Cred ca nu exista excursie organizata pe Coasta Amalfitana, care sa nu includa si o oprire in orasul Amalfi! Fiind un must-see al zonei, nici noi nu il puteam rata, asa ca ne-am facut drum special pana acolo, pentru o scurta plimbare de dupa-amiaza! 🙂

Din punctul meu de vedere, orasul Amalfi poate fi considerat inima Coastei Amalfitane! Situata chiar in centrul acesteia, de-a lungul soselei SS 163 (Via Nastro Azzurro), localitatea reprezinta principalul nod rutier si maritim al Coastei, capat de linie pentru o parte din autobuzele SITA, dar si pentru ambarcatiunile care efectueaza curse zilnice sau sezoniere intre diferite localitati ale Coastei Amalfitane, Napoli sau Insula Capri.

Amalfi – Inima Coastei Amalfitane

Dupa ce am petrecut cateva ore bune in pitorescul Positano, am facut cale-ntoarsa spre celalalt capat al Amalfitanei, cu gandul de a vizita faimosul oras Amalfi. Cei aproximativ 17 km care despart cele doua orase, i-am parcurs cu masina inchiriata in aproape 50 de minute. Traseul s-a dovedit a fi mult mai aglomerat decat in cursul diminetii, mai ales din cauza numeroaselor autocare care transportau turistii in excursii organizate. Am traversat pe rand Praiano, golful Furore (in apropierea caruia se afla hotelul unde am fost cazati), apoi Conca dei Marini cu ale sale privelisti ametitoare, pana am ajuns la destinatie.

Intrarea in orasul Amalfi

Am ales drept loc unde sa ne lasam masina, parcarea publica situata la capatul Portului din Amalfi („Marina Coppola”), pe Strada Piazzale dei Protontini (tarif de 3 eur/ ora). Stiu… Scump, dom’le, scump! 🙁

Parcare publica – Amalfi

Plimbarea noastra de dupa-amiaza prin Amalfi a inceput in zona de promenada a orasului, de pe Via Lungomare dei Cavalieri pana in Piazza Flavio Gioia. De aici, am traversat Soseaua SS 163 si ne-am strecurat prin aglomeratie pana in Piazza Duomo.

La plimbare pe faleza orasului Amalfi

Pentru ca era trecut de ora trei si jumatate dupa-amiaza, iar oboseala si foamea isi cam spuneau cuvantul, am cautat la repezeala un restaurant bun in zona, folosind aplicatia TripAdvisor, iar biletul castigator i-a revenit Tavernei degli Apostoli. Mai mult ca sigur o sa va povestesc despre acesta intr-un articol dedicat experientelor culinare de pe Coasta Amalfitana, asa ca nu am sa mai insist acum. Cert este ca daca va roade stomacul prea tare si chiar va trebui sa mancati undeva in Amalfi, sfatul meu ar fi sa cautati in oras un restaurant mai retras si nu va repeziti chiar in buricul targului (ca noi). 😛

Lunch in Amalfi

Mancarea a fost buna, de ce sa fiu carcotasa, dar servirea a fost EXTREM de greoaie (desi erau doar vreo 2-3 mese ocupate), iar vesela, scaunele si mesele de pe terasa au cam lasat de dorit (pentru un restaurant cu pretentii si calificative excelente, ca acesta). Dejunul nostru a fost salvat insa de amplasarea terasei, chiar langa scarile Domului, asteptarea prelungita fiind compensata cu o frumoasa vedere catre Piazza Duomo.

Piazza Duomo, vazuta de la inaltime

Nu am putut sa nu facem comparatie cu orasul Positano… 😛 Amalfi ni s-a parut mult mai aglomerat decat acesta, cam inghesuit si lipsit (oarecum) de spectaculozitatea primului, tocmai prin lipsa vederii la mare, din interiorul lui.

Cu pasi marunti prin Amalfi

Cu toate acestea, am gasit suficiente motive ca vizita noastra prin Amalfi sa fie extrem de placuta: unicitatea fantanilor arteziene, stradute vechi, dar pline de farmec (Via Lorenzo di Amalfi fiind de top), case multicolore, magazine cu produse locale de calitate (dar si multe cu fake-uri), toate intr-un decor de poveste, cu formatiuni muntoase care strajuiesc orasul asemeni peretilor unui defileu. 🙂

Instantanee din Amalfi

In Amalfi am mancat unele din cele mai bune deserturi de pe Coasta Amalfitana! Acum nu-mi mai vin in minte decat canoli cu diferite umpluturi, biscuitii fragezi cu crema de lamaie si „cosuletele” de pricomigdale cu crema de limoncello, dar va garantez eu ca toate sunt o nebunie!!! Si tot din Amalfi am cumparat pentru acasa si o sticla cu Limoncello… adevarat! 😛

Arome locale…

Cand cladirile au inceput sa se imputineze, iar zona comerciala sa „dispara”, ne-am intors din nou in piata centrala, pentru a vizita Domul din Amalfi sau Catedrala Sfantului Apostol Andrei.

Domul din Amalfi

Acesta este renumit prin arhitectura sa deosebita, cu puternice influente maure, precum si prin faptul ca ar adaposti o parte din ramasitele pamantesti al Sfantului Apostol Andrei (respectiv craniul).

Detalii…

Cu un bilet de intrare combinat, in valoare de 3 eur/ adult (1 eur/copil), pot fi vizitate urmatoarele obiective:

  • Gradina Interioara (Chiostro del Paradiso)
Chiostro del Paradiso
  • Capela cu Crucifixul
Crucifixul
  • Cripta (care pastreaza ramasitele Sf. Andrei)
Cripta
  • Altarul principal (Catedrala popriu-zisa)
Altarul
  • Muzeul Diocesan de Arta Sacra

Lasand istoria in urma, ne-am indreptat apoi spre plaja centrala a orasului Amalfi: Spiaggia Marina Grande. Soarele se indrepta incet spre apus, dar era inca destul de puternic pentru a face orasul sa straluceasca si mai tare in lumina lui.

Spiaggia Marina Grande

Va sfatuiesc sa faceti o plimbare pana la capatul digului care margineste latura din dreapta (cum te uiti spre Marea Tireniana) a plajei orasenesti, de acolo putand surprinde niste imagini de ansamblu de exceptie ale orasului Amalfi. Daca veti avea noroc si de vreme frumoasa, nu veti avea nevoie de cine stie ce pricepere pentru a obtine niste fotografii superbe! 😀

Atragatorul Amalfi

In cazul in care veti aloca mai mult timp pentru vizitarea orasului Amalfi sau chiar va veti caza acolo, e bine de stiut ca mai sunt inca multe lucruri care pot fi vazute sau facute in zona. Printre acestea se numara vizitarea Fabricii de Ceramica Amalfitana, a Muzeului Hartiei sau a Muzeului de Traditii Rurale, precum si excursii (per pedes) pana pe Valle dei Mullini sau chiar pana in orasul invecinat, Atrani.

Despre faptul ca de aici pot fi facute plimbari pe mare pana la Grotta dello Smerlado, Positano, Salerno sau alte destinatii din zona, va voi face cateva precizari intr-un articol viitor, cand va voi povesti despre excursia noastra de o zi, cu jetboat-ul pana in Insula Capri.

Croaziere pornind din Amalfi

Pana atunci insa, spor la facut rezervari pentru Napoli – Coasta Amalfitana, sezonul 2017! 😉