„Prietena mea geniala” – serial HBO si Tetralogia Napolitana

Greu cu mobilizarea mea bloggeristica in vreme de Pandemie (orice tentativa de a scrie povesti de calatorie mi s-a parut deplasata 🙁 ), dar nici tacerea nu-i o solutie asa ca, pentru inceput, m-am gandit sa va povestesc despre unul dintre lucrurile care mi-au captivat atentia in aceasta perioada: „Prietena mea geniala” – serial HBO si Tetralogia Napolitana!

Daca va mai amintiti, in urma cu vreo luna si jumatate va povesteam ce seriale si filme am urmarit in ultimul timp pe Netflix („episodul” nr. 3). Feedback-ul a fost unul peste asteptari, primind foarte multe recomandari de productii pe care intentionez sa le vizionez in viitorul apropiat. Printre acestea s-a aflat si „Prietena mea geniala”, o ecranizare dupa primele doua volume ale „Tetralogiei Napolitane”, o serie de 4 romane semnate de enigmatica autoare italiana Elena Ferrante, a carei identitate reala nu se cunoaste nici pana acum.

Pentru aceasta recomandare tin sa ii multumesc din tot sufletul prietenei mele, @kerkyra, care s-a aratat deosebit de entuziasmata atat de modul in care a fost redata in film atmosfera anilor ’60, cat si de interpretarea de mare exceptie a personajelor! 😛 Cum nu mai urmarisem niciun alt serial pe HBO GO, mi-am rugat sotul sa mi-l caute si am dat PLAY primului episod, mai mult din curiozitate…

Ei bine, dragii mei, sa stiti am sa fac niste eforturi supraomenesti ca sa nu va dau spoilere din cele vizionate… 😛 😀

Personal, serialul acesta mi-a placut ATAT DE MULT incat, in 3 seri consecutive, am reusit sa dau gata toate cele 16 episoade filmate pana acum, grupate in doua sezoane. Stiti ca nu-mi place sa va scriu detalii privind subiectele lor sau sa va divulg momente cheie din acestea, dar am sa incerc macar sa va explic motivele care au stat la baza fascinatiei mele pentru aceasta productie italiana filmata pentru HBO.

• Departe de a fi un serial usurel, de weekend, cu care m-as fi delectat eu in mod obisnuit, „Prietena mea geniala” este o radiografie dura a societatii anilor ’50-’60, surprinsa intr-o mahala a orasului Napoli.
• Productia TV se bazeaza pe povestea de prietenie, dar si de rivalitate dintre doua fete napoletane care, desi locuiau in acelasi cartier, fiind cam de aceeasi conditie sociala si extraordinar de bine dotate intelectual, au avut parte de doua destine complet diferite, care le-au marcat pe viata!

• Lucrul care m-a frapat inca de la inceputul vizionarii acestui serial a fost faptul ca, desi inteleg cat de cat limba italiana, nu reuseam sa identific nicio expresie din cele cunoscute de mine pentru ca, in film, a fost folosit aproape in exclusivitate dialectul napoletan. Ulterior, din documentarile mele am aflat ca pana si italienii au avut nevoie de subtitrare la acest serial. 😀
• Al doilea lucru care m-a fascinat la aceasta productie TV a fost faptul ca nu au fost folositi niste actori extraordinar de fotogenici, abia coborati din pictorialele din revistele de specialitate, ci niste personaje cu trasaturi destul de dure, pe fetele carora se puteau citi cu usurinta suferinta si greutatile vremurilor, dar si pasiunea cruda si brutalitatea specifice vietii de mahala.

• Revenind la figurile centrale in jurul carora graviteaza intreaga poveste, Lila (sau Lina, prescurtarea de la Raffaella) si Lenu (Lenuccia, nume de alint provenind de la Elena), pot spune cu mana pe inima ca cele doua fete (care au devenit femei mult prea devreme, dupa parerea mea), au reusit sa ma fascineze, dar si sa ma intrige in acelasi timp. Analizand evolutia prieteniei lor (care a durat mai bine de 60 de ani), nu ai cum sa nu fii bulversat de realismul cu care a fost redata in film perioada anilor ’50-’60, in care violentele domestice si cele de cartier si-au pus amprenta definitiv pe copilaria si adolescenta fetelor.
• Un alt lucru pe care l-am realizat urmarind acest serial a fost faptul ca, diferentele dintre clasele sociale erau atat de adanci incat, oricat de mult s-ar fi impotrivit ele destinului si ar fi luptat pentru depasirea conditiei lor umane, Lila si Lenu s-au izbit in permanenta de lipsuri si prejudecati, avand foarte mult de suferit, ceea ce transforma productia TV intr-o drama.
• Spre bucuria mea, se pare ca acest serial mi-a satisfacut si latura „calatoare”, oferindu-mi o serie de imagini filmate atat in Napoli, cat si in Caserta si Insula Ischia. N-or fi fost ele chiar atat de multe, insa au fost suficiente cat sa-mi starneasca dorul de Italia!

Si uite asa s-a terminat serialul! 🙁

Pfoaaaaaa… pai nu m-am pus eu pe documentat?!? 😀 Asa am aflat ca primul lui sezon a aparut in 2018, iar cel de-al doilea in februarie 2020, fiind ecranizarile volumelor 1 si 2 din seria de patru romane scrise de Elena Ferrante. Cum nerabdarea de a afla continuare povestilor era mult prea mare, m-am hotarat sa nu mai astept inca 3-4 ani pana s-or termina filmarile aferente urmatoarelor doua sezoane asa ca, am pus mana pe telefon si am inceput sa caut cea mai ieftina varianta a „Tetralogiei Napolitane”, comandand-o cat ai clipi din ochi. In doua-trei zile mi-a si sosit coletul, apoi m-am pus serios pe citit…

Ei, bine, alta viata! 😛

• In primul rand m-am felicitat pentru faptul ca am avut inspiratia de a viziona serialul inaintea lecturarii celor 4 volume, pentru simplul motiv ca personajele mele din carte aveau acum si un chip. Mi-a fost mult mai usor sa le identific si sa le surprind trairile, asa cum au fost ele percepute de catre autoarea cartii, care povesteste totul la persoana 1, fiind si unul dintre personajele principale ale romanelor sale: Elena Greco.
• Apoi, sa nu aveti nicio clipa impresia ca daca ati vazut serialul o sa va plictisiti lecturand primele doua volume ale Tetralogiei, din contra! Veti intelege mult mai bine unele aspecte ramase nelamurite in film si veti observa ca ecranizarea respecta aproape intrutotul scrierile Elenei Ferrante, cu foarte putine abateri de la litera cartii.
• Sper nu va deranjeze faptul ca unele pasaje din Tetralogie sunt descrise cu expresii cam vulgare pentru gustul unora (mai ales in Volumul 3). Sa stiti ca in serial acestea sunt cenzurate. Personal, le-am luat ca atare si am trecut mai repede peste ele, banuind ca autoarea a vrut sa ne zugraveasca intocmai circumstantele acelor vremuri, prin folosirea unui limbaj trivial.
• Este inutil sa va mai spun ca lecturarea Tetralogiei mi-a placut si mai mult decat filmul, iar derularea evenimentelor m-a intrigat atat de tare incat, nu numai ca am citit cu nesat toate cele 4 volume ale Tetralogiei (care insumeaza aproape 1700 de pagini), dar am simtit si un mare gol atunci cand le-am terminat. 😉

• Finalul insa m-a cam dezamagit putin si m-a facut sa caut cu infrigurare daca mai exista si o continuare a Tetralogiei… Nu, din pacate nu exista, asa ca eu, in subconstientul meu, am sa astept cuminte si un al cincilea volum, care sa lamureasca intr-un fel ceea ce a ramas nelamurit. 😛

Dupa cum ati observat, prea multe lucruri nu v-am povestit din subiectul serialului, iar despre Tetralogie nici atat! Sper insa ca am reusit sa va starnesc curiozitatea pentru acestea si sa va impulsionez sa le vizionati/ lecturati si voi. Trebuie sa va convinge si singuri ca merita toata atentia voastra! 😉

„Tetralogia Napolitana” este o poveste moderna a unei prietenii pe cat de profunde, pe atat de zbuciumate, care a rezistat in ciuda tuturor vicisitudinilor vietii si care e departe de a fi una care poate fi luata drept model. Iar daca la final va veti pune si voi intrebarea: „De fapt, care dintre cele doua femei este prietena geniala: Lenu sau Lila”??? inseamna ca autoarea si-a atins scopul, prin construirea a doua personaje remarcabile, dar si controversate, pe care le vom iubi si le vom uri in acelasi timp.

„Iata ce facuse: ma pacalise, ma tarase unde dorise ea, inca de la inceputul prieteniei noastre. Toata viata spusese o poveste a ei in care-si lua revansa, folosind corpul meu viu si experienta mea.”

Enjoy!

Photo Credits: @HBO, @Pinterest, @Custom