanta, ei bine, faptul ca nu am inchiriat o masina inca de la inceputul ei ne-a redus un pic posibilitatea de deplasare rapida si pe distante lungi in zona.

Pana la urma tot am reusit noi sa ne descurcam 😉 , apeland la un serviciu de care am fost foarte, foarte multumiti si pe care vi-l recomand cu incredere: TAXIBUS.

Cu ajutorul lui am reusit sa vizitam Alberobello si Matera, Franco, patronul firmei de transport, dar si soferul nostru 😛 , fiindu-ne de un real ajutor si un ghid nesperat, chiar daca nu stia prea multa engleza (asta ca sa nu zic ca ne-am inteles mai mult in italiana si cu Google Translate-ul de pe telefon la indemana). 😀

De asemenea, tot el ne-a dus in timp util la aeroport (pentru zborul de intoarcere), in conditiile in care duminica circulatia trenurilor este mult redusa si exista riscul sa ratam plecarea cu avionul.

Bari - Portul Vechi si faleza "Lungomare"
Bari – Portul Vechi si faleza „Lungomare”

Intr-una din zile am ajuns si in Bari, dar cu ajutorul trenului, calatorie care variaza intre 19 si 30 de minute, in functie de numarul de opriri ale acestuia in statiile de pe traseu. Din pacate, din cauza vremii foarte capricioase, nu am reusit sa vizitam Castello Svevo si am ratat „la mustata” Basilica di San Nicola. 🙁

De asemenea, o alta buna prietena imi recomandase sa mergem intr-un ZooSafari in Fasano, care sunt convinsa ca ar fi fost o experienta de neuitat atat pentru noi, cat si pentru fetele noastre! Faptul ca aceasta era deschisa numai in week-end, in intervalul orar 10:00 – 14:00 si exact in zilele in care a plouat cel mai mult, ne-a determinat sa renuntam la idee, cu foarte multa parere de rau.

8. Ce sfaturi si recomandari am pentru o vacanta reusita in Puglia?

Nu am sa va plictisesc cu prea multe sfaturi, insa as vrea sa mai aduc doar cateva precizari:

  • Daca veti doriti sa vedeti cat mai multe locuri din aceasta minunata regiune care este Puglia, nu ezitati sa inchiriati o masina, chiar de la aeroport, asa cum am facut noi (de exemplu), atunci cand am vizitat Toscana. Astfel, veti avea parte de foarte multa independenta in zona, putand ajunge si in alte statiuni de pe malul Adriaticii sau localitati din centrul Pugliei, cel putin la fel de spectaculoase ca si cele amintite mai sus. Voi trece in revista doar cateva dintre acestea, cum ar fi: Ostuni (denumit si „Orasul Alb”), Martina Franca (renumit pentru vinurile care se fac in zona si cladirile sale traditionale, de tip „pointed-roof”), Trani (cu al sau Castello Svevo si Catedrala di San Nicola Pellegrino), Monopoli (cu a sa plaja cu nisip fin si apa cristalina) si Locorotondo (un oras vechi, cocotat pe varful unui deal, renumit printr-un alt tip de cladiri atipice, denumite „cummerse”) samd.
Matera
Matera
  • Daca nu aveti de gand sa inchiriati o masina, dar veti dori sa vizitati macar cele mai importante atractii turistice din zona, respectiv Alberobello, Matera si Polignano a Mare, eu va recomand sa va cazati in Bari. In felul acesta veti valorifica la maxim mini-vacanta voastra, fara a pierde timpul prin gari, asteptand trenuri si legaturi intre acestea, care ar putea sa insemne si jumatate din ziua voastra de plimbare.
  • Daca va veti dori insa sa va relaxati si sa nu va deplasati prea mult prin Puglia, cazarea in Polignano a Mare este o alegere foarte inspirata si chiar spectaculoasa (o sa vedeti in curand de ce)! 😉
  • Nu va ingrijorati daca o sa constatati ca localnicii nu va vor vorbi prea mult in limba engleza! Va asigur eu ca va veti intelege de minune cu ei in „romano-italiana” 😀 , fiind niste persoane extraordinar de calde si de primitoare, de la care compatriotii nostri ar avea foarte multe de invatat (daca si-ar dori cu adevarat asta).
  • Nu va asteptati ca vreun sofer sa se opreasca din condus atunci cand voi va veti exprima intentia de a traversa strada pe la vreo trecere de pietoni! Pana nu va vor vedea fix in fata botului masinii lor, sa stiti ca nu vor pune piciorul pe frana. Noua ne-a fost destul de greu sa ne obisnuim cu asta… 😛
Trecerea de pietoni din fata Garii Centrale din Bari
Trecerea de pietoni din fata Garii Centrale din Bari
  • Incercati sa aveti la voi bani cash, cat sa acopere cheltuielile curente din Puglia. Rar am intalnit locuri in care sa putem plati cu cardul. Este un avertisment pe care l-a facut Mihai Jurca pe blogul lui (si pentru care ii multumesc si pe aceasta cale!!!), pe care il confirm si eu si despre care este bine sa stim cu totii, inainte de a pleca in vacanta.
  • Si, nu in ultimul rand, pregatiti-va fizic si sufleteste pentru un adevarat festin culinar in zona!!! 🙂  In Puglia se mananca EXTRAORDINAR de bine si de ieftin, iar iubitorii fructelor de mare vor fi intr-un adevarat EXTAZ (o sa incerc sa scriu un articol si despre acest subiect).

Acestea fiind spuse, eu zic sa ma apuc totusi sa va si povestesc cate ceva despre Puglia, nu-i asa??? 😀 😛 😉