In zbor, deasupra Marii Egee

Una dintre cele mai interesante experiente pe care le-am trait de vreo 10-12 ani incoace, de cand a inceput marea mea pasiune pentru calatorii (in general) si pentru Grecia (in mod special) a fost, fara indoiala, zborul meu cu avionul pe deasupra Marii Egee, in drum spre Insula Santorini.

Poate ca o sa vi se pare ciudat ca tocmai eu, cunoscuta fiind pentru teama mea de zborul cu avionul, sa fac o asemenea afirmatie. 😛 Ei bine, sa zicem ca am profitat la maxim de faptul ca in aeronava am ocupat locul de la geam si ca am avut parte de cer (aproape) senin, incercand sa imi infrang fobia prin gasirea unei activitati care sa ma tina tot timpul ocupata: fotografierea zonelor survolate.

Tin sa precizez inca din capul locului faptul ca, tot ceea ce va voi povesti in continuare nu este venit din partea unei persoane care lucreaza (sau are studii) in domeniul aviatic. Ba, mai mult, toate fotografiile au fost facute cu un modest telefon mobil, incapabil sa surprinda frumusetea locurilor pe care eu le vedeam de la peste 10.000 m inaltime. Mi-ar fi placut sa am la indemana un aparat foto profesional si bagajul de cunostinte necesar pentru a putea obtine instantanee demne de un reportaj National Geographic insa, de la amatorismul meu si pana la avea timp liber pentru un studiu aprofundat in domeniu, momentan e cale lunga. 😀

In ultima duminica a lui septembrie trecut, am plecat de la Bucuresti spre Santorini cu un charter operat de compania Tarom, de tip Boeing 737 – 300 (aeronava Alba Iulia).

Desi trecerea timpului a lasat urme vizibile pe aparatul de zbor (a carui varsta nu am gasit-o pe nicaieri, dar pe care sper sa o aflu candva de la prietenii Jurnalului… 😉 ), atat la dus, cat si la intors, pot spune ca am avut parte de o decolare extrem de lina, un zbor placut si o aterizare spectaculoasa, care au dovedit inca o data profesionalismul pilotilor romani!

In mai putin de un sfert de ora de la momentul decolarii am realizat ca ne aflam deja in dreptul raului Olt, pentru ca mai apoi, in urmatorul minut, sa observ ca traversasem deja Dunarea (aveti in cea de-a doua fotografie localitatea Corabia, in plan indepartat).

Cat timp am survolat Bulgaria (adica vreo 25 de minute), chiar nu am avut ce vedea in afara plafonului pufos de nori. Apoi am observat ca am intrat in spatiul aerian elen, iar sub noi „serpuia” Autostrada Egnatia Odos, pe care mersesem de atatea ori in drum spre destinatiile noastre de vacanta din Grecia: Thassos, Parga, Corfu si chiar insulele Sporade.

Nici nu am apucat sa ma dumiresc bine unde ne aflam cu exactitate (eu tare mult as fi vrut sa vad si orasul Kavala) cand, la orizont, imi apare silueta inconfundabila a Muntelui Athos.

A fost momentul in care mi-am dat seama ca visul meu de a vedea de la inaltime Thassos-ul, insula mea de suflet, s-ar putea spulbera daca nu iau o hotarare rapida… Drept urmare, mi-am desprins centura de siguranta, mi-am luat inima in dinti si am cerut permisiunea unei doamne de la Business Class sa ma lase sa fac cateva fotografii si de pe latura stanga a avionului. Asa cum probabil ati intuit, nu se mai vedea nimic din Insula de Smarald, trebuind sa ma multumesc doar cu vecinele ei, Samothraki si Lemnos (sau Limnos), precum si Gokceada (teritoriu turcesc), care fac parte din Arhipeleagul Insulelor din Egeea de Nord.

M-am intors (usor dezamagita) la locul meu, urmarind insa cu interes cat de impresionant este Muntele Athos, chiar si de la acea inaltime.

Mi s-a parut tare fain sa vad intreaga Peninsula Halkidiki, cu cele trei brate ale sale (Kassandra, Sithonia si Athos), traversata in viteza de atatea avioane care lasau dare lungi in urma lor.

Nu a trebuit sa astept prea mult pana cand, la orizont, au aparut siluetele inconfundabile ale Sporadelor de Nord. Fara sa vreau, gandul mi-a zburat la frumoasa noastra vacanta din Grecia, petrecuta in urma cu trei ani in insulele Skopelos si Skiathos.

Doua minute mai tarziu, am zarit pista aeroportului din Skyros. Treptat, prin hublou am putut observa si restul insulei, despre care nici nu stiam ca exista, daramite ca e atat de frumoasa! Face parte tot din Arhipeleagul Sporadelor, fiind insa mai putin mediatizata si cunoscuta printre turisti, in ciuda pitorescului ei.

Insula Evia (sau Euboia) este cea de-a doua ca marime din Grecia, dupa insula Creta. Era normal sa nu o confund cu nimic altceva, mai ales ca am zburat o buna bucata de timp in paralel cu ea si am avut ocazia sa o admir indeaproape.

Sudul ei mi s-a parut tare interesant, avand o increngatura de drumuri pe care cu greu am reusit sa o inteleg. Abia mai tarziu, dupa ce am studiat putin zona cu Google Maps, mi-am dat seama despre ce era vorba.

Dupa aprox. o ora si cinci minute de zbor (de la decolare) si-au facut aparitia cu timiditate si primele insule din Arhipeleagul Cicladelor: la inceput Kea, Kithnos si Giaros…

…pentru ca mai apoi sa survolam micuta insula Antiparos, foarte apreciata de turisti pentru arhitectura tipica zonei Cicladelor, cu case albe si strazi pietruite, mori de vant si flori de Bougainvillea.

Situata la jumatatea distantei dintre Folegandros si Ios, despre urmatoarea insula care ne-a aparut in cale, respectiv Sikinos, stiam doar ca nu prea este cautata de turisti. Aceasta nu numai ca este mai putin dezvoltata decat vecinele ei (localitati putine, lipsa infrastructurii), dar are si un relief mai greu accesibil.

Dupa fix o ora si 20 de minute de zbor de la momentul decolarii, am zarit primul petic din Santorini (respectiv zona Oia), cu Thirassia in dreapta ei si cu Caldera in mijlocul careia se puteau observa siluetele insulelor Nea Kameni si Palea Kameni.

A fost momentul in care m-am lasat cuprinsa de emotie si am inceput sa filmez ultimele minute de zbor:

Asa cum era de asteptat, aeroportul din Santorini este unul de mici dimensiuni, dar nu va pot descrie ce trafic are si cate zeci de avioane vin si pleaca zilnic de acolo… e raiul iubitorilor de plane spotting! 😉

Avand in vedere ca domnisoara noastra cea mare e pasionata de aviatie, am avut placerea ca, dupa aterizare, sa primim o multime de screenshot-uri cu intregul parcurs al zborului, ea folosind de mai multi ani aplicatia Flightradar24.

De la avion, am fost preluati de catre un autobuz care ne-a transportat pana la cladirea aeroportului, loc in care calatoria noastra peste Egee a luat sfarsit! Singurul control care ni s-a facut a fost o privire sumara aruncata peste pasapoarte, de catre cineva de la paza aeroportului, dupa care ne-am ridicat bagajele.

La intoarcere am avut parte de zbor de noapte, cu decolare la ora 22:30 (a fost aceeasi aeronava care ne adusese in insula cu 7 zile in urma). Abia atunci am realizat cat de mic este aeroportul din Santorini si depasit de numarul mare de turisti care trec prin el. La ore relativ apropiate mai era inca 4-5 decolari, iar cele cateva sute de persoane care urmau sa paraseasca insula au fost nevoite sa-si imparta cele aprox. 80 de scaune disponibile, risipite in doar 2 sali de asteptare, de dimensiuni mult mai mici decat un magazin alimentar de cartier.

Daca va veti gandi ca va veti putea pierde timpul prin Duty Free, ei bine, eu va voi recomanda sa va faceti cumparaturile ori de la Otopeni, ori din insula, pentru ca cel din aeroportul din Santorini nu numai ca nu-i mai mare decat un chiosc Inmedio, dar nici nu gasesti mare lucru prin el.

Desi era un vant asa de puternic incat indoia copacii din aeroport, decolarea a fost surprinzator de linistita, dandu-mi posibilitatea sa o filmez pana am intrat in plafonul de nori.

Daca va stiti pasionati de geografie, fotografie sau chiar de aviatie, parerea mea este ca, in conditii meteorologice bune, un zbor peste Marea Egee se poate transforma dintr-unul banal intr-unul foarte interesant si ofertant. Totul este sa iti urmezi visele si sa profiti la maxim de fiecare ocazie aparuta!

Zboruri placute tuturor!