Daca veti dori vreodata sa ajungeti intr-un loc care sa va umple sufletele de frumusete si-n care sa va lasati prada relaxarii ei bine, B&B Calaporto (fosta B&B Gina Chic Suites & SPA) din Polignano a Mare poate fi un refugiu ideal pentru cei care sunt satui de nebunia cotidiana. 🙂

Ideea escapadei noastre din regiunea Puglia (Italia) a pornit de la o fotografie… de fapt de la mai multe 😛 , dar toate reprezentand acelasi loc: micuta statiune Polignano a Mare, cocotata pe-un varf de stanca la malul Marii Adriatice.

Panoramica B&B Gina Chic
Panoramica B&B Calaporto

Dupa rezervarea (la repezeala) a biletelor de avion la Wizz Air, cu destinatia Bari, am inceput sa cautam pe Booking un loc de cazare care sa ne placa cel putin la fel de mult ca pitorescul Polignano a Mare. Din fericire, nu a trebuit sa asteptam prea mult, pentru ca privirile ne-au fost atrase de o locatie superba, situata foarte aproape de centrul orasului: B&B Calaporto.

Exterior locatie - vedere de pe Ponte Lama Monachile
Exterior locatie – vedere de pe Ponte Lama Monachile

N-am mai stat pe ganduri si am si facut rezervarea, mai ales ca nu mai era decat un singur apartament disponibil, pe care nu ne doream sa il „pierdem”. Imediat dupa aceasta, am primit un mail de confirmare din partea B&B Calaporto, prin care ni se aduceau la cunostinta orele de check-in si check-out si eram sfatuiti sa ii anuntam cu 30 minute inainte de sosire, pentru a ne putea organiza primirea (noi i-am sunat cand am ajuns in Bari Centrale).

Distanta de la gara din Polignano a Mare si B&B Calaporto am parcurs-o pe jos, intr-o plimbare de aprox. 10 minute. Nu a fost greu sa identificam locatia, cladirea fiind amplasata la unul din capetele anticului Ponte Lama Monachile.

Polignano a Mare - Centru
Polignano a Mare – Centru

Ajunsi in fata intrarii B&B Calaporto, am telefonat din nou si, in cateva minute, receptionista si-a facut aparitia, inmanandu-ne cheile si punandu-ne la curent cu toate facilitatile apartamentului si restaurantului Donna Gina, unde urma sa servim micul dejun.

B&B Gina Chic
B&B Calaporto

Prima impresie pe care ne-a facut-o aceasta locatie a fost una foarte buna, incepand cu faptul ca era extrem generoasa din punct de vedere al spatiului si decorata cu mult bun gust si terminand cu surpriza gazdelor, care ne-au urat „Bun Venit!” intr-un mod original, oferindu-ne in dar o sticla de vin.

Bautura de "Bun Venit!"
Bautura de „Bun Venit!”

Apartamentul este compus din doua camere modern mobilate si zugravite astfel incat lasa impresia ca au fost sapate in stanca. Fiecare dintre ele este dotata cu cate un televizor, iar in cea care probabil ca are rolul de living exista si o mini-chicineta, dotata cu vesela, chiuveta, frigider si plita electrica.

Apartament Gina Chic
Apartament B&B Calaporto

Principalul punct de atractie al apartamentului a fost insa ingeniosul sistem de iluminare din camera principala care, in mod surprinzator, asigura lumina suficienta pentru toata incaperea.

Sistem iluminare apartament
Sistem iluminare apartament

Curatenie impecabila, spatiu generos, paturi confortabile, liniste desavarsita… Ei bine, a existat si un lucru care ne-a dat de furca la aceasta cazare: incalzirea apartamentului! Aceasta se realizeaza printr-o instalatie de aer conditionat centralizata, foarte zgomotoasa pe care, oricat ne-am straduit noi sa o inchidem in mijlocul primei nopti (pentru a nu-i mai auzi uruitul), nu am avut sorti de izbanda. Abia a doua seara am reusit sa o pacalim, inchizand mai intai dispozitivul din camera fetelor, abia apoi pe cel din camera principala.

Terasa apartamentului este deosebit de generoasa si spectaculoasa! Desi are si o parte comuna cu celelalte apartamente (si aici ma refer la cea dinspre Spiaggia Cala Porto), ea reprezinta atuul acestei unitati de cazare si motivul pentru care merita sa faci un drum pana in Polignano a Mare. 😉

Sea-view de exceptie
Sea-view de exceptie
Imagini de pe terasa apartamentului
Imagini de pe terasa apartamentului
Relaxare in... noapte
Relaxare in… noapte

B&B Calaporto este spectaculoasa chiar si atunci cand o privesti de la distanta, din punctele cu vedere panoramica ale orasuluiEste foarte greu sa rezisti tentatiei de a fotografia acele locuri over and over again!!! 😛

Amplasament Gina Chic
Amplasament B&B Calaporto

Cazarea la B&B Calaporto a inclus si servirea micului dejun la Ristorante Donna Gina, unitatea de alimentatie publica a locatiei. Acesta este aplasat intr-o cladire „perete in perete” cu apartamentele, beneficiind de acelasi senzational sea-view catre Spiaggia Cala Porto.

Vedere de pe terasa restaurantului
Vedere de pe terasa restaurantului

Interiorul elegant al restaurantului si dimensiunea sa extrem de generoasa m-au dus cu gandul la perioada verii, cand Polignano a Mare e plin de turisti si probabil ca atat terasa interioara, cat si cea exterioara devin neincapatoare.

Restaurantul Donna Gina
Restaurantul Donna Gina

Micul dejun oferit de B&B Calaporto a fost pe placul tuturor, inclusiv pe cel al mezinei, cunoscuta fiind drept mofturoasa familiei: produse de patiserie calde, iaurturi, suc natural de portocale rosii, cascaval si prosciutto, lapte, cereale, gemuri si-o selectia de fructe exotice.

Oferta de mic dejun la Donna Gina
Oferta de mic dejun la Donna Gina

Fiecare cu preferintele lui 😉 , mie insa mi-a placut la nebunie croissantul din cereale integrale…

Preferatele mele....
Preferatele mele….

…si faptul ca in fiecare dimineata cappuccino-ul imi zambea din ceasca!!!

Smiley Coffee
Smiley Coffee

Prietenii nostri s-au hotarat mai tarziu sa ne insoteasca in scurta noastra vacanta in Puglia (care a inclus vizite la Alberobello si Matera cu Taxibus-ul), asa ca nu au mai gasit locuri de cazare la B&B Calaporto, ci la Grotonne, situat la cateva strazi distanta, dar tot in apropierea marii. Din punct de vedere al conditiilor de cazare si al consilierii turistice, va recomand cu mare caldura si acea locatie, insa nu si celor care-si doresc un mic dejun adevarat! Grotonne nu ofera decat produse de patiserie, cafea, ceai si cam atat intr-un bar din apropiere, ceea ce poate fi insuficient pentru unii dintre voi. Cei de la B&B Calaporto au fost extrem de amabili, fiind de acord ca sa-i primeasca si pe prietenii nostri sa serveasca micul dejun alaturi de noi, fara a ne cere bani in plus pentru asta.

La plecare, ne-am desprins cu greu de terasa de la B&B Calaporto si nu am incetat sa ii mai facem cateva fotografii, in ciuda vremii capricioase care prevestea o noua furtuna pe mare. Sper ca toate cele povestite mai sus sa va fi convins ca B&B Calaporto merita toata atentia voastra si poate fi o varianta de cazare in Polignano a Mare foarte pitoreasca si convenabila (mai ales in extra-sezon).

Terasa, inainte de plecare
Terasa, inainte de plecare