Ravello – orasul poezie al Coastei Amalfitane

Pentru ca azi m-am trezit cu un dor nebun de Italia, care m-a impins sa rascolesc printre amintiri, am decis sa imi fac timp sa va povestesc despre un loc cu totul si cu totul special de pe Coasta Amalfitana, care pare desprins din Paradis: localitatea Ravello!

Chiar daca au trecut mai bine de doi ani de la frumoasele noastre experiente din Peninsula Sorrentina, care si-au lasat o amprenta profunda asupra sufletului nostru, n-am uitat de promisiunea facuta acum mult timp si iata-ma din nou in fata calculatorului, incercand sa conturez articolul restant din seria celor dedicate Coastei Amalfitane. L-am lasat la urma, pentru ca eram perfect constienta de faptul ca imi va fi extrem de greu sa imi gasesc expresiile potrivite, pentru a putea descrie in cuvinte atata frumusete cat am reusit noi sa vedem in cele aproape 5 ore petrecute in incantatorul oras Ravello.

Sositi pe Coasta Amalfitana doar cu o dupa amiaza in urma si inca ravasiti de impactul puternic pe care aceasta a reusit sa il aiba asupra noastra de la primul contact cu ea, ne-am trezit un pic ametiti, dar dornici de a explora locuri noi, fara a banui vreo clipa ce zi senzationala urma sa avem! Era o dimineata minunata de sfarsit de septembrie, iar peisajul uluitor in care este amplasat Hotelul Holidays Fico D’India din Furore, la care eram cazati, avea sa sporeasca si mai mult „ameteala” noastra. Totul s-a mai linistit abia dupa micul dejun, care a reusit sa ne rasfete toate papilele gustative si sa ne demonstreze inca o data ca italienii nu prea au concurenta cand vine vorba de cel mai bun cappuccino sau de patiserie traditionala, preparata in casa. 😉

Oricat de frumos insa era acel loc, n-am avut de gand sa ne mai lasam furati de peisaj si, fara a mai pierde vreun minut, am plecat cu masina inchiriata catre Ravello, nu inainte de a seta pe aplicatia Waze locatia unei parcari de la marginea acestui oras. Desi se afla amplasat la nici 15 km distanta de localitatea Furore, drumul pana in Ravello a durat aproape 40 de minute, cu o singura oprire de 5 min pentru a surprinde cateva instantanee. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru a nu va face iluzii ca puteti ajunge cu usurinta dintr-o parte in alta a Coastei Amalfitane. Sofatul in zona este o adevarata provocare, iar dupa orele amiezii, cand in peisaj apar si autocarele sau se mai trezesc din turisti, acesta poate deveni un adevat chin! 😀

Parcarea am nimerit-o din prima si, din fericire, am gasit si locuri disponibile. Plata ei se facea la final, la un aparat automat, pe baza tichetului eliberat la intrarea in aceasta (din pacate, chiar nu imi mai amintesc cat ne-au costat cele aprox. 5 h cat am lasat masina acolo).

Ravello a fost pentru noi dragoste la prima vedere, inca de la primii pasi facuti pe stradutele lui! Am iubit la nebunie aerul curat pe care il respiram, peisajele ametitoare care ni se infatisau in fata ochilor (cu localitatea Scala asezata in trepte pe Muntele Lattari pe de o parte si Marea Tireniana in cealalta parte), cu flori multicolore si o bogata vegetatie mediteraneeana… totul parea desprins dintr-un vis!

Inainte de a incepe explorarea orasului, am decis sa achizitionam un tichet combinat (Biglietto UNICO RAVELLO) care ne asigura intrarea atat pe domeniile faimoaselor vile Cimbrone si Rufolo, cat si vizitarea Muzeului Domului, Auditoriumului Oscar Niemeyer si a sitului arheologic Santissima Trinita. Din luna februarie 2019 se pare insa ca lucrurile s-au schimbat un pic… Tichetul unic s-a transformat in „Amalfi & Ravello Art Pass”, care include intrari la Amalfi Arsenal Museum si The Paper Mill Museum, in locul accesului la Auditorium si Villa Rufolo (ceea ce mi se pare o mare pierdere!!!). Ramane sa stabiliti singuri daca merita sa va achizitionati un astfel de card turistic sau nu!

Primul loc in care mi-am dorit sa ajung a fost Villa Cimbrone!
Citisem foarte multe pareri conform carora experienta plimbarilor prin gradinile acesteia ar fi mult peste cea a vizitarii Vilei Rufolo, asa ca vroiam sa ma conving cu ochii mei de acest lucru, inainte ca zona sa se aglomereze foarte tare.

Construita in secolul al XI-lea in extremitatea sudica a orasului si transformata in hotel de lux in zilele noastre, Villa Cimbrone este faimoasa prin view-ul sau de exceptie din zona de belvedere a Terasei Infinitului (Terazzo dell’Infinito). Aceasta este unul dintre acele Instagrammable Places in care si-ar dori sa ajunga orice persoana pasionata de fotografie, imaginile panoramice ale Golfului Salerno surprinse de-acolo reusind sa ne lase fara cuvinte!

Nu aveam niciun motiv sa ne grabim, asa ca am luat la pas fiecare coltisor al gradinilor care puteau fi vizitate, incercand sa adunam cat mai multe instantanee – cele mai frumoase amintiri pentru noi!

Ne-am desprins cu greu de toate acele frumuseti, indreptandu-ne pasii catre centrul orasului, nu inainte insa de a face o mica oprire la situl arheologic al Manastirii Santissima Trinita.

A sosit si randul vizitarii Vilei Rufolo (construita in secolul al XII-lea)! Era deja trecut de ora pranzului, iar aglomeratia incepuse sa-si cam spuna cuvantul (veneau autocarele intr-o veselie, unul dupa celalalt! 😀 ). Cum – necum, am reusit totusi sa ne strecuram prin multime si sa ne bucuram de privelistile de poveste surprinse de pe terasa domeniului.

Gradinile sunt pline de flori multicolore foarte bine ingrijite si „programate” parca sa infloreasca mai tot timpul anului. 😉 Nu stiam la care sa ne uitam mai intai si mai intai!!!

Mai greu a fost sa reusim sa facem o fotografie fara personaje a simbolului Coastei Amalfitane: cele doua domuri ale Chiesei dellaSS.Annunziata, adapostite sub pinul umbrela (Pine Stone, arborele specific Italiei), avand in plan indepartat Marea Tireniana. Dar nu m-am lasat eu asa cu una, cu doua… si pana nu am obtinut ceea ce-mi doream, nu am plecat de acolo! 😉

Domeniul Vilei Rufolo este ceva mai mic decat cel al Vilei Cimbrone (sau cel putin asa mi s-a parut mie), asa ca toata vizita noastra nu a durat mai mult de trei sferturi de ora, dupa care am plecat sa ne racorim un pic, deoarece soarele era deja foarte puternic.

Despre experientele noastre culinare de pe Coasta Amalfitana (incluzand-o si pe cea din Ravello) v-am povestit deja in urma cu vreo doi ani! Ideea era ca acolo am mancat cea mai delicioasa prajitura traditionala locala (BABA cu crema de limoncello) pe care, mai mult ca sigur, nu o voi uita niciodata!

Si-uite asa am petrecut un ceas intreg de relaxare, dolce far niente, intr-o atmosfera de-a dreptul fermecatoare si-nconjurati de peisaje de vis, de nu ne mai dadeam plecati de acolo. 😀 Cu forte proaspete ne-am indreptat apoi spre Museo Del Duomo…

Dupa ce-am mai ratacit un pic pe stradutele orasului Ravello, bucurandu-ne de liniste in absenta vizitatorilor zgomotosi, ne-am indreptat catre locul unde aveam parcata masina, pentru ca era cam tarziu si mai aveam in plan si alte locuri de vizitat (prima oprire urma sa fie la Salerno).

Desi sunt o persoana romantica, niciodata nu am fost si una poetica! Cu toate astea, asa cum ati observat in titlu, am comparat orasul Ravello cu o adevarata poezie a Coastei Amalfitane pentru ca asa l-am simtit eu! M-am lasat sedusa de frumusete, culoare si sunet la un loc, astfel incat gandurile m-au purtat la operele marilor poeti, fara ca macar sa-mi fi dorit/ propus asta! 😛

Pentru noi a fost o adevarata incantare sa ne plimbam pe aleile pietruite ale orasului, sa-i admiram imaginile panoramice de care am avut parte pe terasele vilelor Rufolo si Cimbrone, sa ne imbatam simturile cu coloritul florilor si al vegetatiei mediteraneene, sa ne relaxam in fata unui cappuccino si sa ne ostoim dorul de viata si frumos.

Daca am sa va spun ca totul a fost asa… ca un vis, va asigur eu ca nu exagerez cu absolut nimic! Iar pentru cine nu ma crede, nu-i bai! 😛 Va invit sa va convingeti si singuri, vizitand candva Ravello – unul dintre cele mai frumoase orase ale Italiei pe care l-am vazut pana acum!