Thassos off-road: Jeep Safari pe Muntele Ypsarion!

Zilele trecute, tot rasfoind albumul cu fotografii din concediul de vara din 2013, m-am lasat purtata de nostalgii si asa am realizat ca, pana acum, inca nu am reusit sa va povestesc pe blog despre una dintre cele mai aventuroase experiente de care am avut parte in Insula Thassos: Jeep Safari pe Muntele Ypsarion!

Fiind cunoscut si sub denumirile de Ipsario sau Psario, varful Ypsarion este cel mai inalt din insula Thassos (1204 m), atragandu-te ca un magnet, inca de la primii pasi facuti pe insula. Pentru mine, acesta a constituit un must-see inca din 2007, insa intotdeauna a existat un motiv din cauza caruia sa nu putem ajunge acolo… La inceput, nu cunoasteam prea bine insula si drumurile sale interioare, iar mezina noastra era prea mica pentru o astfel de abordare (noi am fost cu ea in Thassos inca de cand avea 11 luni 😛 ). Apoi, recunosc sincer, nu prea ma induram sa renunt la plaja in favoarea unei zile petrecute pe munte, plus ca nu nici nu reusisem sa imi conving sotul ca drumul catre varf nu va fi chiar asa de dificil pentru masina noastra.

Si uite asa s-au scurs 6 ani de concedii petrecute in Thassos… 😀

In 2013, din dorinta de a nu mai lasa nici macar un loc din insula care sa mai aiba secrete fata de noi si impulsionata de descrierile foarte amanuntite ale experientelor unor colegi de forum, mi-am zis ca e musai sa ajungem si noi acolo!

I-am tot povestit sotului timp de cateva zile ca sunt foarte multi cei care au facut aceasta ascensiune, ca drumul e destul de ok, chiar si pentru masini mai mici decat a noastra, plus ca o astfel de excursie nici nu va dura mult. 😉 Din pacate, nu prea am avut succes, el aducandu-si aminte de experienta noastra din urma cu un an cand, in incercarea de a ajunge in satul parasit Kastro, era sa ne rupem masinile pe un drum forestier foarte accidentat (din cate am inteles eu, acum nu mai sunt astfel de probleme, drumul fiind asfaltat pana sus, in sat) .

Norocul meu a fost ca, intr-una din zile, am dat din intamplare peste un grup de turisti rusi care cobora de pe Ypsarion si care s-a oprit la Lacul Maries. Asa am aflat ca ei fusesera intr-un Jeep Safari cu Stavros, grecul despre care stiam ca organizeaza excursii off-road pe munte, cu masini de teren Suzuki Jimny. Am intrebat unde este ghidul si asa am intrat in vorba cu Katerina, sotia lui Stavros. Ea a fost foarte amabila sa ne ofere cateva informatii, insa pe cele legate de pretul unei astfel de aventuri trebuia sa le discutam personal cu Stavros. Acesta mi-a confirmat telefonic faptul ca urmatorul safari va avea loc in prima duminica si ca pretul unei astfel de excursii este de 40 eur/ persoana (cu picnic inclus), iar pentru familii de cel putin 3 membri, pretul va fi de 35 eur/ persoana.

Sambata, in jurul pranzului, i-am telefonat din nou si l-am rugat sa ne faca un pret convenabil pentru doua familii cu copii mici, deoarece ne doream tare mult ca in aceasta excursie sa mergem in formula familiala completa. Avand in vedere ca nu ne aflam prea departe de el, a venit personal pe plaja pe care ne aflam si asa s-a convins ca intentiile noastre sunt foarte serioase. 🙂

Stavros este un tip extraordinar, foarte volubil si scolit prin Anglia (daca nu ma insel), care ne-a placut din prima clipa. Nu ne-am fi putut plictisi niciodata sa vorbim cu el, dar cu toate acestea, negocierea a fost destul de rapida, pentru ca 120 eur/ familie mi s-a parut un pret corect fata de scorurile care se vehiculau in diverse surse. Tin sa precizez faptul ca acest lucru se intampla in 2013 (acum nu stiu ce preturi se mai practica), era sfarsit de sezon, iar faptul ca masina noastra de teren avea numai 4 locuri, iar soferul a fost unul dintre noi, a constituit un avantaj. Am batut palma si am stabilit ca a doua zi sa ne intalnim la ora 09:50 la una din benzinariile din Limenaria.

In seara aceleaiasi zile, cand ne-am intors la hotel din obisnuita noastra plimbare pe faleza, am observat in parcarea acestuia doua Suzuki Jimny rosii, proaspat spalate. Banuiala ca ar putea fi „bijuteriile” cu care urma sa colindam muntii din Thassos ne-a fost confirmata a doua zi dimineata, cand gazda noastra ne-a inmanat cheile lor. 😛

Se anunta a fi o zi superba de august!

Ne-am intalnit cu Stavros la ora si locul stabilite cu o zi in urma. Acesta si-a facut aparitia cu jumatate din convoi dupa el, am alimentat masinile cu combustibil si ne-am indreptat apoi spre Kastro. Nici n-am apucat sa parcurgem cine stie ce din traseu cand, am dat nas in nas cu un utilaj de mare tonaj, care ne blocase drumul. Ceea ce la prima vedere parea o situatie de nerezolvat s-a transformat intr-un moment super amuzant, grecii nostri reconfigurand traseul printr-o livada de maslini. Ce daca nu exista niciun drum pe-acolo, las’ ca am facut noi unul! 😀

Bucurosi nevoie mare ca am scapat de obstacol, ne-am continuat drumul spre enigmativul sat Kastro. Cei mai incantati erau copii: vantul le zbura prin par, iar drumul accidentat ii facea sa sara de pe scaune. 😛 Eu ma apucasem de facut fotografii, incantata de peisajul si experienta off-road-ului, chiar daca praful care mi se aseza pe obiectivul aparatului foto imi cam dadea de furca.

Cu aproximativ 5 km inainte de Kastro, la altitudinea de 400 m, am facut primul popas pentru fotografiii si reintregirea convoiului, care urma sa fie alcatuit din sapte masini de teren. A fost un moment de respiro, dar si de surprins imagini panoramice care imi aratau insula intr-o lumina nebanuita pana atunci.

Ne-am continuat apoi drumul spre Kastro, aflat la o altitudine de 490 m si denumit de cunoscatori drept „Satul parasit”. Dupa ce au inceput sa isi faca aparitia primele case, am parcat masinile in apropierea Bisericii Sfantul Ilie si l-am urmat pe conducatorul nostru de grup, care ne-a povestit o multime de lucruri interesante despre acel loc. Nu am sa intru acum in detalii, pentru a va lasa placerea de a le descoperi si singuri (in cazul in care veti opta pentru o astfel de excursie), insa nu ma rabda inima sa nu va impartasesc lucrul care m-a impresionat cel mai tare…

Acesta ca fost faptul ca am aflat ca Insula Thassos a fost patronata de Dionysos, Zeul vinului si al petrecerilor, care atunci cand este obosit se odihneste chiar aici (puneti-va si voi imaginatia la incercare! 😉 ):

Apoi am fotografiat peisajele care ne inconjurau, troita, biserica si osuarul… Nefiind inclusa in program si o oprire la binecunoscuta Taverna a lui Kostas, nu am avut placerea de a gusta din faimosul lui desert (iaurt cu miere si nuci), asa ca ne-am indreptat spre masini, pregatindu-ne sufleteste pentru urmatorul nostru popas: Refugiul situat la altitudinea de 900 m, unde urma sa aiba loc picnicul.

La finalul vizitei noastre in Kastro, mai in gluma, mai in serios, unul dintre soferii greci ne-a spus razand: „Gata cu mersul pe drum principal! Vom continua calatoria pe secundare!”  Atunci nu am inteles ce a vrut sa spuna, insa ceea ce a urmat ne-a confirmat ca a avut dreptate! 😀

Am iesit din sat prin partea lui cea mai inalta si, dupa o portiune de drum foarte accidentata, dar extraordinar de spectaculoasa, ne-am continuat traseul printr-o padure, despre care se spune nu numai faptul ca ar fi cea mai veche din insula, dar si ca ar fi singura care a reusit sa scape de toate incendiile care au avut loc de-a lungul timpului in Thassos.

Stiam ca exista si o cascada in interiorul insulei, la care se ajungea foarte greu, daca nu erai ghidat de localnici. Desi am crezut ca ne vom abate si pe la aceasta, Stavros ne-a anuntat ca, din cauza lipsei precipitatiilor din ultimele luni, aceasta a secat si nu aveam ce vedea. Am facut apoi o oprire la un izvorul despre care se stie ca e aflat la cea mai mare altitudine in Thassos, ne-am reimprospatat cu totii proviziile de apa, dupa care am mai parcurs cateva sute de metri si am ajuns la locul unde urma sa aiba loc picnicul: Refugiul (900 m).

Dupa ce am coborat din masini si ne-am tras un pic sufletul, am ramas uimiti de frumusetea peisajelor care ne inconjurau: munti golasi sau plini de vegetatie, stanci ascutite, golful Golden Beach in departare, satul Panagia in plan apropiat, paduri de pini seculari si feriga arsa de soare, fluturi si scaieti colorati, iar descrierile pot continua.

In timp ce noi eram preocupati sa facem cat mai multe fotografii, Stavros impreuna cu cei doi soferi ai lui s-au apucat de facut gratarul pentru souvlaki, iar Katerina sa prepare salata. Cum noi n-am fost obisnuite sa ne uitam la altii cum muncesc, mie si prietenei mele ne-a facut mare placere sa dam o mana de ajutor in pregatirea mesei, acesta fiind un bun prilej pentru noi de aborda diverse subiecte de discutie cu frumoasa si curajoasa Katerina!

Cand picnicul a fost gata, toata lumea a mancat pe saturate!

Am avut la discretie souvlaki (fragede si delicioase, din cauza baitului in care fusesera lasate de cu seara), insotite de o garnitura de salata si tzatziki, bauturi racoritoare si prune la desert! Dupa ce s-au strans toate urmele picnicului nostru, am urcat cu nerabdare in masini, cu gandul de a ajunge cat mai degraba la cel mai important obiectiv turistic al excursiei noastre: varful Ypsarion. 

La un moment dat, prima masina din convoi s-a oprit, intelegand astfel ca am ajuns la destinatie si ca marginea aceea de prapastie era de fapt „parcarea” unde urma sa ne lasam masinile. 😛 Am coborat cu totii si, dupa ce mi-am prins cu strasnicie mezina de mana (care, apropo, la acel moment avea doar 5 ani) am purces spre varf.

Nu cred ca va puteti imagina cat de coplesita eram de emotii si de nerabdarea de a-mi vedea implinit visul de a ajunge in acel loc! Frumusetea si maretia peisajelor de care eram inconjurati chiar nu pot fi descrise in cuvinte…

Poate ca unora dintre voi, toate acestea vi se vor parea o banalitate. Pentru mine insa, aceasta incursiune a constituit depasirea unei limite (asta ca sa nu zic fobie), deoarece frica mea de inaltime va este deja binecunoscuta. Pe aproape toata durata acestei excursii, eu m-am luptat cu mine insami pentru a-mi invinge aceasta teama, iar faptul ca ma aflam in acel loc, fara ca sa ma treaca sudori reci pe sira spinarii sau sa mi se inmoaie picioarele, a insemnat o MARE REUSITA pentru mine!

Ajunsesem pe „Cupola Insulei de Smarald”!!!

Priveam extaziata verdele smarald al golfului din zona Golden Beach, cu ale sale localitati Skala Potamia si Skala Panagia, in stanga lor se afla Cariera de Marmura, iar in dreapta noastra se afla locul in care ar fi trebuit sa fie amplasat un radar care, din fericire, si-a gasit obstescul sfarsit inca din faza de proiect, pentru ca noi se ne putem bucura in voie de minunatele sate din munti. Bineinteles, n-am ratat ocazia de a scrie cateva cuvinte in „Caietul de impresii” al obiectivului si nici de construi un mic turn din pietre, despre care legenda spune ca iti va indepli dorinta pe care ti-ai lasat-o acolo.

Stavros m-a pacalit zdravan, spunandu-mi ca cea mai frumoasa fotografie de pe Ypsarion se face intr-un anumit loc, deloc periculos, asa ca sa merg linistita acolo. Ulterior, cand am vazut prapastia de sub stanca pe care ma asezasem, sa lesin si mai multe nu! 😀 😛

Am fotografiat apoi ceea ce a mai ramas dintr-un copacul lovit de fulger, dupa care am plecat fericita si impacata sufleteste spre ultimul nostru obiectiv din program: Lacul si Cascadele Maries. Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la acestea, dat fiind faptul ca gandul meu era tot la varful Ypsarion si la faptul ca am lasat acolo o bucatica de sufletul meu!

Avand in vedere ca noi tocmai le vizitasem cu doua zile inainte, recunosc ca aceasta ultima oprire nu a mai prezentat interes pentru noi, asa ca ne-am multumit doar sa hranim pestii cu resturile de paine de la masa si sa aflam informatii noi despre acel loc. Se pare ca Lacul Maries este de fapt unul artificial, format pentru asigurarea necesarului de apa pentru irigarea livezilor de maslini din acea vale, iar cele doua cascade pe care le fotografiasem noi anterior erau de fapt trei… 😀

I-am cerut permisiunea lui Stavros sa ne retragem la hotel, smulgandu-i promisiunea de a ne vizita candva, daca va participa la vreunul din Targurile de Turism de la Bucuresti. Apoi am plecat spre Limenaria, urmand scurtatura prin Kalivia, din dreptul statiei de betoane. Incantati de faptul ca tocmai avusesem parte de una dintre cele mai inedite excursii la participasem pana atunci si avand sentimentul datoriei implinite, ne-am retras intr-o livada de maslini si am facut mai multe fotografii de grup, cu cele doua bijuterii rosii pe patru roti, acum foarte prafuite, dar care se descurcasera cu brio in acest off-road.

Si cum soferii nostri avusesera parte de ceva activitate in acea zi, a sosit si randul lor sa se cinsteasca la hotel cu cate un pahar de vin rosu, pastrat cu sfintenie pentru o astfel de ocazie speciala. 😉 Cateva ore mai tarziu, doamnele au trecut la volan, sofand pana in Pefkari, localitatea unde joia si duminica se organizau seri grecesti la Taverna Aegean. Cum sa ratam noi o astfel de ocazie? Mezina imi adormise in brate, iar adolescentele grupului atipisera cu capul pe masa, dar nu ne-am reintors la hotel pana nu s-a terminat spectacolul! 😀

Cam asa s-a desfasurat una dintre cele mai frumoase zile petrecuta de noi in Insula Thassos!

Candva, auzisem pe cineva spunand ca nu si-ar pierde niciodata timpul prin muntii din insula! Desi sunt o persoana solara, careia ii place mai mult marea decat muntele, parerea mea este ca cine gandeste in acest mod este foarte sarac sufleteste. Eu, una, am fost extrem de impresionata de frumusetea reliefului si de bogatia vegetatiei din interiorul insulei, lucru pe care nu prea l-ai putea banui atata vreme cat la exteriorul ei (si aici ma refer la ceea ce se poate vedea de pe soseaua care inconjoara insula), aceasta pare destul de saraca in vegetatie. Totul e atat de rustic, natural, amuzandu-ne foarte tare vazand caprele cocotate pe toate stancile, ba chiar si prin copaci. Pana si salciile de pe malul Lacului Maries, erau toate „tunse” la acelasi nivel, de aceleasi „frizerite” iscusite! 😀

Nu stiu daca se mai fac astfel de excursii si nici cat de actuale mai sunt preturile de mai sus.
Dar eu cred ca asta conteaza cel mai putin in aceasta poveste…
Important este sa va bucurati la maxim de Insula Thassos, cu tot ceea ce are ea de oferit, pentru a va intoarce acasa mult mai bogati sufleteste si cu tolba plina de amintiri!

Declar deschis sezonul povestirilor despre vara, caci de iarna asta cred ca suntem satui cu totii! 😛