Coffee break in Positano

Satula de atata ger si nameti cat casa, care ne-au facut numai probleme anul acesta, m-am gandit sa-mi incep povestirile din 2017 cu una dintre cele mai frumoase amintiri din scurtul nostru sejur pe Coasta Amalfitana: vizita de o jumatate de zi in pitorescul oras Positano.

Despre aceasta bijuterie arhitecturala v-am amintit in treacat atunci cand am descris pe scurt 14 dintre cele mai vizitate localitati de pe Coasta Amalfitana. Este un oras care noua ne-a ramas la suflet si in care am ratacit fara a ne propune sa vedem ceva anume, razand, glumind si bucurandu-ne de toate minunatiile lui!

Am plecat spre Positano intr-o zi de vineri, imediat dupa micul nostru dejun, gandindu-ne ca, fiind inceput de week-end, s-ar putea ca mai tarziu sa se aglomereze. Daca in urma cu o zi parcursesem cu masina inchiriata jumatatea estica a Amalfitanei, acum ardeam de nerabdare sa vedem oare ce surprize ne putea oferi traseul pana in Positano?!?

Asteptarile ne-au fost rasplatite cu varf si indesat!!! 😛
Desi de la Hotelul Holidays Fico D’India (unde eram cazati in Furore) si pana in Positano nu aveam de parcurs decat vreo 20 km, traseul s-a dovedit a fi destul de dificil, datorita sinuozitatii lui si portiunilor ingustate de drum. Daca mai punem la socoteala si faptul ca presupunerile noastre s-au adeverit si cu cat ne apropiam de oras cu atat crestea numarul autocarelor intalnite in cale (fiind nevoiti sa incetinim sau chiar sa oprim in unele locuri, pentru a putea trece unii pe langa ceilalti), ei bine, poate asa veti intelege de ce ne-au trebuit exact 60 de minute pentru a ajunge cu masina inchiriata la destinatie!

Aplicatia Waze ne-a oferit si satisfactii, dar si senzatii tari… Daca la inceput ne-a ghidat pe o scurtatura prin Conca dei Marini, de m-a luat ameteala si am avut impresia ca nu mai ajungem odata la SS 163 (Via Nastro Azzurro), la finalul calatoriei ne-a lasat exact in fata parcarii publice (cu plata) pe care noi o cautam in Positano: Parcheggio Anna (Viale Pasitea, 173, 84017 Positano SA, Italia). Tarifele de parcare sunt batute in cuie, nelasand loc de negociere: 4 eur/h. Pe TripAdvisor am citit unele review-uri conform carora, in plin sezon, preturile ar creste pana la 7 eur/h. Desi nu sunt de acord cu aceasta practica, sunt absolut convinsa ca cei care-si povesteau experientele nu au mintit cu nimic, avand in vedere numarul redus de  locuri de parcare din oras. Ca si procedura, se lasa masina in incinta si cheia la baietii care supravegheaza acolo lucrurile, pentru ca tot ei se vor ocupa mai tarziu de parcarea propriu-zisa a autoturismului printre celelalte deja parcate.

Lasand la o parte „detaliile tehnice” ale vizitei in Positano, am sa incerc acum sa va redau prin imagini (si probabil mai putin prin vorbe) o parte din frumusetea locurilor pe unde ne-am plimbat… 🙂

Dupa ce m-am descotorosit de toate lucrurile care nu imi trebuiau (facand doar o poza notitelor mele despre Positano in loc sa iau tot dosarul cu mine 😀 ), am inceput sa exploram orasul. In sfarsit, ajunsesem sa il vad cu ochii mei, dupa ce ani de zile oftasem admirand fotografiile cu el!!! 😛

Nu stiam la ce sa ma uit mai intai si mai intai… La cladirile viu colorate asezate in trepte sau la balcoanele „inramate” in vegetatie mediteraneeana? La bougainvillea sau la pinii sub forma de umbrele uriase? La micile magazine de familie sau la ametitoarea vedere catre mare? Totul era coplesitor!!!

La un moment dat, am zarit plaja principala a orasului (Spiaggia Grande) si cupola Chiesei di Santa Maria Asunta, asa ca nerabdarea de a ajunge la ele crestea cu fiecare pas.

Inainte de a intra pe aleea principala catre acestea, am localizat si parcarea centrala a orasului – Parcheggio Di Gennaro Bartolomeo. E adevarat, este cea mai mare din oras (fiind supraetajata), dar faptul ca se afla amplasata atat de aproape de plaja o face sa fie si cea mai costisitoare din zona. 🙁

Am lasat in urma Viale Pasitea si am intrat pe aleea destinata exclusiv pietonilor, care face legatura cu Spiaggia Grande: Via dei Mulini. Ne-am racorit cu cate un Sorbet de lamaie si ne-am continuat plimbarea printre turistii care pareau din ce in ce mai multi.

Nu ne-am repezit sa vizitam Chiesa di Santa Maria Asunta, ci ne-am dorit mai degraba sa ajungem pe plaja. Atmosfera (inca) estivala (desi era ultima zi a lui septembrie), lume multa in bermude si slapi, camere foto si video, umbrelute, soare, veselie si relaxare… cam asa arata Positano la acea ora – un oras plin de viata si culoare!!! 🙂

A sosit si momentul unei binemeritate pauze… Soarele ardea cu putere, asa ca nu ne strica putina „racoreala” inaintea continuarii explorarii orasului. Am ales la intamplare o terasa cu vedere spre mare, despre care ulterior am aflat (din fotografii) ca se numeste Lounge Bar Paradise. Am fost norocosi sa gasim locuri exact pe terasa, pentru ca de fiecare data cand am trecut pe langa ea am vazut coada mare de turisti la intrare.

Coffee break in Positano! A fost unul dintre cele mai relaxante momente ale vizitei noastre in acest oras! Mi-a placut la nebunie sa observ tot furnicarul acela de vizitatori, plecarea si sosirea ambarcatiunilor in port, leganatul florilor in adierea vantului, sa fac fotografii si sa savurez un cappucinno si una dintre cele mai delicioase prajituri cu cocos pe care le-am mancat vreodata (o sa revin cu detalii atunci cand va voi povesti despre experientele culinare din zona)!

Sincera sa fiu, nu m-as mai fi dat dusa de acolo, dar dupa vreo jumatate de ora am realizat ca mai avem inca multe lucruri de vazut si ne-am continuat plimbarea…

Am parcurs Via Marina Grande de la un capat la celalalt, dupa care ne-am aventurat pe Via Positanesi D’America. Am urcat cateva trepte, am trecut pe sub o arcada, iar orasul incepea sa prinda parca alte dimensiuni. Am facut apoi un popas sub un pin stufos, urmarind mai indeaproape toata vanzoleala ambarcatiunilor care veneau dinspre Amalfi sau plecau catre Capri sau Napoli.

Am filmat, am fotografiat, dupa care ne-am continuat drumul pana am ajuns la cea de-a doua plaja a orasului…

Spiaggia dei Fornillo este o plaja foarte frumoasa, spatioasa, flancata de doua turnuri fortificate: Torre Trasita si Torre del Fornillo. Aceasta dispune de toate facilitatile de care ar avea nevoie un turist si beneficiaza de un centru de inchiriere echipamente pentru practicarea sporturilor nautice.

Singurul lucru care ar putea sa nu placa este doar pretul piperat al inchirierii sezlongurilor (20 eur/pereche), dar pana la urma asta n-ar trebui sa mire pe nimeni, avand in vedere ca nu este foarte diferit de cel practicat pe unele plaje din Mamaia noastra. 😛

Dupa ce ne-am intors de la Spiaggia dei Fornillo, am mai ratacit un pic prin centrul orasului, dupa care am vizitat Chiesa di Santa Maria Asunta.

Si, cum nu puteam pleca din Positano fara cateva amintiri, am ales sa cumparam de aici toate suvenirurile pentru acasa. Ochisem inca de dimineata un magazin, care sub emblema „I Profumi di Positano” comercializa produse locale pe baza de lamaie: bomboane, limoncello, sapunuri, arome pentru camera, lumanari parfumate etc. Din pacate, fotografiatul era interzis in magazin, pentru ca tare as fi vrut sa vedeti si voi toate minunatiile acelea de pe rafturi. Nu numai ca aveau un miros foarte puternic si persistent, dar erau si de foarte buna calitate si la preturi mai mici decat cele practicate in Amalfi sau in Aeroportul din Napoli. Aviz amatorilor!!! 😉

Dupa ce am terminat cu cumparaturile, ne-am indreptat spre locul de parcare. Nu ne-am grabit absolut deloc, in drumul nostru surprinzand alte zeci de instantanee, din care imi este foarte greu sa fac o selectie.

Ajunsi la Parcheggio Anna, am platit contravaloarea stationarii acolo si am asteptat sa ne aduca masina parcata de ei pe o alee aditionala.

Apoi am introdus in aplicatia Waze urmatoarea noastra detinatie (Amalfi) si-am purces la drum, lasand in urma unul dintre cele mai incantatoare locuri in care am ajuns vreodata – Positano!

„Words are not enough to describe this place…”